Travelling circular

Miercuri am participat (următor unei vizite, cu Adrian Enescu, la Irish Pub, unde am savurat câte o porţie de Irish coffee) la înregistrarea Lacrymosei secvenţă cu secvenţă. Deşi piesa durează între nouă şi zece minute, înregistrarea ei a durat cinci ore. Pentru prima oară am participat la imprimarea unei piese într-un studio. Doru Roman, folosindu-se de o serie de aparate de percuţie (vibrafon, marimba, tobe chinezeşti), a cântat - ca de obicei - la superlativ. Pentru mine, a fost (ca tot ceea ce s-a întâmplat de marţi ora 14 până azi, joi, ora 14) un treat, un adevărat travelling circular. După înregistrare am mers toţi trei (Raluca ni s-a alăturat după ce-a ieşit de la servici) pe jos acasă for some refreshments. Şi ca să ne vadă casa, pe care a găsit-o – mi-a spus-o de câteva ori – friendly. Theodor a început să turuie „repertoriul dinainte stabilit” şi a cântat foarte puţin altceva, adică piese ne-canonice (ne-enesciene). Next time, maybe. La clubul Bunker Underground am mers pe jos. De pe drum ni s-a alăturat şi Maronel, iar apoi Sergiu & Tabita. N-am mai fost la Bunker din 16 decembrie 2006, când tot Ilie Stepan şi Horia Crişovan au avut recital. La un moment dat (după, poate, vreo zece minute, Ilie Stepan se îndreaptă spre mesele unde stăteam şi noi, îl vede pe A.E. şi-l îmbrăţişează, apoi mă zăreşte pe mine, dăm mâna şi-i spune lui A.E.: „Vezi că e mare fan de-al tău. Tot ştie.” Replica lui A.E. m-a onorat: „Nu e fanul meu. E prietenul meu.” I-am reîntâlnit pe Seba & Vera (pe care i-am cunoscut azi la studioul de înregistrări), pe Bogdan Puriş (de la Radio TM) şi pe Lucian Ionică (TVRTM), pe Victor Sacalîş, pe dl. Nicu Ţăranu, pe Călin (căruia i-am promis că ajungem la ei la concert, de 8 martie). Am băut şi din, probably, the best beer in the world (cum zice reclama) şi-am devenit iute – it wasn’t hard to guess – tipsy.

Din ce a văzut în Timişoara, A.E. a apreciat clădirile vechi şi atmosfera specială, oamenii pe care i-a întâlnit („naturali, fără fiţe”), aerul de oraş european (nemţesc, austriac, polonez etc.) pe care Timişoara l-ar avea - cu prisosinţă – dacă s-ar investi în restaurarea imobilelor de patrimoniu. După concert am mai stat la poveşti cu o actriţă de la Teatrul German, apoi am plecat la o plimbare nocturnă (se făcuse midnight) toţi trei.
Azi la prânz, cu Dorin l-am dus (Raluca în timpul pauzei de masă, a venit cu noi) pe A.E. la aeroport. Sperăm cu toţii să revină cu alte colaborări la Filarmonica timişoreană.