Filme de filme

Azi, repetiţie generală cu Orchestra Operei. După cele două colinde pe care le-a cântat (pian & voce) Theodor a fost aplaudat de instrumentişti şi de grupul de copii. Sigur, retorica jurnaliştilor („copilul are auzul extrem de dezvoltat şi interpretează la perfecţie orice notă sau combinaţie de note”) ne pune în încurcătură – Theodor nu interpretează perfect orice combinaţie de note, chiar dacă recunoaşte notele cu o exactitate uimitoare. Părintele Valerian ne trimite o broşurică de Crăciun ce are tipărită pe prima pagină o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul, din acelea minoritare (a se citi: canonice, bizantine, transfiguratoare) în bisericile ortodoxe. Restul paginilor din acest booklet sunt pline de poveţe (pentru căinţă de păcate şi cuget smerit), de rugăciuni (de lepădare de mândria satanică şi de unire cu Hristos; pentru dobândirea răbdării şi a milei dumnezeieşti) şi de extrase din Sfinţii Părinţi. La sfârşit, câteva rânduri scrise cu stiloul, cu inconfundabila-i caligrafie:

„Munţi şi dealuri şi lemnele pădurilor, râuri şi mări şi toată suflarea cu veselie săltaţi; acum se apropie Mântuirea, Iisus din Fecioară vine să Se Nască în cetatea Vifleemului. (Din Canoanele Utreniei – ziua a 20-a Undrea, pesna a 4-a)

Semnează: Culi Ursache sau poate Alioşa Karamazov...Nici unul, nici altul, ci doar un ticălos de pustnic care vă îmbrăţişează cu Dragostea lui HRISTOS şi vă doreşte vouă, tuturor celor care m-aţi cercetat, Naştere Dumnezeiască. Amin!
Valerian, monahul cel mai mic”

P.S. I-am spus Părintelui că m-am bucurat de apariţia pe DVD a seriei Ardelenilor, că socotesc aceste filme „de aventuri” drept o replică inteligentă şi plină de umor (într-o vreme în care, fără excepţie, toate comediile din România erau nişte făcături, stridente, forţate) la serialele bombastic-triumfaliste cu Haiduci sau al Comisari. În replică, Părintele mi-a răspuns că vin la el oameni tineri sau mai puţin tineri ce se declară extaziaţi de filmele de aventuri cu Florin Piersic şi Sergiu Nicolaescu (sau cu Rambo, Bruce Willis etc.). Alea-s filme de filme! – zic ei. Iar „ei” sunt cei mulţi. De filmele în care a apărut Părintele, enoriaşii evlavioşi care-l cercetează nici măcar n-au auzit. „Şi toţi sunt oameni credincioşi care se roagă la Dumnezeu!”...Aş mai fi vrut să-i spun ce cred şi eu despre „drept-credincioşii” ambetaţi de un film „duhovnicesc” pravoslavnic precum Ostrov şi amăgiţi de tele play-uri propagandistice având ca personaje principale diverse personaje biblice, de filme şi televiziuni comerciale etc., care n-au auzit şi nu vor să audă – când e vorba de cinema – de un Tarkovski, un Bergman, un Kurosawa, dar am tăcut.Şi-apoi, cine e mai vinovat, mulţimea dezlănţuită (the madding crowd), ignorantă şi manipulată sau „aleşii” (the dogmatic elites) care îndoctrinează şi spală creierii celor care – disperaţi şi oropsiţi – caută un reazăm, fie şi-ntr-o lozincă?