Friday, 9 January 2009

Final analysis

Textele concepute şi editate de Liz & John Soars pentru pachetul educaţional New Headway publicat de Oxford University Press – click here for the electronic version - au întotdeauna miez, sunt catchy, thought-provoking şi îmbină – după gustul meu – utilul (învăţarea limbii engleze) cu plăcutul (atractivitatea mijloacelor folosite). Unul dintre aceste texte se cheamă A Train Journey şi are două părţi.
Suntem în compartimentul unui tren – un fel de tren al vieţii, pentru că ne se istorisesc două întâmplări cu tâlc adânc despre două moduri diferite de a relaţionare în viaţă. În prima parte, o mătuşă rigidă şi intransigentă îşi dojeneşte cei trei nepoţi (repetându-le într-una să nu facă aia, să nu facă ailaltă) care n-au astâmpăr şi îi răspund la mustrări cu aceeaşi întrebare: „De ce?” La un moment dat, mătuşica începe să le spună copiilor o poveste ca să-i potolească. Povestea ei este – cum altfel? – din cale-afară de moralizatoare: o fată foarte harnică şi cuminte de la ţară cade-ntr-un lac, iar sătenii - „pentru că fata era aşa bună şi cuminte” – adaugă mătuşa – aleargă-ntr-un suflet s-o salveze. Unul dintre copii însă nu se lasă păcălit de această lecţie de conduită şi zice: „Ce prostie! Cand cade cineva-ntr-un lac sari după el şi-l salvezi, nu contează dacă e om bun sau rău.” Un domn tânăr ce se afla şi el în compartmen (dar n-a scos o vorbă până atunci, enervat fiind nu atât de gălăgia copiilor, cât de cicăleala mătuşii) spune: „Ai dreptate, copile! E chiar o poveste idioată.” Înţepată, mătuşa îi răspunde: „De ce nu le spui şi dumneata o poveste?” Zis şi făcut. Şi se-apucă omul să povestească” „A fost odată o fetiţă pe care-o chema Bertha. Era întotdeauna cuminte, sârguincioasă, şi harnică pentru că dorea să-şi mulţumească părinţii. Nu întârzia niciodată, nu minţea, nu era obraznică şi nu minţea.” Copiii – e de-nţeles - au început să se plictisească la auzul atâtor virtuţi. „Măcar era frumoasă?” a vrut să ştie unul dintre ei. „Nu, a spus tânărul. Era doar insuportabil de bună. Atât de bună, că a primit trei medalii de aur. Una pe care scria Never late, alta pe care scria Always polite şi alta cu inscripţia Best child in the world.” Reacţia copiilor: „Yuk! Ce naşpa!” „În fine, a continuat povestitorul, Bertha a fost un copil atât de bun, că regele a invitat-o la palat. Aşa că Bertha s-a îmbrăcat în cea mai frumoasă rochiţă albă pe care o avea, şi-a agăţat de piept cele trei medalii de aur, apoi a pornit prin pădure spre palatul regal. În pădure însă – aşa spune povestea – trăia un lup flămând. Acesta i-a zărit rochia albă printre copaci şi a auzit clinchetul medaliilor care-i atârnau la piept. Carne-a zis, bătându-şi dinţii de foame, şi s-a năpustit asupra ei.” Copiii ascultau îngroziţi: „O, nu! Şi-o s-o mănânce lupul?” „Bineînţeles!” – le-a răspuns tânărul. Şi a continuat: „Bertha a încercat să fugă, dar n-a putut datorită greutăţii medaliilor de la piept. Lupul a mâncat-o imediat, lăsând la o parte cele trei medalii, fireşte.” Reacţia mătuşei: „Ce poveste oribilă!” Reacţia copiilor: „Nicidecum! E cea mai frumoasă poveste pe care-am auzit-o vreodată!” „A, uite c-a venit timpul să cobor şi eu. Cu bine!” – şi tânărul s-a dat jos din tren.
Sigur, aderenţa noastră la poveşti este mult influenţată de principiile în care credem. Şi printre noi – pentru că, nu-i aşa, it takes all sorts to make a world – sunt şi dintre aceia care cred că It pays to be good şi dintre cei care cred că It never pays to be good şi – probabil că, dacă primii reprezintă o formă sau alta de fanatism, aceştia sunt „moderaţii” – dintre cei care spun: It doesn’t always pay to be good.
Dar – îndrăznesc să adaug - poate că povestea nu se termină aici, poate că este omeneşte să dăm un sens binelui pe care (dacă nu ne-am acrit de tot, asemenea celor care, pragmatici, spun It never pays to be good) ne încăpăţânăm să-l facem anyway, aşa cum aflăm din poemul apocrif:

People are unreasonable, illogical, and self-centered.
Love them anyway.

If you are kind, people may accuse you of selfish ulterior motives.
Be kind anyway.

If you are successful, you will win some false friends and true enemies.
Succeed anyway.

The good you do today will be forgotten tomorrow.
Be good anyway.

Honesty and frankness will make you vulnerable.
Be honest and frank anyway.

What you spend years building may be destroyed overnight.
Build anyway.

People need help, but may attack you if you try to help them.
Help them anyway.

In the final analysis, it is between you and God.
It was never between you and them anyway.


2 comments:

aim said...

http://englishtips.org/index.php?newsid=1150807950

saskiul said...

thanks