Monday, 9 February 2009

Barefoot cinema

Un cinefil îmi trimite următorul comment la cele scrise de mine despre filmul Ostrov pe portalul Liternet: „Cred că filmul nu este „doar” simplist, „doar” minimalist, „doar” expozitiv, linear şi egal cu sine. Egalitatea cu sine e un lucru mai degrabă greu de obţinut, de atins. Este cred vorba de un film care tocmai că încearcă să „aspire” cât mai multe reziduuri din privire. De ce ar trebui să transfigurăm mereu mari adevăruri/opere culturale? şi în ce constă oare măreţia lor? Nu în ceea ce ele dislocă, nu în interioritatea lor - tocmai ea grea de sens?
Îmi repugnă sensurile căutate, sensurile la care ajungi elaborând, tu însuţi, vaste „programe” noetico-noematice. Filmul Ostrov nu e deloc simplist. Că a „plăcut” păturii ortodoxe... foarte bine. E un film nu despre norme, ci despre caz. Asta îl face film, dupa părerea mea. Nu doresc să văd neapărat filme preţios filtrate, însă cu o putere nulă de a transmite. Da, cred şi eu că fiecare epocă are nu ceea ce merită, ci ceea ce ajunge, în prefacere, să o reprezinte. Filmul ăsta trece de limita cunoscută a reprezentării: e cu un pas dincolo, se apropie de ceea ce înseamnă a vedea fără a mai spune nimic în plus.”
Îi răspund, pe acelaşi portal, astfel: Mda, se prea poate să fie şi aşa. Depinde, în ultimă instanţă, de aşteptările spectatorului, nu? Unii vor imagine „nudă” („a vedea fără a mai spune nimic în plus”), alţii caută „jocul secund” şi UNIVERSAL al întâmplărilor. Cred că trebuie să precizez: nu sunt neapărat un adversar al naraţiunii cinematografice din Ostrov, însă nici nu mă bucura isteria receptării sale de către „pătura ortodoxă”, doctă sau semidoctă, care pare să uite lecţia din totdeauna a icoanei, care nu e nici „imagine nudă”, nici „fotografie” de tip realist-naturalist şi, desigur, nici ilustrată simplistă. Este, sorry, REPREZENTARE şi PICTURĂ TRANSFIGURATIVĂ. Dacă admitem că rădăcinile duhovniceşti (ca imagine) ale Ostrovului sunt imaginile exotice de tip National Geographic, şi nu icoana bizantină (aşa cum, în foarte mare măsură, este cazul filmelor lui Tarkovski), atunci n-avem de ce blama filmul lui Pavel Lunghin: şi-a atins scopul. Cu asupra de măsură.

11 comments:

Anonymous said...

interesant... incepe frumos si totodata consistent comentariul "liternetis"-ului insa in final pare sa se contrazica... pentru ca el face in mod credibil apologia si chiar elogiaza cu bun simt filmul lipsit de pretentii, filmul narativ al carui mesaj nu trebuie cautat prea adanc pentru ca regizorul l-a asezat la-ndemana spectatorului comod sau ostenit, dupa caz. Pare un cinefil compasiv cititorul tau. Apoi insa, la final, el insusi socoteste Ostrovul ca fiind dincolo de marginile expresivitatii, complet apofatic, radical angelic, cristoloform. Or asta ii anuleaza demonstratia seducatoare de la inceput si-l face victima propriilor lui critici la adresa filmelor "noetice".
As continua eu argumentul risipit de cititor din dragul de a inalta Ostrovul pan la limita indicibilului. Cred ca tu ai dreptate sa spui despre Ostrov ca imagistic isi are radacinile in National Geographic - daca asta ti s-a parut referinta cea mai apropiata - dar intr-un post anterior recomanzi „vorbirea şi „rostirea” Sa... prin frumuseţi naturale sau plastice", asadar, imi pare ca agreezi exact acelasi argument invocat de cititor: modestia auctoriala sau moderarea hybris-ului creator. Mai mult, parca ceea ce comentatorul tau considera a se potrivi Ostrovului, mie imi pare ca ar caracteriza mai fidel filmele pe care le propui tu ca termen de comparatie (Tarkovski). Nu cunosc multe filme carora sa li se potriveasca mai bine decat Calauzei, Oglinzii sau lui Rubliov cuvintele acestea "trec de limita cunoscută a reprezentării: sunt cu un pas dincolo, se apropie de ceea ce înseamnă a vedea fără a mai spune nimic în plus". Ca si tine, cred ca numai icoana poate "spune" si "re-prezenta" mai mult.
Asa ca, cine stie, poate adevarul e la mijloc... :)

salutare,
Flavius Cruceanu

saskiul said...

Mersi de subliniere, Flavius. Adevarul este, de buna seama, undeva la mijloc. We're on the same side, mate :)

Florin said...

De la bun inceput trebuie sa spun ca nici pe mine nu m-a incantat ostrov-ul. Insa legat de ceea ce spunea comentatorul de pe liternet, eu cred ca ar fi dorit sa isi asocieze gandurile cu cele de la Corinteni 13:
"If I speak in the tongues of men and of angels, but have not love, I am only a resounding gong or a clanging cymbal. If I have the gift of prophecy and can fathom all mysteries and all knowledge, and if I have a faith that can move mountains, but have not love, I am nothing. If I give all I possess to the poor and surrender my body to the flames, but have not love, I gain nothing"
Intrebarea care s-ar pune in acest caz este: ajunsi la o astfel de stare sufleteasca mai este necesara o scara a valorilor cinematografice, literare etc? Ti-ar mai folosi la ceva? Sau din contra ai vedea lucrurile atat de clar incat ai putea spune ca poti urca efectiv pe acea scara?

saskiul said...

Pai da, maestre, asa e. In felul nostru, fiecare chiar ASTA cautam: dragostea care pe toate le iarta, pe toate le sufera etc....

Anonymous said...

Florin intreaba: "ajunsi la o astfel de stare sufleteasca mai este necesara o scara a valorilor cinematografice, literare etc?"

Marian evita sa raspunda?

saskiul said...

Pai, am raspuns la aceasta intrebare, care oricum e retorica, nu?
Cum fiecare dintre noi suntem PE DRUM, de buna seama ca mai e nevoie de o scara a valorilor, ca doar nu l-am prins pe Dumnezeu de-un picior ca sa nu mai avem nevoie de scara...

Anonymous said...

Dar Florin se referea la cei care au ajuns deja la starea sufleteasca despre care e vorba la Corinteni 13. Cel care a ajuns acolo, sugereaza Florin, nu mai este pe drum si a trecut deja dincolo de scarile astea despre care tot vorbiti voi pe-aici. Poate ca acolo chiar si ideea de doct/semidoct este obsoleta, cata vreme singura scara/stare in/pe care te afli este aceea a iubirii.

Intrebarea nu este tocmai retorica, pentru ca daca esti pe drum, trebuie ca ai si o tinta, iar in valorile astea relative ar trebui sa cauti ajutor in a ajunge la tinta. Iar daca tinta are ceva in comun cu Corinteni 13, atunci ar trebui sa vezi ca pana si niste imagini gen National Geographic, daca au reperul cel bun, se transfigureaza si pot reprezenta, deloc simplist, tensiunea din Corinteni 13.

saskiul said...

Pai da, cred c-as vrea sa imi faci cunostinta cu cel/cea care a ajuns "acolo". Eu n-am prea intalnit. Pentru mine lucrurile stau taman invers decat insinuezi matale. Astfel, omul (spre deosebire de animle) are nevoie de cultura (de scara valorilor) pentru a se desavarsi...

Ambalatorul Ambulator said...

Mai, ce se mai ambaleaza lumea pe aici :-) Dar nu-i nimic, doar polemica e mama progresului, asa-i? Hai sa ma bag si eu in seama putin. Cred ca "a ajunge undeva" nu este o chestiune necesara si suficienta pentru a face o judecata de orice fel. Poti "ajunge undeva" in mai multe feluri si, probabil, pe mai multe cai. Si, probabil, nu este neaparat general valabil ca modul, metoda, calea prin intermediul careia "ai ajuns undeva" determina si calitatea "ajungerii". Modul, metoda, calea faciliteaza, ingreuneaza sau chiar impiedica procesul "ajungerii", dar nu si calitatea acesteia. Daca sunteti de acord cu ce am spus pana aici, atunci veti fi de acord si cu faptul este posibil sa existe oameni care "au ajuns acolo" (i.e. I Corinteni 13) cu sau fara scara valorilor pe care o propune cultura (care anume, ca aici e mai multi ;-), iar acum, odata "ajunsi", lucreaza la calitatea "ajungerii". Deci National Geographic le-ar fi suficient sau indiferent, cata vreme comunica un mesaj adecvat. Cine stie, poate ca McLuhan are dreptate doar pentru cei care "nu au ajuns inca", pentru acestia mediul de comunicare fiind parte din mesaj.

saskiul said...

Tot acolo ajungem. Fericiti cei care-au ajuns acolo unde cultura nu mai valoreaza nimic. Asta spuneam si in postarile precedente. Sa fie vorba de tagma celor "saraci, dar cu duhul"? Insa ai dreptate cand spui: care cultura, care metoda? La randul meu as intreba (retoric) si eu: care sunt cei ce se falesc ca au ajuns "acolo"? Pe de alta parte e foarte reassuring sa iti repeti zilnic, fara dubii, ca esti 'ales", ca ai "ajuns", ca te afli "on the safe side"...

ana said...

"Intoarcerea", Andrei Zvyagintsev

"Gegen sie wand" Fatih Akin