Saturday, 21 March 2009

Good-bye, Natasha!

Cu vreo 25 de ani în urmă m-am întâlnit prima dată – la cinemateca timişoreană de la Casa Tineretului - cu unul din filmele de referinţă ale curentului free cinema britanic: Look Back in Anger de Tony Richardson. Mult mai târziu aveam să aflu că acest gen de filme - la modă în anii 60 – ce cultivau aşa-numitul social realism fuseseră botezate kitchen sink drama. Adică o dramă ce se consumă între personaje din working class, într-un apartament foarte mic (ale cărui repere sunt termenii kitchen şi sink), spre deosebire de clasicele drame aristocrate, cu personaje din high class. De-a lungul anilor, din filmografia lui Richardson, am mai văzut A Taste of Honey, The Loneliness of the Long-Distance Runner, Tom Jones şi The Hotel New Hampsire – producţii „furioase”, bizare, şocante.
Tony Richardson (†1991) şi distinsa actriţă Vanessa Redgrave (pe care-o ştiu din: Blowup, The Devils, Yanks, Howard’s End) au avut, până alaltăieri, o fiică – Natasha Richardson - care, după fizionomie, îmi pare leit maică-sa. Nu mi-aş fi amintit de existenţa Natashei Richardson – pe care, mărturisesc, n-am văzut-o în niciun film până acum – dacă n-ar fi ajuns în breaking news în urma accidentului fatal survenit pe o pârtie de ski. Descrierea agoniei ei (la început, după căzătură, a crezut că nu e nimic grav, însă a început să aibe dureri cumplite de cap şi a intrat în moarte cerebrală) mi-a amintit de finalul personajului care-l joacă pe Hristos în Jesus of Montreal. După teribilul accident este dus şi el la urgenţe, unde îşi revine, însă după o foarte scurtă însănătoşire (câteva minute), recade şi în cele din urmă moare.
Moartea Natashei (în vârstă de 45 de ani) cauzată de o hemoragie cerebrală în urma loviturii survenite în timpul unei lecţii de ski (pe „pârtia idioţilor”) e răvăşitoare. Parcă aud tic-tac-ul acela – declanşat dintru începuturi – care, în ziua morţii ei, a intrat galopant în faza de final countdown, numărându-i orele, minutele, secundele rămase. Întristător.
Pe meleagurile dâmboviţene, lăutarii îl plâng pe Ion Dolănescu ... Cam asta e diferenţa între Londra (sau New York) şi Bucureşti.

2 comments:

Pildit said...

Trista intimplare intr-adevar, si un semnal de alarma pentru cei care nu stiu sa schieze.

Ce frica mi-a fost ieri la Azuga, cind am luat o cazatura de credeam ca nu mai ma ridic de jos. Apoi cineva mi-a povestit de accidentul in urma caruia a murit Natasha si mi-a inghetat singele in vine..

saskiul said...

All's well that ends well...