Această mare e acoperită de adolescenţi...

Pericopa evanghelică de azi (mersul pe ape), împreună cu lecturile despre smerenie (dinaintea momentului Împărtăşaniei) mi-au amintit de poemul Adolescenţi pe mare, de Nichita Stănescu (Această mare e acoperită de adolescenţi / care învaţă mersul pe valuri, în picioare, / mai rezemându-se cu braţul, de curenţi, / mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare. / Eu stau pe plaja-ntinsă taiată-n unghi perfect / şi îi contemplu ca la o debarcare. / O flotă infinită de yole. Şi aştept / un pas greşit să văd, sau o alunecare / măcar pân' la genunchi în valul diafan / sunând sub lenta lor înaintare. / Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan / au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.) Adolescenţa rămâne, înainte de orice, vârsta când mersul pe valuri este cu adevărat posibil. Şi pilda aceasta a mersului pe valuri se adresează tot copilului (adolescentului) din noi, cu chipul încă nesluţit de măşti, de riduri. Practic, o predică are ca scop „demachierea” noastră – proces extrem de migălos prin care masca, adesea lipită de piele cu un fel de super glue ultrarezistent, este dată jos cu piele cu tot. Adolescenţa – vârsta la care colivia măştilor n-a apucat să ne acopere chipul, să ni-l pătrundă până în epiderme. Adolescenţa – vârsta la care nu e nevoie de „şedinţe” de redescoperit smerirea, pentru că smerenia, bunătatea, curăţenia inimii sunt la ele acasă.

Theodor, observ cu încântare, este tot mai pe fază la Liturghie şi ştie când trebuie să se ridice în picioare, fără să mai fie atenţionat (când se citeşte din Evanghelie, când se rosteşte Crezul, când se spune Tatăl nostru). Azi, pe seară, i-am prezentat jocul de moară (for visually impaired people) luat în Munchen. E un exerciţiu bun – înainte de a învăţa la règle du jeu – să se deprindă cu board-ul, cu piesele etc.