Thursday 5 March 2009

Something worth living for

Veche de când lumea este nevoia omului de „epurări”, de eradicare a mitologiilor „corupte”, „eretice”, „retrograde”. Până la vârsta de 21 de ani am trăit într-o astfel de societate, în care cruciada împotriva mitologiilor alternative era în toi. Prăbuşirea singurei mitologii oficiale (cea comunistă) a dat naştere la o lume pluralistă care, departe de a fi cea mai bună din lumile posibile, tolerează măcar alteritatea şi diferenţele.
Acum, când citesc despre câte o utopie ce ar vrea să zdrobească orice altă paradigmă în numele singurei ideologii, mă încearcă o senzaţie de zâmbet amar. Zâmbet, căci naivitatea cu care îşi prezintă imacularea „platformei-program” e dezarmantă. Amărăciune, pentru că întotdeauna concretizarea unui asemenea vis presupune strivirea, ca pe nişte furnici, a milioane de vieţi omeneşti. Secolul XX (pentru a nu coborî mai departe în istorie) are ce povesti în acest sens. Oricum, gândul că s-ar putea ajunge vreodată la „implementarea” unei astfel de inginerii sociale, în care totul să se desfăşoare conform „performanţelor” unei ortodoxii rigide (politice sau religioase) îmi pare de nesuportat. Dar, tot istoria a arătat că spiritul omului a biruit mereu, eventually, în lupta cu uniformizarea impusă, cu robotizarea şi militarizarea. Şi, vorba cântecului (The Spirit of Man, din The War of the Worlds by Jeff Wayne):
„There must be something worth living for. Even some things worth dying for, if just one man can stand tall”
… Ajungem tot la absurdul (nelipsit de speranţă) din Rinocerii lui Eugen Ionescu, la acel „Je suis le dernier homme”...

6 comments:

Anonymous said...

Poate ca nu e de tot off topic: ma intereseaza parerea ta despre filmul lui Yasujiro Ozu din 1953 intitulat "Tokyo Story".

saskiul said...

Parerea mea despre TOKYO MONOGATARI se afla aici:http://saskiul.blogspot.com/2008/03/tokyo-story.html
La acele randuri as mai adauga ca filmul lui Ozu (asemenea unor filme de Mizoguchi, de Kurosawa, de Ray, de Majidi, de Paradjanov, Abuladze sau Tarkovski) este, de cate ori in revad, o experienta estetica de zile mari, ce-mi demonstreaza ca omul e acelasi in Rusia, Japonia, Iran sau India. Astfel de filme sunt datatoare de speranta in ceea ce priveste soarta omenirii. Cata vreme oamenii mai fac astfel de filme sau isi mai fac timp sa vizioneze astfel de filme inca mai e loc de speranta...............

Anonymous said...

Multumesc. Eram curios, pentru ca am dat peste o opinie despre film care m-a pus pe ganduri. Sa gaseste aici:
http://biblefilms.blogspot.com/2008/05/echoes-of-bible-in-tokyo-story.html

Anonymous said...

Pana la urma uite ca nu eram chiar off topic, after all ... :-)

saskiul said...

Hmmm, ce sa spun? Si eu mi-am amintit imediat ce am vazut filmul de Rut (din Vechiul Testament), iar bunatatea lui Noriko aminteste, intr-adevar de Bunul Samaritean. Atata doar ca imi repugna site-uri ca cel pe care mi l-ai trimis, asta pentru ca nu am obsesia domnilor respectivi. Adevarul din TOKYO STORY este valabil oriunde, culmea, in spatii si timpuri care nu s-au slefuit dupa intelepciunea Bibliei...

saskiul said...

Da, nu ai fost chiar off topic.
Ai fost, ca sa spun asa, chiar in the very heart of it ;)