Circ la TVR

Scandal într-o emisiune electorală găzduită de TVR. Vadim Tudor s-a înfuriat – iar! – şi i-a zis lui Dragoş Bucurenci (care, la auzul acestor cuvinte, s-a luat şi-a plecat din emisiune): „Arăţi ca o maimuţă!”...Dincolo de jocurile de culise ce au favorizat înfiinţarea, în 1990, a PRM, de intrarea (şi rămânerea) acestui partid în parlament, de – în fine – aducerea acum, a lui CVT în sediul TVR, m-aş referi la reacţia publicului din studio. La auzul invectivei, aproape toţi au râs. Sigur, explicaţii există: au fost drogaţi, săracii. Iar halucinogenele consumate cu religiozitate de cei care, în loc să se unească şi să-l înveţe minte pe zbuciumatul invitat, au râs de limbajul său licenţios (jignind astfel pe invitatul ce fusese asemănat cu un animal) se cheamă simplu (şi ironic): televiziune şi mass media. Aproape toţi sunt obişnuiţi cu limbajul de gang pe care-l regăsesc zilnic în emisiunile de scandal de la televizor. Acest comportament le-a intrat în sânge. Cum să-l respingă atunci? Cum să părăsească studioul (ei măcar, împreună cu Dragoş Bucurenci, dacă senatorul - poreclit de Cărcotaşi: Vaccin Tudor - a refuzat să plece) în care, aşa cum spunea Liviu Mihaiu (realizatorul emisiunii), „paradigma slugilor Securităţii, cântăreţul dictatorului” încearcă să facă judecăţi morale. „Există cineva în stare în TVR să il evacueze pe acest domn?” – se întreba retoric (şi inutil) Mihaiu, uitând că „acest domn” - căruia, iată, nu i se poate întrerupe microfonul (aşa cum a cerut, impotent, moderatorul emisiunii) orice ar spune - n-a venit nechemat, că prezenţa sa pe postul TV – la fel ca prezenţa în alte emisiuni (a sa şi a tizului său întru caracter, senatorul Adrian Păunescu) – a fost negociată de partidele politice, care partide politice n-ar exista dacă n-ar avea suport electoral ş.a.m.d. Replica obraznică a bardului: „Hai sictir!” Swallow that if you can. Până la urmă, ca întotdeauna, avem politicienii pe care îi merităm.
Răspunsul lui Dragoş Bucurenci (postat pe blogul său, cu titlul: De ce-am plecat din studioul 2 al TVR): Nu pentru că nu înghit o invectivă din partea cuiva ca Vadim. Nici pentru că n-aş avea ce să-i raspund unuia cu trecutul său. Nu morala soioasă a lui Vadim mă împiedică să împart un platou de televiziune cu el. Făţărnicia lui, patriotismul lui calp, sfânta şi falsa lui indignare, sistemul lui de valori cu parfum de iconiţe şi macrameuri, morga, aerul şi tresele lui de acuzator public, toate astea îmi provoacă doar repulsie. Şi cu ceea ce-mi repugnă sunt în stare să-mi pierd o vreme războindu-mă. Dar ceea ce mă lasă complet perplex, atitudinea în faţa căreia mă simt dezarmat şi care nu-mi lasă altă alternativă decât plecarea, este descurajanta lui inaderenţă la reguli. Antisocial de manual, Vadim, ca şi concurentul lui în sondaje, Becali, este fundamental incapabil să respecte o regulă, să vorbească doar atunci şi doar atât şi doar felul în care a convenit că va vorbi, să nu insulte, să nu ridice tonul, să nu facă circ. Ce să-i răspunzi? Că n-are căderea să facă judecăţi morale? Să-i arăţi că şi tu ştii să calci pe cineva în picioare? Să spui şi tu minciuni, să-i poceşti numele, să-i accentuezi diformităţile, să-i iei în derâdere patrioticele lui gonade? Dar toate astea n-ar reuşi să facă altceva decât să-i dea apă la moară. Ce să faci atunci? Să nu faci nimic? Să taci, demn, în vreme ce eşti înjurat, şoptindu-ţi, asigurator, că eşti mai bun ca el? Dar pentru ce vină ar trebui să înduri un asemenea supliciu?
Într-o ţară normală, un circ ca acesta n-ar fi normal. Dar când Vadim, în ciuda cazierului său mediatic, continuă să fie invitat fără ca ceilalţi participanţi să fie preveniţi, când este lăsat să domine o întreagă dezbatere cu o agendă ieftină, repetitivă, stridentă şi irelevantă, când, după ce mai mulţi oameni din platou sunt insultaţi, iar moderatorul cere în repetetate rânduri întreruperea microfonului, eu nu aud acest lucru întâmplându-se, trebuie să accept că eu sunt cel care a devenit anormal. Şi că trebuie să plec.