Seara am mers pe jos la filamonică, unde Costel Busuioc (laureatul de anul acesta al unui important concurs de interpretare, în Spania) a susţinut un micro-recital, alături de orchestra Filarmonicii. Numele său este, acum, pe val - sala a fost, ca în puţine alte dăţi, arhiplină. Iată cum câţiva monştri sacri ai muzicii universale, cu lucrările lor (Mozart – Uvertura de la Nunta lui Figaro; Albinoni – Adagio; Brahms – Rapsodia ungară; Mascagni – Intermezzo din Cavaleria Rusticană; Orff – Carmina burana; Bizet – Preludiul de la Carmen; Schubert – Ave Maria; Puccini – Nessum Dorma şi Tosca; Verdi – La donna e mobile din Rigoletto) au reuşit – preţ de aproape două ceasuri - să transforme sala de concert într-un full house. Chestie de marketing. Degeaba este publicul snob, dacă nu-l ajută un pic şi reclama – sufletul comerţului. Pe Costel Busuioc (posesorul unei voci extraordinare, însă – deocamdată – fără o pregătire muzicală pe măsură) l-a ajutat. Încă îl ajută. Rămâne de văzut până când... Theodor a stat alături de mine...aproape smirnă, într-o lojă de la parter, prin amabilitatea dnei DA de la Radio TM. Raluca a stat lângă dl Gabor.
...Încă îmi sună în urechi vorbele lui Sorin, van driver la „Luminiţa”. Spunea ieri că dl Enache (un distins nevăzător pensionar, cu vastă experienţă didactică) i-ar fi zis că – ideally speaking – un copil nevăzător (dar nu numai) n-are voie nici măcar să simtă starea de nervozitate a adultului de lângă el, cu atât mai puţin să fie timorat şi stresat de cicăleala sau de ieşirile necontrolate – oricât de justificate, prin grijile acumulate peste zi, stres etc. – ale părinţilor săi văzători. Care timorare, stres, cicăleală şi ieşiri necontrolate sunt, în ultimă instanţă, adevăratele semne ale ne-vederii, ale orbirii. So: who is the blind one after all?
No comments:
Post a Comment