Nervously

Nae (fostul meu vecin, acum 20+ de ani, acum pe post de licenced Sherlock Holmes) ne-a vizitat duminică dimineaţa, vreme de-un ceas. Cum trec anii...Ca ieri vedea-naintea ochilor, vorba lui, doar „tripleta de aur” (Adrian Enescu-Lucian Avramescu-Dan Piţa) – asta pentru că vecinul lui (that is...er...me) s-a ocupat sistematic s­ă-l „îndoctrineze”. Era pe val şi Funky Synthesizer, şi filmele lui Dan Piţa (Concurs, Pas în doi, Dreptate în lanţuri), şi versurile lui Lucian Avramescu...Acum lucrează şi locuieşte (temporar, zice el) în Bucureşti, însă îl bate gândul să se-ntoarcă la Timişoara.
La Liturghie aflăm (din sermon) acelaşi message in a bottle (sau in a book): it’s the amount of (brotherly) love that really counts...at the end of the day. Pentru prima oară l-am surprins pe Theodor cântând pasaje mai lungi din Liturghie, împreună cu toţi.
Am urmărit o parte din Cronica cârcotaşilor şi mă-ntreb de unde au acei comedians atâta nerv ca să răspundă cu mitocănii la mitocănii.
Seara, la familia lui Călin, printre refrene folk (de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Nicu Alifantis), cu Călin la ghitară, Theodor la pian (care a dat un micro-recital, cu cântece de copii şi melodiile îndrăgite: Vechiul ceas, Scrisoare simplă, Bună seara, iubito) şi Luca & Irina cu câte-o ghitară mică-n mână. La plecare s-a lăsat cu plâns – Theodor a prins gust pentru atmosfera boemă de la ei şi nu s-a mai dat dus.
La şcoală am continuat, nervously, restructurarea organizatorică – munca pe grupe, diferenţiată e, se pare, inevitabilă. Este nevoie de (măcar) niţică metanoia – de ambele părţi - spre a ajunge la o mai bună...înţelegere. În ce mă priveşte sunt gata să întorc foaia. After all, lecţia din Les Choristes (sau din To Sir, With Love) e mereu valabilă. Iar însuşirea ei (de către un dascăl) este absolut obligatorie şi necesară pentru oricine se încăpăţânează să facă această messerie.