Osana

Jurnalul naţional s-a gândit să ofere celor ce n-au apucat să trăiască în „Epoca de Aur” un CD cu osanale aduse lui Ceauşescu nu doar o dată pe an, de ziua sa (26 ianuarie), ci de 365 (şi, în anii bisecţi, de 366) de ori. Când i l-am pus lui Theodor să-l asculte mi-a cerut imediat să-l opresc.
Acum, în al 20-lea an de când Ceauşescu nu mai e (fără să fi murit însă – vezi finalul din neuitata Căinţă) am reascultat şi eu pentru prima oară aceste melodii omagiale. Cândva, ele constituiau fondul sonor predominant din firavul audio-vizual pre-1989, intensificându-se în special în anii 80. Le-am recunoscut (ca şopârlă) în găselniţa lui Daneliuc din Glissando (1984), când personajele cezarpetresciene erau înnebunite de o voce indescifrabilă ce se răstea din megafoanele străzilor. În acel context mai ales aveam să mă bucur de contrastul de oază al câtorva muzici (pop, jazz, electronice, simfonice, de film sau teatru) neînregimentate, made in Romania. Atunci savoarea lor o degustam la maxim, căci cu greu se putea găsi o alternativă la main stream-ul audio-vizual. Acum lucrurile nu stau – malheureusement – prea diferit. Dacă atunci era înregimentrare, acum există înregimentări. Dictatura partidului unic (şi a ideologiei sale imbatabile, apodictice) e astăzi înlocuită cu un talmeş-balmeş, cu o piaţă liberă de trivialităţi. Audio-vizualul e în plin boom. O altfel de imbecilizare. Şi asta pentru că (Ada Milea dixit):
Ceauşescu n-a murit!
Ne veghează îndârjit
Ceauşescu e o şcoală
Ceauşescu e o boală:

E în mine e în tine
E în fabrici şi uzine
Azi îl poartă fiecare
Ceauşescu-n veci nu moare

Ceauşescu n-a murit!
Istoria ne-a păcălit
Limba lui de lemn se plimbă încet
Prin vechea noastră limbă

Ceauşescu n-a murit!
Istoria ne-a păcălit
Noi suntem viii şi morţii
Ceauseşti suntem cu toţiï