Dots

Theodor şi-a mai pierdut un dinte. În mica turbincă transparentă de plastic (unde avem de gând să-i depozităm toată dantura „de lapte”) am strâns deja patru incisivi. Doi dinţi definitivi sunt deja pe drum (cei de jos), ceilalţi doi nu se zăresc şi aşteptăm să-i spargă gingiile.
Învăţătorul ne-a spus, mulţumit, că Theodor citeşte tot mai bine propoziţii scurte. Se simte deja în Braille la el acasă. Zeci de foi punctate în diferite feluri au imprimate cuvinte şi propoziţii simple pe care Theodor se pricepe să le citească, folosindu-se de deşte. Noi însă trebuie să-l ajungem din urmă, la Braille (limbaj căruia - ajutat de învăţătorul său conştiincios şi energic - Theodor i-a deprins ABC-ul) şi la ... germană (limbă pe care Mira îl învaţă s-o vorbească). By the way: un ziarist de la Banater Zeitung a publicat, azi, un articol despre Theodor (Theodor versteht sich wie blind mit dem Klavier), scris ca urmare a vizitei sale de săptămâna trecută.
Pe zi ce trece Theodor înmulţeşte numărul întrebărilor. Vrea să ştie pentru ce face aia sau ailaltă, de ce se întâmplă cutare lucru, de ce nu trebuie să facă ceva etc. Multe din întrebările lui - gen: Eu o să fiu copilul vostru cât trăiesc? - mă dezarmează. La unele nici nu ştiu ce să-i răspund. Mai ales când îmi cere să-i tălmăcesc rugăciuni, crezul apostolic ori să-i definesc anumite confesiuni religioase (pentru început, creştine: Ce înseamnă catolic? etc.) Când citesc prin unele părţi că Ortodoxia este o stare şi-un fel de a fi al omului mă mai liniştesc, fiindcă înţeleg că nicio teză, ideologie, argument nu pot - din fericire! - să transmită (în sensul de passing on) Ortodoxia. La multe întrebări de-ale sale nu voi şti, oricum, să-i traduc (să-i pun în cuvinte) răspunsurile pe care mi se pare că le-am găsit deja. După cum e foarte posibil şi foarte normal ca el însuşi să ajungă la alte răspunsuri decât noi. Dar ceea ce îmi doresc e ca inevitabila prăpastie dintre generaţii dintre noi să se întâmple abia după ce vom fi acumulat destule amintiri care să ne unească. Poate că atunci the imminent generation gap – if it should happen - va fi mai puţin dureros. Only time will tell.
Ieri seară am fost cu Theodor la recitalul de percuţie susţinut de Doru Roman & Ansamblul „Percutissimo” (studenţii săi: Laris Sceadei, Radu Pieloiu, Alexandru Munteanu, Sergiu Cătană). În program, lucrări de G. Balint (Proodos), J. Balissat (Pentagong), G.H. Brodmann (Greetings to Herman), L. Manolache (Himera apelor), E. Sejourné (Bronx), Z. Pontgratz (Improvisation), H. Serebrier (Sinfonia for percussion). Muzică alternativă, experimentală, destinată celor ce îndrăgesc acest tip de sound. Pentru mine, ca profan, a fost încă o incursiune – insolită, de data aceasta - într-o lume pe care foarte rar şi foarte greu pot s-o cuprind în cuvinte: lumea inefabilă a muzicii.
Azi când am intrat în clasa I A de la şcoala Iris (era în jur de 11), who should I see? PS ţinându-l în braţe pe Theodor şi jucându-se cu el „de-a avionul”. ... Knowing how busy and charged with pastoral responsibilities he is, I guess he enjoyed his little break, when he was – at least during his brief visit to Theodor’s school – carefree and joyous.