De trei ori Mihăilescu

Cu un an în urmă, am fost – fără Theodor – la un concert simfonic în programul căruia figura Imperialul de Beethoven şi Peer Gynt de Grieg. În seara aceea ne-am zis că n-o să mai mergem niciodată fără Theodor la concert. Şi ne-am ţinut de cuvânt. Ne-a părut multă vreme rău că nu l-am luat, eram convinşi că i-ar fi plăcut. Între timp s-a mai cântat ceva Grieg şi am recuperat o parte din muzica pierdută atunci. Iar astăzi a fost o zi mare pentru familia pianiştilor Mihăilescu. Au susţinut tustrei un recital extraordinar: Mozart – Concertul pentru trei piane şi orchestră K.V.242; Mozart – Concertul pentru două piane şi orchestră K.V.365 (solişti: Dragoş & Manuela Mihăilescu) şi, en fin, Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, „Imperialul” (solist: Dinu Mihăilescu) - Allegro, Adagio un pocco mosso, Rondo-Allegro. Dirijor a fost Gheorghe Costin, care, după terminarea concertului, l-a îmbrăţişat părinteşte pe tânărul şi promiţătorul interpret al Imperialului (are doar 20 de ani).
Theodor a fost cuminte. Înainte de concert a continuat să mă bombardeze cu întrebările: cine e Tatăl din Vecernie? Dar Fiul? Dar Duhul Sfânt? Şi ce-nseamnă de-a pururea fecioară? etc. În prima parte ne stătea în spate o doamnă simandicoasă, dar răcită – a tuşit mereu, ceea ce i-a provocat lui Theodor o uşoară stare de uneasiness. După pauză ne-am mutat într-alt loc. Theodor a sesizat – încă înainte de începerea recitalului - lipsa Ralucăi. A întrebat: Cine lipseşte? Nu cine e în Taiwan? Ne-am văzut cu Anca şi Dora, cu foştii mei dascăli Cheie şi Vultur.
Involuntar, mi-am amintit de impactul pe care l-a avut asupra generaţiei mele filmul american The Competition (disponibil acum pe you tube), care a rulat în cinematografe (l-am văzut chiar în centru, în sala Capitol, a actualei filarmonici şi în cinematograful din apropiere, Timiş) prin 1983. Acolo aveam să aud pentru prima oară armoniile Imperialului, pe care l-am căutat de-atunci în programul filarmonicii sau la radio. Reaudiţia lui mi-a aminitit şi de discuţiile despre muzica simfonică pe care le-am avut în anii de liceu cu dl. ing. Laudacescu – personalitate de excepţie care mi-a netezit drumul spre muzica şi literatura clasică, spre înţelegerea şi valorizarea contextului politic. Astăzi am mers pe jos cu Theodor mai bine de o oră. S-a mai încălzit vremea şi am făcut mişcare. Prin unele grădini am zărit - pe lângă lalele - lăcrămioare. La întoarcere, pe când aşteptam tramvaiul, Theodor a pronunţat iar – o singură dată – unul din cuvintele pescuite de la acel şofer flecar. I rebuked him, but then I started to question my reaction. After all, why not saying – at least not in public - those blasted words? For the sake of prudence, of course. Man is a zoon politikon, indeed.