Sunday 15 March 2009

Chess player

Vineri seara am ratat Uvertura la opera Ruslan şi Ludmila de M. Glinka. Am prins doar Concertul pentru pian şi orchestră în re bemol major (de A. Haciaturian, la pian: Andreea Groszmuk) şi Simfonia a VIII-a în sol major, op. 88 (de A. Dvořak), în conducerea muzicală a lui Philipp Pointner. Am găsit pe youtube o înregistrare cu Uvertura lui Glinka şi mi-am făcut temele acasă, recuperând ceea ce am pierdut la concert. Melodia mi-e familiară. Cred c-am mai auzit-o întrun medley de hit-uri simfonice. Concertul lui Haciaturian m-a provocat niţel, e pentru alt nivel. Însă m-am delectat cu simfonia lui Dvořak.
După concert ne-am întors acasă împreună cu Tatiana. Claudiu a avut de lucru la un pod (din apropiere de Lugoj) care s-a surpat cu o zi în urmă. N-a fost nicio victimă. Just like that...Nu ştiu de ce mă simt tot mai departe de vremea în care mă hrănea (mană cerească, indeed) gândul că nu mi se poate întâmpla nicio nenorocire. Nu atât pentru c-aş fi fost, atunci, mai ready to die, ci pentru că pur şi simplu mă simţeam imbatabil şi zeu. Abia pe la, cred, 30 de ani aveam să încep să conştientizez prezenţa misteriosului campion la şah din Det Sjunde inseglet / A şaptea pecete (de Ingmar Bergman) în imediata mea apropiere. Accidentul aviatic ultramediatizat din Paris (iulie 2000), în care s-a prăbuşit un Concorde, mi-a strecurat în suflet şi fobia de zbor şi o anume îndoială cu care – n-am de ales – trebuie să mă lupt cum pot...

3 comments:

Florin said...

Am sa-ti marturisesc o intamplare, nostima. Anul trecut am avut bucuria sa merg pentru prima oara cu avionul. Insa, inca de la imbarcare m-a cuprins un fel de frison total strain mie. Tot drumul nu am facut altceva decat sa imi transire mainile si sa ma gandesc la fobia de avion pe care mi-ai transmis-o si mie pe cand veneai din Irlanda :)
Pare incredibil si inconstient sa te lasi in seama unor chestii uriase care se invart in aer, sau invart aerul prin ele, aer care pe alocuri nici nu prea este :)
Senzatia am mai avut-o doar in clasa a cincea cand dupa un meeting PCR-ist (deci cu putin timp inainte de revolutie)in centru', am fost cu colegii in parcul central unde erau masinutele alea care te invarteau de ti se intorcea stomacul pe dos. Atunci, toata aventura am petrecut-o cu ochii inchisi, fara sperata ca voi mai ajunge teafar jos.

saskiul said...

N-am stiut ca ti-am transmis fobia de zbor atunci cand m-am intors din UK...
Pentru mine primele zece zboruri din mileniul II au fost OK. Abia in mileniul asta am inceput sa am rezerve...

Florin said...

Nici eu n-am stiut, dar atunci te-am inteles perfect :)