Thursday 30 April 2009

No place, no name, no number

În Professione: reporter (1975) regizorul incomunicabilităţii (care a sfârşit răpus de propria-i plictiseală), Michelangelo Antonioni, crează un personaj care îşi asumă o altă existenţă. David Locke (Jack Nicholson) este un reporter de război (un fel de Adelin Petrişor de-al nostru) şi, când descoperă că un bărbat din camera de hotel învecinată moare (suntem undeva în Africa de Nord, într-o regiune deşertică), îşi falsifică paşaportul şi toate documentele. Începe apoi o nouă existenţă (preluând datele decedatului, cu care avea destule trăsături fizice în comun), dându-se drept altcineva. Ce provocare, nu? Sounds exciting indeed.

Revenind la vremurile actuale, mă uit la forumurile de discuţii de pe net şi mă îngrozesc să văd cu câtă uşurinţă oamenii proferează injurii, calomnii etc. sub acoperirea anonimatului ori a pseudonimelor. Scriind (mai ales în necunoştinţă de cauză, adesea resentimentar) de capul lor (şi fără niciun Dumnezeu), defulându-se, bătând câmpii. Aşa se procedează atunci când comunicarea – mijlocită de tehnologie – nu se mai face „faţă către faţă”. Scrii orice-ţi trece prin cap, că tot nu te vede nimeni, uitând că nu se cuvine a gândi (apoi a rosti, a făptui) cele necuvenite nici chiar atunci când nu te vede nimeni. Şi uite cum, sub umbrela anonimatului, with a click of a mouse, ne amăgim că – asemenea personajului din Professione: reporter – ieşim din pielea noastră şi devenim brusc judecători, profeţi, psihologi, oameni de bine, clarvăzători etc. Fără să avem curajul să ne prezentăm: ăsta-s io, aşa mă cheamă, uite ce am de spus. Dar cine să se mai gândească azi (când omul nu prea mai are nimic de spus şi - din plictiseală - îşi schimbă sexul, identitatea, partenerul de viaţă etc.) la asumarea propriei identităţi?...

2 comments:

Anonymous said...

Vorbesti de anonimat, mai ales de cel de pe Internet. Sunt de acord cu tine; unele persoane asta fac. Exista cazuri in care, totusi, e important CE ai de spus, nu cine esti. Important e sa nu gresim, sa nu avem grile gata pregatite pe care sa le aplicam la orice: anonim=rau, identificat=bun.

Exista si in viata reala oameni care prefera sa ramina anonimi. Si, la fel, unuii care se identifica si AU CURAJUL sa spuna tot ce cred si fata in fata. Doar fiindca o fac pe Internet, nu inseamna ca e lipsa de curaj sau plictiseala. Cum ar fi ca, in loc sa postezi un comentariu pe o cate pagina, sa iei drumul in piept, sa bati la usa fiecarui autor de pagina si sa ii spui in fata ce ai de spus, doar ca sa dovedesti ca stii ce spui, ca ai curaj?

E foarte usor sa ii categorisim, mai ales cind avem deja teoriile noastre gata pregatite. De multe ori, in loc sa luam un om, sa il analizam si PE URMA sa emitem teorii, noi facem exact pe dos: luam teoriile noastre (pe care, odata ce le-am imbratisat, nu ne le mai flexam) si le asezam pe profilul cuiva, deformindu-l PE EL, nu teoriile, ca sa se potriveasca. ASTA e judecata, asta e necunostinta de cauza.

Sa fim deschisi, sa analizam TOATE aspectele, TOATE punctele de vedere. Da, sa tinem deschis ochiul interior mai intii, asa cum am mai spus. Larg deschis.

saskiul said...

De bună seamă că lucurile nu sunt aşa simple (anonim=rau, identificat=bun), totuşi, cred că meciul e inegal (şi e unfair) dacă doar unul îşi dezvăluie identitatea, iar celălalt nu.

„Cum ar fi ca, in loc sa postezi un comentariu pe o cate pagina, sa iei drumul in piept, sa bati la usa fiecarui autor de pagina si sa ii spui in fata ce ai de spus, doar ca sa dovedesti ca stii ce spui, ca ai curaj?” – scrii. Nu m-am referit la asta. Era vorba doar despre curajul dezvăluirii propriei identităţi. Dar pentru asta poate că e nevoie ca omul să ajungă să şi-o cunoască şi apoi, înţelegând că n-are ce să ascundă, să şi-o asume. Aşa văd eu lucrurile. Restul e chat şi zamă lungă de care, recunosc, n-am timp. Aşadar, în cazul tău, stimabile no name person, îmi e greu să înţeleg dacă într-adevăr ai ceva de spus (fie şi sub masca anonimatului) sau nu. Aşa că, în cunoştinţă de cauză, spun doar că nu pricep. Nu te mai pot urmări. Sorry.