Ultima slujbă liturgică (ce-a oferit ca bonus un mini-concert de colinde de Crăciun) de la capelă, din 2008. Pilda zilei: invitaţia (refuzată) la ospăţ a oamenilor „de seamă” şi înlocuirea lor cu cei care erau un fel de second class citizens: orbi, ologi etc. – the so called underpriviledged. Involuntar îmi vine-n minte un film (de scandal): Viridiana (lui Bunuel), care se termină cu o astfel de „cină de taină” pe dos. Adică, la fel, ca în Nazarin al aceluiaşi Bunuel, bună credinţă există, iubire de semeni (şi în special de cei nevoiaşi) – cât cuprinde. Şi totuşi, aceşti binefăcători (Viridiana şi Nazarin) sunt umiliţi, retrogradaţi, bătuţi, violaţi, în timp ce „descurcăreţii” şi canaliile ajung sus de tot. În ultimă instanţă nu cumva aceasta este adevărata lecţie evanghelică – necosmetizată, needulcorată, necastrată de poncifele melodramatice ale unor poveşti lacrimogene şi telenovelistice? Şi nu este oare un paradox că ea vine de la un regizor (un artist) care spunea constant: „Slavă cerului, sunt ateu!”? 
5 weeks ago
14 comments:
Sa traiesti ! Am mai avut o postare ceva mai jos. Multumesc pentru raspuns. De data aceasta am un feed back care poate ca chiar o sa te supere :-) Am citi si eu Biblia si am dat peste istoria asta, cu refuzul oamenilor de seama. Scandalos refuz, dar uman, in acelasi timp. Imi dai voie sa te contrazic intr-un aspect? Dupa ce am citi postarea ta, am recitit textul din Biblie. Canaliile si estropiatii, descurcaretii si smecherii nu ajung la cina pentru ca asa vor ei, ci pentru ca sunt chemati in locul celor care au refuzat. La fel mi se pare ca este si in Viridiana (iti raman dator, nu stiam de filmul asta pana nu am citit pe blogul tau, dar ai scris asa de mult despre el incat l-am vazut si mi se pare absolut genial).
Deci, oamenii de seama, oamenii de calitate, refuza invitatia. In locul lor sunt chemati canaliile. Cine-i de vina?
In ortodoxism cine-i de vina pentru ca orice neavenit se poate face peste noapte popa? Ieri baiat de cartier, azi baiat de cartier in sutana. Ieri manelist, azi popa manelist.
Sincer sa fiu, mie mi se rupe de chestiile astea bisericoase, dar vad ca pe tine te cam apasa. Sa nu te superi pe mine, dar am impresia ca esti ca aia care isi inventeaza motive sa refuze invitatia la cina, iar pe urma stau pe margine si comenteaza despre calitatea celor care au ajuns la cina in locul lor.
Ca sa te mai imbunez putin, da-mi voie sa-ti multumesc pentru afirmatia lui Bunuel: Slava cerului, sunt ateu. Super giga max! Extraordinar. Pe bune.
Sa traiasca si domnu' (doamna?) "Sorry" (e numele sau prenumele ;-) Nu ma supara deloc feed back-ul tau. Au conraire. In legatura cu "canaliile" etc. la altceva ma refeream. Ma refeream de fapt la doua lucruri. Ca in viata ajutorarea aproapelui inteleasa in sens evanghelic, dupa pildele lui Hristos, aduce dupa sine umilirea, persecutia, rastagnirea (intr-o forma sau alta). Implica o drama. Doi la mana: "canaliile" despre care pomeneam sunt si personajele din NAZARIN (varianta masculina a VIRIDIANEI), care sunt - lumeste - respectate si pretuite, de duhul "veacului acesta". Ca, altfel, asumarea trairii crestine implica o drama, contrar povestilor propagandistice, melodramatice, dulcege etc.
Inca o data iti multumesc ca m-ai avertizat cu privire la cea mai mare dintre sminteli: fariseismul. So: I took no offence. Te mai astept cu further comments :)
Acuma am inteles mai bine ce vroiai sa spui. Dar mi se pare interesant, nu am mai intalnit pana acum parerea asta. Adica de ce ar trebui neaparat ca fapta buna sa atraga dupa sine umilirea celui care o face? Daca fapta buna atrage dupa sine o drama, atunci care ar mai fi rostul faptei bune? Si ce se mai alege din morala noastra? Ce motiv as mai avea sa fac fapte bune? Frica de politie sau de inchisoare?
Si doi la mana: ai dat dovada de o eleganta desavarsita : - ) Dar e dreptul tau, imi cer scuze ca m-am luat de tine poate prea personal. Evident ca personajele din film sunt - lumeste - respectabile si pretuite. Dar ce, popii manelisti nu sunt respectabili lumeste? E clar ca astia sunt majoritari. Chiar tu ziceai ca in orasul tau e doar o singura biserica unde te duci relaxat. La mine in oras nu stiu cum e, ca eu n-am hobby-uri de genul asta, dar banuiesc ca tot asa sta treaba. Daca din 20 de popi, 18 sunt manelisti, inseamna ca maneaua este criteriul de selectie la ei, deci sunt respectabili lumeste. Iar aici s-a ajuns si pentru ca oamenii de calitate stau deoparte. Deci?
Pai cred ca fapta buna ar trebui facuta DEZINTERESAT, fara sa te gandesti la consecinte. Gandeste-te la actul de curaj al lui Steinhardt de a nu accepta sa fie martor al acuzarii in procesul intentat impotriva lui Constantin Noica in anii 50. El stia ca loialitatea lui insemna puscarie. Care ar fi rostul faptei bune? Nu stiu? Probabil o faci (daca o faci) pentru ca nu poti altfel. Nu stiu la ce 'rost' anume sa ma refer.
Da, cred si eu ca popii manelisti sau pur si simplu habotnici si farisei sunt pretuiti de vulg. Oricum, problema noastra e in alta parte. E vorba de 'the guy in the glass' - vorba poeziei (o gasesti si pe net si la mine pe blog). Pe TINE insuti/insati n-ai cum sa te minti, despre asta-i vorba...
In privinta statului deoparte nu stiu ce sa spun. De buna seama ca acolo, pe 'felia' sa, fiecare ar trebui sa sa straduiasca pe cat poate...
Hai sa ma bag si eu in discutie..
In primul rind eu cred ca pericopa evanghelica despre chemarea la masa se refera in primul rind la faptul ca primii chemati au fost evreii, poporul ales. Dar acestia isi gasesc tot felul de motive omenesti pentru a nu raspunde invitatiei divine.
Tot in cap. 14 de la Luca se spune :
Zis-a şi celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată.
13. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi,
14. Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor.
Nu stiu de unde vine ideea asta ca cei nevoiasi o sa ajunga niste canalii si niste raufacatori. Poate asta e interpretarea lui Bunuel, eu nu sunt de acord cu asta. Asta ar duce la concluzia ca nu mai trebuie sa ii ajuti pe cei aflati in nevointe
Bine ai revenit, draga Pildit.
Nu sunt versat in teologie, asa ca nu ma prind in hora. Eu ma refeream la cu totul si cu totul altceva. Nu am in vedere condamnarea evreilor ca nu s-au devenit botezat en masse si nici a altor categorii de oameni. Ziceam numai ca mie interpretarea lui Bunuel din cele doua filme amintite (VIRIDIANA si NAZARIN) mi se pare de bun simt. Adica: respectarea fidela a acetor percepte, pe care tu insuti le-ai citat, duce - atunci cand este facuta ad litteram - la nenorocirea celui marinimos. Intre noi fie vorba, cati dintre noi invita la masa pe cei "saraci, neputinciosi, schiopi, orbi etc." si exulta apoi de beatitudine cand sunt jefuiti, batuti, violati etc. chiar de catre cei pe care i-au salvat/ajutat/hranit/imbracat etc. - asa cum se-ntampla in cele doua filme de Bunuel?
Probabil ca, daca as fi avut mai multe exemple vii de oameni integri si dintr-o bucata, as fi acum mai sceptic, mai rezervat fata de mesajul lui Bunuel.
Daca nu ma insel, asa incepe si romanul 'Mizerabilii' al lui Hugo - cu monseniorul care il adaposteste pe ocnasul Jean Valjean. Acesta ii fura insa argintaria si fuge din casa monseniorului. Prins de politie si adus in fata lui, ocnasul este declarat nevinovat de catre acesta si chiar primeste 2 sfesnice de argint.
Ce parere ai de aceasta atitudine? Putem spune ca e doar fictiune, dar eu zic ca este un model de urmat.
Niciodata nu mi-am pus problema transant: ce e fictiune, ce e realitate (fapte), in cazul NICIUNEI carti, al NICIUNUI film etc. Deci nu suspectez de "exagerare", "idealizare" etc. nici inceputul romanului "Mizerabilii" pe care il invoci tu aici. But let's not miss the point. Chiar spuneam ca astfel de reactii se intampla des pentru ca - nu-i asa? - recunostinta e floare rara. Eu altceva incercam sa spun. Anume, ca respectarea ad litteram a perceptelor morale evanghelice atrage dupa sine izolarea, marginalizarea, excluderea. Cand nu se intampla asa, cei in cauza au stiut sa faca, intr-un fel sau altul, compromisuri, sa se poarte cameleonic si politicos (cu viclesug), urmarind sa vaneze un scaun, o functie, un ciolan si apoi sa tina cu dintii de ceea ce au obtinut.
Si inca ceva: nerecunostinta de care a avut parte monseniorul citat de tine e floare la ureche pe langa nerecunostinta de care au parte personajele din filmul lui Bunuel: Viridiana si Nazarin. Merita sa le vezi.
Revin uimit: spuneai mai sus asa "Care ar fi rostul faptei bune? Nu stiu? Probabil o faci (daca o faci) pentru ca nu poti altfel." Merge fraza asta langa o referinta la Steinhardt? Nu se bat in cap cele doua? I-am intrebat pe colegii mei ascoristi, cei care mi-au dat "Ostrovul", despre Steihnardt, si nu erau prea entuziasmati. Am citit si eu si nu m-a incantat. Daca nu ar fi scris despre o experienta personala reala, cred ca ar fi ramas un autor de raftul 2. Dar, trecand peste asta, cred ca la Steinhardt este centrala tocmai ideea libertatii de a alege sa faci fapta buna sau fapta rea. Atunci cum as mai putea sa afirm ca fac fapta buna pentru ca nu pot altfel? Cum sa nu pot altfel? Privesc in jur si vad oameni care fac rau. Si ei fac asa pentru ca nu pot altfel?
La Viridiana mereu am avut impresia ca tot ceea ce face este optional, ca oricand ar putea sa se opreasca, ca niciodata nu e luata de val.
Ma lamureste si pe mine cineva?
Alta uimire: Nu stiu cine a zis aici ca cei nevoiasi o sa ajunga niste canalii si niste raufacatori? Ideea era ca starea lor poate sa simbolizeze si asa ceva. Pana la urma filmul e o parabola. Si textul din Biblie e tot o parabola. Am inteles eu gresit?
Ideea ca primii chemati ar fi fost evreii cred ca functiona pe vremea aia. Acum e doar un bun ferment pentru antisemitism. Nu era nici un fel de acuza :-) Ni s-a recomandat la un curs sa cimit cate ceva despre Biblie si asa am aflat ca Biblia are pretentia sa transmita un mesaj salvator din generatie in generatie si ca mesajul asta poate diferi de la o generatie la alta, de la un context la altul. Ideea cu evreii mi se pare motivata, dar total neavenita in sec XXI si simptomatica pentru felul in care se intelege Biblia la ortodoxi.
Iarasi sunt obligat sa inchei cerandu-mi scuze.
Da, trebuie sa recunosc: nu am calitati de invatator activist, de predicator. In legatura cu faptele bune, cred ca ele vin dintr-o energie sufleteasca, asa cum tot dintr-o energie sufleteasca (diferita de prima) vin si gandurile, vorbele faptele, rele.
Cat despre Steinhardt nu ma mir deloc ca nu e agreat de toti ASCOR-istii sau toti ortodocsii etc. Ce, icoana bizantina e iubita, pretuita de TOTI ASCOR-istii, preotii, ortodocsii? No way...Unde mai pui ca literatura lasata de Steinhardt musteste de conotatii LITERARE, MUZICALE, ARTISTICE etc. care scapa celor deprinsi cu un limbaj de lemn - indiferent de organizatia sub umbrela careia activeaza.
Lamurirea pe care o cauti ma tem (si ma bucur in acelasi timp) ca o vei gasi IN TINE. Ia timp (uneori o viata de om), dar merita.
Mda, antisemitismul, homofobia, antifeminismul etc. etc. Bisericii Ortodoxe - nu se rezolva aceste bube cu una, cu doua...
Apropo: despre ce curs / ce facultate vorbesti?:)
Relatii internationale, an II. De-acuma o sa simt nevoia sa ma adresez cu dvs. :-( Un curs de ceva istoria ideilor religioase.
Eu am inteles de ce nu place Steinhardt, colegilor mei ascoristi. Eu am alte motive sa nu ma las furat de peisaj. Nu ca nu-mi place, dar nici nu ma incanta. Mie personal mi-au placut vreo 2-3 predici de-ale lui, pledoaria lui pentru autenticitate, stilul foarte direct si personal. Dar am citit si o carte de critica literara, care m-a cam lasat rece. "Prin altii spre sine" sau asa ceva. Reia cateva teme de succes ale criticii din anii 70-80, pe linia Eliade-Noica, dar in afara de asta, nimic interesant. se poate ca in alte carti sa fie altfel, dar eu nu mai am tragere de inima sa-l mai citesc.
"Jurnalul fericirii", care se prezinta ca fiind capodopera lui, are valoare pentru ca descrie ceva trait de autor, iar Steinhardt reuseste sa-si hiperbolizeze intr-un fel experienta. Un elogiu adus triumfului culturii si credintei asupra tenebrelor irationalului. In rest, faptul ca imbraca asta in haina referintelor culturale, artistice, etc. mi se pare ... nu stiu cum. Eu, cititor, ma pot apuca sa le descifrez pe toate astea. De unele ma prind cand citesc cartea, pe altele le inteleg doar dupa ce am dat o tura pe la biblioteca. Foarte bine. Si dupa aceea?
Am observat, poate gresesc, ca dvs. incercati sa refaceti modelul asta aici. Pentru mine e profitabil, pentru ca adeseori imi orientez lecturile, si nu numai, dupa ce citesc aici.
Interesanta facultate (cred). In privinta cursului de istorie a ideilor religioase nu stiu ce sa spun..........
Draga sorry, hai sa nu folosesti 'dvs.', ok? :-)
Steinhardt este fascinant si plin de referinte culturale, de aceea se lasa asa usor descifrat. Cu totul neobisnuita mi se pare capacitatea lui de a observa fior de simtire religioasa, duhovniceasca, acolo unde te-ai astepta mai putin. Pe langa lucrarile citate merita pomenite si citite (zic eu): PRIMEJDIA MARTURISIRII, DARUIND VEI DOBANDI, DUMNEZEU IN CARE SPUI CA NU CREZI, CONVORBIRI CU N STEINHARDT DE ZAHARIA SANGEORZAN, CRITICA LA PERSOANA INTAI...
JURNALUL e valoros si singular nu numai pt ca descrie o experienta, ci pt ca descrie o experienta transfiguratoare, radicala, zguduitoare. Pe care o reda folosind, ce-i drept, un limbaj bogat in aluzii, referinte critice, termeni sofisticati etc. So what? Pentru mine a fost un mare shoot in the bum acest Steinhardt de care nu incetez a ma minuna.
Post a Comment