Camel

La mănăstire pelerinii primesc hrană şi hrană pentru suflet, căci „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. În timpul prânzului de după Liturghia duminicală (de la mănăstirea de la Cebza) o maică a citit primele patru capitole din Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul). Prilej de reîntâlnire cu această formidabilă carte sapienţială, din păcate intrată într-un con de umbră după Reformă, căci domnul Luther a socotit de mare folos ca să trunchieze Scripturile, excluzând din corpusul de cărţi biblice textele aşa-zis „deuterocanonice” - subiect de meditaţie (încă unul) pe tema ce se pierde atunci când se câştigă ceva.

Apropo de „frica de Dumnezeu” (cap. 1), îmi amintesc repetarea acestui motto de către Nenea Maioru’, în ultimii săi ani de viaţă. Şi nu-l credeam. Iar el, neluându-mă în seamă, după ce se aşeza la masă îşi făcea cruce cu privirea-n pământ şi bolborosea, ca pentru sine, un fel de rugăciune. Peste câţiva ani, „fiul lui Sirah” avea să-mi vestească acelaşi lucru: „Celui ce se teme de Domnul bine îi va fi; întru cele mai de pe urmă şi în ziua sfârşitului său va afla har. Temerea de Domnul este dar de la Dumnezeu şi îndreaptă pe om pe căile iubirii”. Şi încă, despre deplinătatea înţelepciunii (care „este a se teme de Domnul” şi „frica Domnului” care „îndepărtează păcatele”. Despre îndelunga răbdare („Până la o vreme va suferi cel îndelung-răbdător, după aceea îi va răsări veselie”) şi ţinerea poruncilor dumnezeieşti. Despre, în fine, curaj şi îndrăzneală („Nu fi neîncrezător în temerea de Domnul şi să nu te apropii de El cu inimă îndoită”), despre smerenie („Nu te înălţa, ca să nu cazi şi să aduci necinste sufletului tău”) şi ieşirea la iveală a adevărului („va descoperi Domnul cele ascunse ale tale şi în mijlocul adunării te va înjosi”.

Ideea din Cap. 2 fântână adâncă este, căci aflăm despre pregătirea sufletului nostru spre ispită: „Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării”. Secretul acestei operaţiuni s-ar găsi într-o corectă lipire (cea de Dumnezeu), „ca să fii înălţat la sfârşitul vieţii”. Şi acum the last straw: „Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în necazurile tale fii îndelung-răbdător”.

Ei da. Când credeam că tocmai am scăpat de „lovitura finală”, îmi e dat să aud încă ceva, la fel de ground shaking, în Cap. 3: „Cel care cinsteşte pe tată se va curăţi de păcat. Şi ca acel care strânge comori, aşa este cel care cinsteşte pe mama sa. Cel care cinsteşte pe tată se va veseli de fii şi în ziua rugăciunii sale va fi auzit. Cel care măreşte pe tată va avea viaţă lungă, şi cel care se teme de Domnul cinsteşte pe mama sa. Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatăl său şi ca stăpânitor va sluji celor care l-au născut. Cu fapta şi cu cuvântul cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi vină binecuvântare de la ei. Că binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie. Nu căuta mărire întru necinstea tatălui tău, că necinstea tatălui tău nu-ţi este mărire. Că mărirea omului este din cinstea tatălui său şi ocară este fiilor mama necinstită. Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui. Şi chiar de i se va împuţina mintea lui, ai îndurare şi nu-l dispreţui când tu eşti în putere, pentru că milostenia arătată tatălui nu va fi uitată şi, în pofida păcatelor, se va zidi casa ta.” Am ascultat şi-am suspinat: O, father, where art though? ... Grindina poveţelor usturătoare n-a contenit: „Ca un hulitor este cel care părăseşte pe tată şi blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa”. Aşa e fiule al lui Sirah: pe părinţi se cuvine a-i recompune din îngeri, din icoana iubirii lor de o clipă (măcar), dacă din altceva nu putem. Şi tot aici, îndemnuri la cunoaşterea de sine, la cunoaşterea/aflarea măsurii fiecăruia: „Cele mai presus de tine nu le căuta şi cele mai tari decât tine nu le iscodi. Cele ce s-au poruncit ţie, acelea cu cuviinţă le cugetă, că nu-ţi sunt de nevoie cele ascunse. În multele tale îndeletniciri nu te ţine de lucrurile zadarnice, că ţi s-au descoperit destule din cunoştinţele omeneşti. Că pe mulţi i-a înşelat părerea lor şi socoteala rea a făcut să alunece cugetele lor.”

În fine, în Cap. 4 suntem chemaţi să vorbim prin fapte: „Nu fi aspru cu limba ta şi leneş în lucrurile tale” şi să nu-i mâniem pe casnicii noştri: „Nu fi ca un leu în casa ta şi nu necăji cu mânie pe casnicii tăi”.

Isus, fiul lui Sirac (Ecclesiasticul) - bogată masă, straşnică bucătărie teologică. Numai de i-am păstra cuvintele bune de mâncat – aşa cum cămilele îşi adună apa-n cocoaşe – pentru vremea de secetă spirituală şi de necazuri...