De dimineaţă, Theodor - înainte de liturghia duminicală - voia să ştie dacă azi va asculta „doar Tatăl nostru simplu sau împreună cu Cred într-Unul Dumnezeu ....”. Asta pentru că vineri am fost amândoi (şi cu mama, care a stat peste noapte la noi) a.m. la „Liturghia darurilor înainte sfinţite” (a lui Grigore Teologul), în care – Theodor a fost pe fază – nu s-a rostit simbolul credinţei. Mesajul pericopei evanghelice de azi (vindecarea tânărului demonizat) e fresher than ever. Antidotul la asaltul demonilor: fast & prayer. Vorba unui personaj din Offret (ce dă glas uneia din convingerile regizorului): „Orice s-ar spune, adevărul e în metodă, e chiar metoda”. După sermon ne-a aşteptat o mică agapă. Raluca şi Oana şi-au lăsat icoanele acolo unde le este, de fapt, locul: la capelă. Vreme de o săptămână – cât va dura înduhovnicirea noilor „ferestre spre absolut” - capela noastră s-a îmbogăţit cu doi Hrişti.
Am început să citesc cartea lui George Ardeleanu despre Steinhardt. Copleşitoare referinţele la Oscar Steinhardt – tatăl celui care avea să se călească în infernul temniţelor comuniste. Câtă dârzenie, cât umor, cât relativism faţă de naţionalismul celor de un neam cu ei... A avut zile şi – aşa cum promisese – şi-a aşteptat fiul să iasă din puşcărie. Împreună aveau să mai petreacă trei ani când – în 1967 – bătrânul industriaş avea să se mute la cele veşnice. Nu înainte de a se fi realizat semnificativul transfer de personalitate de la tată la fiu. Când, la ieşirea din închisoare, Nicolae Steinhardt îi spune tatălui său că s-a convertit la creştinism în celulă, acesta îi spune doar atât: „Numai să fi fost sincer, şi să-ţi dau un sfat: nu-ţi băga în cap că acum s-a zis, Dumnezeu o să se ocupe numai de tine. Nu uita că mai sunt vreo trei miliarde.” Daddy cool, indeed.
No comments:
Post a Comment