What a day!...Prima staţie: slujba duminicală de prăznuire a Duminicii Ortodoxiei. M-am reîntâlnit cu Florin Doboş, care peste puţină vreme va fi pater familias a treia oară. În predică preotul ne-a vestit un „model de trăire patristică”: mimul Dan Puric. L-am întrebat pe Florin dacă acest „model de mărturisire creştină” este cumva legionar sau doar mi se pare mie. Florin a recunoscut că multe din ideile actorului (atât de pe val în mediile ortodoxe) sunt, într-adevăr legionare dar că nu, nu e legionar. Mi-a vorbit atunci despre Mircea Vulcănescu, personalitate interbelică de dreapta, care – surpriză! - n-a fost antisemit (fiind, totuşi, „un bun român”), deşi antisemitismul era ideologia la modă după – aproximativ – 1933. Florin se întreba de ce prinde atât de tare discursul triumfalist, de esenţă legionară, la atâţia oameni ce păreau (până la acceptarea lui) să-şi exercite discernământul. Probabil – cred eu – pentru că logoreea zgomotoasă şi apodictică, dimpreună cu retorica militantă sunt exact ceea ce lipseşte naţionaliştilor fanatici de rând, „bunilor români şi creştini”, ce n-au priză la un public aşa de larg ca actorul TNB.La prânz am trecut pe la părinţii Ralucăi şi apoi pe la Mihai Jereb. În timp ce Theodor a mai exersat cu el la pian, eu am discutat cu Sergiu & Tabita despre modal verbs (facts vs. our subjective approach to facts; simple, continuous and perfect aspects). Apoi am plecat la ora de swimming a lui Theodor de la generală 30 (cu Bogdan) via sala Capitol, unde, pentru jumătate de oră Theodor a cântat la o pianină (dar şi cu vocea)
În bazin Theodor s-a descurcat fără probleme. A dat din mâini şi din picioare, a ţipat, s-a bălăcit. Vrem să reluăm (după un an de întrerupere) orele de înot. Şi Bogdan (care e kinetoterapeut) ne-a asigurat că hipotonia despre care vorbea miercuri d-na dr. Stan este normală în cazul unui nevăzător. Iar exerciţiile fizice (binevenite, desigur) ajută la recuperarea treptată a tonusului muscular.
Spre seară am trecut pe la maică-mea.
2 comments:
Salut,
Pentru ca ai invocat pierderea discernamantului in cazul celor afectati de virusul idelologiei nationaliste. De acord. In aceasta chestiune multi dintre cei pentru care adevarurile incap intr-o formula propagandistica nu mai sunt in stare sa-l discearna intr-o alta - care la randul lor fanatizeaza si totalizeaza constiintele - sau pur si simplu in alta parte. (Altfel insa pot fi persoane complet responsabile in familie sau la serviciu)
De aici doua sugestii: 1. oricare dintre noi evoluam in limitele unei ideologii in raport cu care exersam diverse grade de servitute. (Asta ma gandesc ca ar trebui sa ne modereze putin pornirile justitiare, fie si exclusiv discursive, caci oricand ideologia noastra s-ar perima atasamentele noastre fie si relaxate intr-o anumita perioada ar deveni cand nu vinovate, ridicole)
2. Insusi discrenamantul nostru, familial, profesional sau public - social, politic, ideologic - potrivit unei asemenea dioptrii (care socoteste in termeni de vina diferitele noastre optiuni si atitudini - ca si cum, potrivit naturii sale, judecatorul nu s-ar putea face responsabil de exact lucrurile judecate) ar fi nimic altceva decat o speta aptera, un accident. Ca si cum "ceilalti" - oricare ar fi ei nationalisti vs. cosmopoliti, crestini vs. pagani, ortodocsi vs. hetero-ortodocsi, polisti vs. dinamovisti - ar fi de alta natura.. si anume vinovata.. iar noi am fi adjudecat neprihanirea.
Ori, fina ironie a lumii, tocmai socotindu-i viovati in mod natural, le absolvim orice vina personala.
numai bine, ces
Salut, „ces”, whoever you may be. Trebuie să recunosc: lecţiile de patriotism, discernamânt, credinţă, religie etc. îmi parvin pe blog, aproape întotdeauna, de la anonimi – asta în timp ce eu postez cu numele meu. Anyway.
Da, recunosc: toate se întâmplă în lumea asta sub chipul aceleiaşi naturi – de aceea nu cred in „vina” părţii „celeilalte”, dar nici în trâmbiţarea superiorităţii rasiale, confesionale etc. Eu, spre deosebire de tine, „ces”, mă refeream la ceva foarte concret: manifestarea unor principii agresiv-naţionaliste într-o ţară oricum mozaicată, în care destui „aleşi” (= români sadea) îşi caută în altă parte (în alte ţări, uneori în alte continente – „păgâne”, „heterodoxe”, „cosmopolite” sau cu „naţionalismele” lor) rostul, într-o lume şi mai mozaicată, pe care însă o consideră mai tolerantă şi mai bună, de vreme ce-au preferat-o. E drept că mai sunt destui care vibrează de emoţie când aud hit-uri gen „Noi suntem români” sau discursuri marca Adrian Păunescu, Vadim Tudor sau Funar etc. Pentru aceştia, într-adevăr, nu există nuanţe, există numai rrrromânism şi-atât.
De bună seamă că nimeni nu este inocent – nu era vorba despre „inocenţă” şi „vină” aici. Atâta doar că-mi rezerv dreptul la „vinovăţia” de a spune "Pas" la orice formă de propagandă ipocrită naţionalist-agresivă.
Eu nu împărtăşesc dilemele pe care le enunţi („naţionalişti vs. cosmopoliţi, creştini vs. păgâni, ortodocşi vs. hetero-ortodocşi, polişti vs. dinamovişti”) pentru că mi se pare de bun simţ să fii (să devii) cosmopolit (cetăţean al acestui Pământ), nicidecum naţionalist; pentru că las în seama judecătorilor ce roiesc în jur să facă diferenţe legaliste între „creştini” şi „păgâni”, respectiv între „ortodocşi” şi „heterodocşi”; în fine pentru că nu ţin cu nicio echipă de football. Ziceam doar că mi se pare întristător ca singura lecţie de patriotism pe acest pământ să fie trâmbiţarea de lozinci (anti-„păgâne”, anti-„heterodoxe”, anti-„cosmopolite”), asta în condiţiile în care România este, iată, şi legal, parte a UE. Dar, old habits die hard, astfel că vom mai asista mult timp de-acum înainte la învierea naţionalismelor, ortodoxismelor şi fanatismelor de orice fel.
Post a Comment