Azi e rândul meu

Azi, pilula de înţelepciune pregătită de calendarul zilei, grăieşte astfel: Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul. Mai rămâne de înţeles doar atât (următor înţelegerii Lui): cine e „noi” şi cum rămâne cu „unul pe altul”? By the way: viaţa este teatrul în care descoperim, iar şi iar, că „noi” nu este - aşa cum, cu o suavă naivitate ni se predică endlessly – o entitate omogenă, lipsită de contradicţii. Şi, bineînţeles, mai trebuie să deprindem obişnuinţa şi îngăduinţa faţă de cei care vor să ne înveţe alchimia iubirii cu acid sulfuric. Şi pe aceştia se cuvine a-i iubi hic et hunc, nu de la distanţă sau după ce s-au mutat la cele veşnice, când – nu-i aşa? – ne vine infinit mai uşor a iubi, a înţelege, a tolera.

Tot despre beţia iubirii necondiţionate cânta în urmă cu câţiva zeci de ani (anii 60-80) Florin Bogardo & Stela Enache, iar textieri inspiraţi reuşeau să găsească mereu cuvintele potrivite pentru note. Un astfel de şlagăr – azi uitat - este Azi e rândul meu: De ce, de ce, de ce de ce? / De ce a-nălţat cerul spre larg steagul speranţei la catarg şi valurile-n el se sparg? / Şi de ce roua azi în zori a preschimbat sfioase flori în purpuriuri de culori? / De ce pe stradă aş fi vrut pe cel dintâi necunoscut să-l iau în braţe să-l sărut? / Sunt mulţi „De ce” cu tâlc ascuns, taine ce par de nepătruns, dar inima le da răspuns / Fiindcă azi e rândul meu, m-am întrăgostit şi eu / Şi văd mereu totu-n jurul meu schimbat şi minunat / Totul bun totul curat adevărat / Fiindcă orişicât trăieşti om începi să te numeşti doar din ziua când iubeşti / De ce, de ce, de ce, de ce? / De ce dezleg un vechi secret văzând amurgul violet cum îl văzuse un poet? / Iar cu al ploii vechi refren recit în gânduri alt catren dintr-un poem scris de Verlaine? / De ce îmi pare rupt din vis un mugur înca nedeschis care zâmbeşte-ntr-un cais? / Sunt mulţi „De ce” cu tâlc ascuns, taine ce par de nepătruns, dar inima le da răspuns / Fiindcă azi e rândul meu, m-am întrăgostit şi eu / Şi văd mereu totu-n jurul meu schimbat şi minunat / Totul bun totul curat adevărat / Fiindcă orişicât trăieşti om începi să te numeşti doar din ziua când iubeşti... Tainic botez, iubirea cea mare. Ca o vindecare de orbire, ca o renaştere, ca o revelaţie.