În recentul interviu acordat de Adrian Enescu pentru Muzici şi faze găsesc această frumoasă declaraţie despre demnitate: „După accidentul care m-a îndepărtat definitiv de gazon, m-am focusat doar pe muzică, şi am început o călătorie pe care o pot numi <eu şi muzica>. Aş vrea ca aceasta să se termine cât mai târziu şi mai demn”. Brusc înţeleg ce anume am vrut să spun prin duhovnicia unui film. Îi spusesem lui AE, într-o discuţie telfonică din ajun, că filmul lui Tarantino, Pulp Fiction, face parte dintr-o familie de filme (de produse artistice) foarte puţin preocupate de acest continent propriu omului, numit suflet. Replica sa, tipărită cu litere mari şi urmată de cel puţin zece semne de exclamare: „Nu sunt de acord!” Pentru că – aveam să aflu apoi - fiecare om are demnitatea sa, therefore şi gangsterii şi mercenarii lui Tarantino au demnitatea lor...Or fi având-o, eu însă n-am înţeles că sunt preocupaţi de ea, că luptă pentru păstrarea, eventual restaurarea, ei. Am convenit apoi, on the phone, că în Pulp Fiction sclipirea se datorează naraţiunii cinematografice, că e cleverly made, revoluţionar etc. Da, o fi aşa, numai că eu prefer acestor viclenii artistice filme infinit mai modeste ca stil, dar incomparabil mai ziditoare pentru suflet. Ca, de exemplu, Singurătatea florilorce vorbeşte – honestly, nu tongue-in-cheek – despre blestemul oricărui om: însingurarea, incomunicabilitatea. Pentru că, oricât am vrea s-o dăm cotită, l’enfer c’est moi. Aceasta este, cred, problema problemelor, nu să alcătuieşti – în literatură sau în cinema – naraţiuni de tip puzzle despre crime, crime, crime, cu sânge, sânge, sânge. Nu spunea Jean Luc Godard, mare fan de film noir, că tot ce-ţi trebuie ca să faci un film e o fată şi-un pistol? Eh, asta se-ntâmpla demuuuult, la începutul anilor 60. Apocalipsa, după Tarantino (şi cei – nu puţini – asemenea) foloseşte girls & guns in bulks, că altfel se plictiseşte publicul şi scade rating-ul. Şi-apoi de ce să nu filmezi orori, carnagii, piperate – dacă se poate – cu in-jokes, cool soundtrack & stars, dacă tot n-ai nimic de spus oamenilor? Ai în schimb o industrie – o uzină de vise cândva, azi de coşmaruri – ce-ţi pune la dispoziţie studiouri, actori, mă rog, o întreagă armată de mercenari cu care să înalţi pe celuloid catedrale bântuite de duhuri luciferice şi credeuri de născuţi asasini? ...Gangsters’ paradise, indeed.
LA SOLUZIONE MIGLIORE
-
*BEHIND THE SCENES*
*"La Soluzione Migliore" e un fel de anomalie sau pasăre rară pentru
cinemaul românesc la începutul anilor 2000. O co-producție
timi...
-
*David Byrnes' American Utopia* (Spike Lee, 2020, USA)
Ben Livant says:
James Brown meets the Blue Man Group as conducted by the love child of Mr.
Spock ...
Alina-Maria Dumbravă Roetzer
-
Născută în 1980 la Bucureşti, Alina-Maria Dumbravă (căsătorită Roetzer) ia
primele lecţii de pian la vârsta de 5 ani, descoperind pe parcursul Şcolii
de ...
My Favorite Films of 2018
-
Despite having more than a handful of fairly significant blind spots in my
viewing (*Happy as Lazzaro*, *The House That Jack Built*, *Dead Souls* and *The...
“Periferic”. Contra cronometru
-
Click pe imagine pentru a vedea filmul!*Regizat de Bogdan George Apetri şi
cu Ana Ularu în rolul principal, “Periferic” (2010), unul din cele mai de
succe...
Adresă nouă: www.mihailneamtu.org
-
Pentru cei care doresc să vadă prelungirea antreprenorială și culturală a
acestui vechi blog, vă rugăm să poftiți la adresa:
http://www.mihailneamtu.orgPos...
Curs de cinematograf (1932)
-
Numele lui D. I. Suchianu în promenada timpului înceţoşat de grabnice
mediatizări efemere sau îmbibat de subiecte bombastice, are mici şanse să
mai fie c...
No comments:
Post a Comment