Stele fără nume

Ne plănuisem să ajungem la concertul de orgă de la Dom, însă socoteala noastră de sâmbătă seara ne-a fost răsturnată de Sergiu, care ne-a chemat la recitalul organizat de elevi de la Liceul de Muzică din Timişoara (împreună cu o şcoală de acelaşi profil din Pančevo, Serbia). Supriza a fost nemăsurată: am urmărit, preţ de aproape două ceasuri, elevi cu vârstele între 8 şi 18 ani cântând (din voce şi la diverse instrumente: pian, vioară, violă, violoncel, fagot), dansând, interpretând arii din opere, operete şi variate alte muzici. M-am bucurat să le revăd pe două din fostele mele eleve de la Liceul de Muzică (de acum 13 ani) – acum profesoare de pian aici: Roxana şi Mădălina.
Urmărind recitalul acestor tineri mi-a părut rău de locurile – nu puţine - rămase libere. Pe de altă parte, prestaţia lor m-a încredinţat că nu e totul pierdut, că există şi altfel de tineri. Şi prin ei, gândurile şi emoţiile unora ca de Haciaturian, Debussy, Brahms, Beethoven, Bach, Mozart, Gherase Dendrino, Grieg, Telleman etc. au prins – preţ de câteva zeci de minute – viaţă din nou. Sala de concert e, pentru mine, un sanctuar for all, irrespective of differences of opinions, creed, race, gender, nationality, social status, etc.