Thursday 23 July 2009

L'enfer c'est les autres

Petre Ţuţea: „Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva lui.” Dar vine altul şi spune: „Dumnezeu e rus” ori: „Dumnezeu e grec” ori: „Dumnezeu e sârb” ş.a.m.d. Şi toţi tună şi fulgeră: „Dacă nu, sunt împotriva lui!” Cine are dreptate? Fiecare în parte, în felul său, deci toţi? Niciunul? Doar unul dintre ei, şi atunci care? Şi cum rămâne cu cei prin ale căror vine curge sânge amestecat? Dar chiar e cineva care se poate legitima cu un sânge eminamente pur, neamestecat, dacă i se umblă la pedigree?

O, copilărie, unde eşti ca să poţi să mai crezi împreună cu Ţuţea că „românii n-au niciun viciu şi sunt egali”. Altfel spus, l'enfer c'est les autres. Ideea pare să ilustreze naţionalismul absolut, impracticabil (cuvântul „românii” este variabila ecuaţiei, ce poate lua n valori). Pe care însă diferite grupări, partide, ideologii naţionaliste încearcă (şi vor mai încerca încă) să-l transpună în practică. Cu preţul a zeci de milioane de morţi, dacă e nevoie.

37 comments:

Ioann said...

Salut! Îmi pare reducţionistă calea raţionamentului tău, pe când o mai largă vizionare a spuselor lui Petre Ţuţea, ne-ar folosi tuturor. O atare abordare, restrânsă progresiv, duce la polarizări extreme şi sterile, deci ineficace. Pogorârea Sfântului Duh binecuvântează relaţia personală(!) a lui Dumnezeu cu fiecare dintre mădulările Bisericii, fără ca prin aceasta să fim separaţi în vreun fel, dimpotrivă! Aşa că am dreptul să afirm: "Dumnezeu e român şi e din familie: e Tatăl meu!"

saskiul said...

Salut! Iertare pentru "reductionism". Traiesc intr-o tara ce respira prin aproape (din fericire!) toti porii sintagma lui Petre Tutea. Personal simt nevoia de o pauza. In plus nu vad de ce Dumnezeu NU ar fi si roman si ungur si sarb si japonez etc.etc. Nu vad de unde "revelatia" lui Tutea. Nu ii inteleg sensul.

pescarus said...

"Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus." (Galateni 3, 27-28)

Cred că Petre Ţuţea punea puţin umor în fiecare vorbă de-a sa. Sau cel puţin nu vorbea serios, adică nu se exprima literal.
Tudor Gheorghe recita o poezie care se termină aşa: "Să vină în piaţa asta Dumnezeu / Să cumpere de are bani în pungă." Sau o alta: "Şi deasupra bunul Dumnezeu / Sictirit de golul din cuvinte / Stinge mucul candelei de seu / Şi visează c-o să ajungă preşedinte."
Ca să nu mai spunem că şi psalmistul David îl compara pe Dumnezeu cu un voinic ameţit de vin. (parcă aşa)
Faptul că naţionalismul excesiv dăunează mi-a devenit limpede cu ceva timp în urmă când am aflat că până şi la Sfântul Munte apar uneori probleme de acest fel. Apoi, există un patriotism chiar şi între diverse regiuni ale ţării noastre: adeseori aud că muntenii sunt mai buni decât oltenii, sau că ardelenii sunt mai buni decât moldovenii. Iar acest fenomen se manifestă chiar şi printre credincioşii Bisericii.
Dumnezeu ne-a făcut diferiţi tocmai ca să avem nevoie unii de alţii - şi ca persoane, dar şi ca neamuri -. Iar care neam respectiv care om nu pune în centrul existenţei sale pe Hristos Cel Adevărat, ci mai degrabă îşi garniseşte viaţa cu puţin creştinism, se află într-o eroare.
Usturoiul de Sf Andrei, mascaţii (şamani) de la Anul Nou, tăierea moţului la copii, descântece pentru deochi, beţiile în carafe de lut - toate sunt păgânisme, oricât de pitoreşti ar fi ele. Este adevărat că mai bine mănânci mâncare tradiţională decât hamburgheri... îndrăznesc să spun chiar că parastasele de la ţară au farmecul lor, spre deosebire de o masă la restaurant... însă nu trebuie uitat că este frumos să mănânci sănătos, dar mai frumos este să posteşti. Este frumos să fii român, dar mai frumos este să fii creştin. Este frumos să fii iubit, dar mai frumos este să iubeşti.

saskiul said...

E-he...Cale lunga pana la comuniunea aceea despre care citim in pericopa biblica pe care o pomenesti (Galateni). Ar insemna ca cei 20+ milioane de romani sa fie toti imbracati in Hristos. Sa nu mai fie 'nici iudeu, nici elin' (sau, prin extensie, nici ungur, nici sarb, nici bulgar, nici neamt etc.), 'nici rob, nici liber' (vasazica nici subaltern, nici boss), 'nici parte barbateasca, nici femeiasca'...Spune asta romanilor ortodocsi (dupa unii si asta e un pleonasm, romanii adevarati neputand fi decat ortodocsi...) sa vezi ce-ti raspund si cat de specialisti sunt cand vine vorba de a judeca femeile.
Traim intr-o lume din ce in ce mai amestecata. Si etnic, si religios, si din multe alte privinte. Aici, in aceasta babilonie putem (sau nu putem) sa avem parte de cativa stropi de comuniune si intelegere cu foarte putini din cei 20+ de milioane de romani si alte milioane de ortodocsi (rusi, greci etc.) din lumea mare. Si, in functie de ingaduinta si largetea inimii fiecaruia, chiar si cu oameni care nu se incadreaza in paradigma (paradigmele) de mai sus.

pescarus said...

Am uitat să adaug mai sus un citat de-al lui Petre Ţuţea care pe mine unul mă lămureşte că dânsul este un patriot şi nu neapărat un naţionalist: "Nu am fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Hristos nu e din Fălticeni."

Cred că Sf Apostol Pavel se referă acolo doar la adevăraţii următori ai lui Hristos, aşa cum şi Petre Ţuţea vorbeşte patrioţilor. 3% din români sau câţi or fi creştinii ortodocşi vii, poate că tot pe acolo sau poate chiar mai puţin decât atât sunt cei care-şi iubesc ţara.
Părintele Dionisie Ignat de la Colciu (din Sfântul Munte) îşi exprima regretul faţă de mentalitatea românilor: românii îi iubesc mai mult pe străini decât pe fraţii lor. S-ar însoţi cu dragă inimă cu un străin, împotriva unui român decât să-l apere pe fratele său.
Iubirea pentru străini se vede clar şi din toate importurile culturale de calitate îndoielnică pe care le facem noi, românii, de peste tot. Exotic, mediteraneean, asiatic, american, oricum, dar nu românesc. Asta e deviza.
E suficient să privim şi istoria limbii române din ultima sută de ani: au pătruns pe rând în vocabular fel şi fel de cuvinte vestice, franţuzisme, nemţisme, englezisme şi acum în ultima vreme: americănisme şi italienisme.
E vero?

saskiul said...

E vero, cum sa nu? Insa nu asta e problema. Vulgul de peste tot se hraneste cu paine si circ. Nu de ieri, de azi. Dar parca s-ar putea face mai mult si mai bine daca.............
Pe de alta parte, noi nu ne referim doar la acei 3%, ci ne impaunam cu 80+%, in scripte. De aceea poate ca ar trebui sa fim mai ingaduitori cu "dusmanul din afara", cata vreme, cu Biblia si cu Traditia in mana se intampla lucruri bizare aici, "inauntru". De unde se impute pestele? N-am solutie si nu pot sa spun cine anume vinovatul. Un plus de fair play nu strica...
In privinta lui Tutea, stiu citatul si mi se pare nostima exprimarea sa. Dar antisemitismul ramane. (Nu la el ma refer)
Da, e ciudat cat de cosmopolit e poporul asta. Dar nici asta nu ar fi ceva cumplit daca procentele lucrurilor imprumutate ar fi mai ... echilibrate. Daca nu ar fi 99,99% manele, filme-conserva americane, telenovele etc. Din "afara" se pot lua o infinitate de lucruri folositoare. Filmele nu incep si nu se termina (nici pe departe!) cu productiile comerciale SUA, cu telenovelele, iar muzica acestui pamant, slava cerului, nu e numai manea. Exemplele pot continua ad infinitum.
A fi COSMOPOLIT nu este deci un pacat, ci o datorie. Asta nu inseamna, desigur, sa fii indiferent la tezaurul si la patrimoniul de valori de unde te-ai nascut. By the way: Brancusi era 100% roman? La fel Ionescu, Enescu, Cioran, Eliade etc.? Conteaza insa ce iubim din cultura acestui Pamant. Ideile si temele nu sunt foarte numeroase. Sunt cateva, restul e remix, variatiuni pe aceeasi tema. Despre asta e vorba...Ce e "acolo" este, sub o forma sau alta si "aici". Si invers. Dar pentru a intelege asta, cata truda, cata aventura a spiritului.....

pescarus said...

Cred ca n-ar trebui sa ne impaunam cu cei 80%. Cred ca tocmai aceasta impaunare dauneaza si-i tine pe multi (tineri) departe de Hristos... Stim despre Biserica noastra ca portile iadului nu o vor birui. Vrajmasul s-a hotarat atunci sa construiasca un zid de jur imprejurul Bisericii, astfel incat lumea sa nu vada si sa nu ajunga la adevarata Biserica a lui Dumnezeu. Acest zid este format din sute de bisericute, dintre care una - sunt sigur - este ortodoxia de marmura, ortodoxia de duminica... Multa lume vede rostul unui preot la nunta, la botez si la inmormantare si nu cunoaste bucuria de a trai cu Hristos inca din viata aceasta. De parca preotii ar fi un fel de famfara pentru nunti si inmormantari, ca a lui Bregovic.
Imi doresc sa descopere lumea adevarata Biserica, imi doresc sa-L descopere lumea pe Hristos cel adevarat si nu doar o inchipuire confectionata din informatii despre Dumnezeu...
Si cred ca este de datoria mea sa marturisesc asta. Ca si crestin, il pot marturisi doar pe Hristos cel adevarat... nu o masca mortuara a Lui. Parintele Savatie, intrebat fiind de ce s-a calugarit, spunea ca daca lumea L-ar cunoaste pe Hristos cum L-a cunoscut el, atunci s-ar calugari cu totii.
Daca lumea ar vedea Biserica vie, ar multumim precum Sfantul Augustin, ca dumnezeul pe care l-a hulit atata timp nu era adevaratul Dumnezeu. Va invit sa cititi ultimele articole de pe blogul Usa milostivirii care s-au referit in special la treaba asta.

pescarus said...

Pestele se impute din cauza pacatelor. Din punctul asta de vedere avem cu ce ne lauda: 20 de milioane de avorturi de la revolutie incoace (si cifra creste pe zi ce trece), si experimentul pitesti.
Cat despre intelectualii pe care i-ati pomenit, nadajduiesc ca ei sa nu fi ramas doar niste intelectuali pana la sfarsitul vietii, ci si traitori ai harului... desi intelepciunea pe care au preamarit-o nu a fost intelepciunea lui Dumnezeu, iar multi dintre ei s-au instrainat de Duhul Bisericii...

saskiul said...

Frumos spus: ortodoxia de duminica...Numai ca se poate si de mai rar sau...de mai des. Gandeste-te (pentru al doilea caz) la masluirea atator 'penalty'-uri atunci cand e vorba de caderile unor ierarhi sub acoperire.
Sa te trezesti din 'cortegiul' acela a la Bregovic (cum e cazul in majoritatea parohiilor de la tara) - ce victorie. Si apoi sa cauti sa poti sa-L marturisesti pe Hristos...Lucru deloc la-ndemana. Totusi, nu imposibil. Supravietuitorii regimurilor totalitare (unii dintre ei) au reusit.
In privinta afirmatiei Pr.Savatie nu stiu ce sa spun. De buna seama ca nimeni (dintre mireni) nu L-a cunoscut pe Hristos ca dumnealui, daca nu a alergat sa intre macar frate / sora de manastire.
Interesanta si afirmatia despre dumnezeul pe care, razvratiti, il hulim versus "adevaratul Dumnezeu"...
Pacatele acestea pot fi si ele prevenite, nu? Cineva tot da tonul. Nu neaparat la facerea de avorturi, dar la altele, nu mai putin importante. In Biserica exista (sau ar trebui sa fie) niste "modele". De-aia este ierarhie. Dar mai exista si gustul banului castigat din "masti mortuare" si "cortegii", cand n-ar trebui sa fie decat jertfa si vocatia de a sluji.
Despre intelectualii aceia ce putem spune? Nimeni n-a patruns in inima si constiinta lor in secunda de pe urma pentru a le cuantifica metanoia. Nu i-am enumerat pentru a oferi mostre de duhovnicie traita, asumata etc. I-am pomenit pentru a arata ca apartin lumii mari, nu unei culturi doar, nu doar unui spatiu (geografic, cultural) limitat.
A, by the way: daca instranarea lor (si a multor altora, fara numar-fara numar), exact ca in cazul Fr. Augustin, nu era de Duhul Bisericii adevarate, ci al unei biserici "de marmura", "mortuare"? Ca prilejuri sa intalneasca asa ceva sunt berechet...

pescarus said...

Cred ca parintele Savatie nu a vrut sa spuna ca viata de mirean este mai prejos decat calugaria, ci a folosit un truism. Dumneavoastra cum ati raspunde intrebarii: de ce v-ati facut mirean?

Fara indoiala ca a fi patriot nu inseamna a fi xenofob, a-ti inchide granitele ca sa nu poata intra si iesi nimic sau nimeni.
Caci Sf Apostoli au primit porunca de a vesti Evanghelia tuturor neamurilor.
Staretul Dionisie se referea mai degraba la disproportia uriasa in care romanii se folosesc de lucruri straine. Mereu ne-a placut ce era in ograda altuia si ne-am luat dupa ei. Judecata parintelui nu era una abstracta ci una concreta: importurile culturale sunt in cea mai mare parte spre pierzania sufletului decat spre mantuire, pentru ca "tara de origine" nu este Imparatia Cerurilor coborata pe pamant prin Biserica, prin oamenii lui Dumnezeu, ci este aceasta lume, a stapanitorului acestui veac, diavolul.
Dumnezeu le-a interzis evreilor de pe timpul lui Moise prietenia cu paganii, ca sa nu imprumute din obiceiurile lor paganesti, sa nu se inchine dumnezeilor neamurilor (pentru ca "toti dumnezeii neamurilor sunt demoni", nu?).
Staretul Dionisie spunea despre greci, ca daca se duc in alta tara, se aduna repede laolalta, fac o biserica ca sa aiba unde se inchina si o cafenea ca sa aiba unde sa discute politica. Pe cand romanului, ii place sa se piarda in orice alta cultura... Miezul unei culturi, al unui popor este credinta. Daca credinta este stramba, atunci si cultura e stramba.
Cred totusi ca obiceiurile bune pe care le putem deprinde de la altii sunt acelea prin care omul da slava lui Dumnezeu. Pe cat de rafinate ar fi produsele intelectuale ale lumii, in comparatie cu subcultura urbana, daca ele au alt mesaj decat vestea cea buna a Invierii lui Hristos, sunt vatamatoare. Cea mai mare filozofie este cugetarea la moarte, spune Sf Vasile cel Mare; daca cugeti mereu la moarte, nu vei pacatui niciodata.
In fiecare clipa a vietii noastre este in joc mantuirea noastra, a aproapelui nostru si a intregii lumi. Pentru asta trebuie sa luptam.
Staretul Siluan, cand cineva i-a spus ca i-ar placea foarte mult sa studieze teologia, a replicat: "Ar trebui sa ne concentram pe smerenie, pentru ca mandria este singura care ne impiedica sa iubim."

saskiul said...

Nu stiu ce a vrut sa spuna Pr. Savatie. Nu i-am urmarit evolutia, scrierile etc.
Intre patriotism si xenofobie se strecoara adesea o mare confuzie. Nu de putine ori se suprapun. Vestirea Evangheliei IN SINE nu prea exista. Vestirea se face in cadrul unui CONTEXT. (Care context este sau nu adecvat, dar asta e o alta discutie) Deci nu vestirea propriu-zisa, ci contextul da...textul (intelesul) vestirii.
Si care ar fi ma rog frumos opusul termenului de strain? Cine poate spune ca nu are in cuget si simtire nimic 'strain'?
Imaginea aseasta purista e, scuza-ma, usor idealizata, infantila. Suntem chemati sa fim child-like, nu childish. Copii oricum nu mai putem fi. Ceea ce putem, totusi, este sa redobandim (treptat si numai in parte) starea aceea de incenta si nevinovatie a pruncilor. Sa nu ne amagim........
Nu numai romanii asimileaza culturi 'straine'.
Eu personal nu am nimic impotriva 'produselor intelectuale rafinate ale lumii'. In ce masura sunt ele marturisitoare de adevar, ce / cine este adevarul, in ce fel sunt autentice (si ce anume este autentic) - sunt alte subiecte de discutie.

Interesanta intrebare: de ce 'm-am facut' mirean. Nu m-am facut, ci pur si simplu sunt asa dintotdeauna. Nu mi-au placut niciodata si nu-mi plac nici acum uniformele. Si nici militaria.
Am destul de putine relatii cu monahii. In general se confunda foarte mult monahismul cu altele. Si pentru monahism e nevoie de o chemare, de indelunga cercetare. Incercat a fost (pentru mine) si ramane un model Nicolae Steinhardt.
Ar fi multe de spus. Viata este, din fericire, mult mai frumoasa si mai colorata, mai diversa, mai complexa, mai deschisa, mai generoasa decat ne lasa sa credem xenofobii si legalistii, cei care de fapt se tem de ea. Oameni ca Dostoievski, Soljenitan, Tarkovski, Steinhardt ... nu s-au temut de ea ci au incercat - fiecare in feluri personale - sa o traiasca deplin.
Dupa cum vezi, e chestie de sensibilitate, de receptare ad litteram a unor sintagme, de puterea de abstractie a fiecaruia, de predispozitia spre poezie etc. Prezentata in acest fel, 'reductionist', vestea cea buna se confunda cu un dictat. Ori ea este, culmea, eliberatoare. Sa lasam deci pe fiecare sa ajunga la masura intelegerii sale, sa si-o depaseasca, daca e cu putinta, necontenit iar acest refuz al 'culturii inselatoare si needificatoare, neziditoare, nemantuitoare etc.',al mundanului, al efemerului, al filosofarii etc. sa vina DINAUNTRU.

pescarus said...

Cand am vorbit de vestirea Evangheliei am vorbit ca unui cunoscator care nu are nevoie de enumerarea tuturor implicatiilor ce deriva din aceasta.
Eu sunt de parere ca aceasta cultura de care vorbiti si pe care nu o blamati din motivul ca ea poate fi buna, atunci cand cel care beneficiaza de ea are o sensibilitate, o putere de abstractie, o dispozitie spre poezie adecvate, este una de tip elitist, rezervata, dupa cum ii spune si descrierea de mai sus, unei categorii restranse de oameni. Cultura pagana a antichitatii, toata s-a intemeiat pe varsare de sange. Cetatenii atenieni "nu-si petreceau timpul decat spunand sau auzind ceva nou." (Fapte (17,21) Aceasta in timp ce aveau sclavi care munceau pentru ei. La fel s-a intamplat in toata lumea, la toate popoarele care au robit alte neamuri. Si la fel se intampla si astazi. Tarile dezvoltate economic exploateaza lumea a3a. Nivelul de trai ridicat al locuitorilor statelor vestice il platesc africanii, il platesc sud-americanii, il platim noi... si altii.
Crestinismul nu este ceva elitist. Hristos a venit pentru toti oamenii, si pentru bogati si pentru saraci, si pentru robi si pentru stapani, si pentru carturari, si pentru analfabeti. Insa bogatia, puterea, stiinta acestei lumi sunt desertaciunea desertaciunilor.
Stiti de ce imi place Ostrovul? Pentru ca nu e elitist. E un film extraordinar din toate punctele de vedere care isi selecteaza publicul pe alte criterii decat pe cele lumesti.

Ar trebui sa-i spuneti cele din comentariul dvs. Sfantului Nicolae Velimirovici care saracul a scris o carte intreaga cultura apuseana. "Prin fereastra temnitei" se numeste.

saskiul said...

Stiu si eu sum stau lucrurile, domnu' Adrian?
S-ar putea sa ai dreptate cand spui (in rand cu altii, desigur, cu totii fani sau posibili fani OSTROV) ca Hristos si Evanghelia se adreseaza tuturor. Dar daca este asa, felul in care este primita si apoi traita Vestea Cea Buna difera in functie de sensibilitate, se puterea de abstractie, de imaginatia si dispozitia spre poezie a omului. Nadajduiesc ca nu trebuie sa concepem un crestinism care uniformizeaza si sablonizeaza. De fapt si in Biserica, si in Cultura fiecare isi gaseste locul in functie de datele sale pomenite (in parte, fiindca mai sunt si altele) mai sus. Asta e frumusetea tezaurului de duhovnicie al Bisericii. Exista loc, iata, si pentru o marturisire ca a lui Tarkovski si pentru una simplista, minimalista, "anti-elitista", care se adreseaza maselor, cum e cea a lui Pavel Lunghin din OSTROV.
Nu cunosc cartea lui Nicolae Velimirovici despre cultura apuseana. Dar exista si RELIGIA CULTURII scrisa de un preot martir, Ilarion Felea.
Stimabile, e loc pentru fiecare in Biserica si de altfel pe suprafata Pamantului. Slava cerului pentru asta. Directia minimalista, simplista, "anti-elitista" este doar una din multele trenduri. Dar nu e singura. Si cred ca nici tu nu iti doresti sa fie singura. Nu-mi imaginez ca poti concepe o lume a carei fericire se bazeaza pe exterminarea "elitistilor" precum Steinhard si Tarkovski sau a celor care ii cerceteaza, pentru a instaura imparatia OSTROVULUI "neelitist"...

pescarus said...

S-ar putea ca Tarkovski si Steinhard sa fie niste pescari intelepti, care vaneaza in apele elitiste, doar pentru a-i aduce pe unii in Biserica, acolo unde sfintii sunt elita.
Mai citesc si eu cate un roman "necanonic"... Inca nu stiu daca o fac din mandrie sau nu.
Ostrovul este impresionant si pentru un academician, in masura in care el este sincer. Si pentru un mare regizor care a facut numai filme "grele". Din punct de vedere filmic este o capodopera. Cred ca arta in momentul in care face abuz de propriile mijloace de expresie, in detrimentul continutului, sufera o deformare.
Rugaciunea care se zice inainte de o cathisma spune printre altele asa: "sa nu ma ingreunez de graiurile gurii, ci sa ma veselesc de intelegerea cuvintelor". De aceea probabil si minimum de emfaza in muzica bizantina - singura care nu opreste rugaciunea, in opinia mea. Un alt exemplu ar fi felul in care se citeste din cartile duhovnicesti in timpul mesei la manastire: fara intonatie, astfel incat sa nu ramana decat "intelegerea cuvintelor".
Tarkovski este asa cum este poate si din cauza cenzurii comuniste de pe vremea cand a facut el filme.
Pe de alta parte, stiu ca parintele Seraphim Rose recomanda obstei sa asculte muzica simfonica. Dar asta o facea nu pentru ca Beethoven ar fi ortodox, ci pentru ca monahii sa-si "ascuta" simturile. De asemenea, Sfantul Vasile cel Mare le recomanda tinerilor sa citeasca teatru antic sau alte lucrari nebisericesti existente pe vremea lui. Sfantul Teofan Zavoratul, intrebat fiind de cineva daca poate citi carti laice a raspuns ceva de genul acesta: "Printre dinti iti spun ca se poate, dar nu fara masura si discernamant". Totusi acestea erau niste iconomii pe care le faceau mai-sus pomenitii pentru ca pruncii nu pot manca hrana tare, ci doar lapte. Ramanerea in acest spatiu nesigur al culturii profane, dinspre care pot veni bune, dar si rele, ramanerea la starea de pruncie nu este lucrul care impiedica progresul duhovnicesc si uneori chiar il da inapoi...

Nu neg faptul ca suntem diferiti, dimpotriva cred ca Dumnezeu ne-a facut asa ca sa avem nevoie unii de altii. Unii mai intelectuali, altii mai simpli... amandoua calitatile pot ajuta sau impiedica la mantuirea sufletului. Insa arta artelor, dupa cum spune si Cuviosul Sofronie Saharov, este rugaciunea (isihasta). Iar dansul era un intelectual si un artist, inca dintre cei mai de seama.

saskiul said...

Cred ca aprecierea ta a lui Tarkovski & Steinhard e un pic nedreapta. Elitiste pot fi apele in care vaneaza ei (zici tu) doar pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, nu se simt bine in ele. Altminteri, forma lucrarii lor nu este cautata, artificiala. Stilul lor ii reprezinta, cred, foarte bine.
Intrebarea mea e alta: cine stabileste ce anume e canonic si ce nu? Referitor la texte, la imagini etc. In amanunt si in absolut nu cred ca poate cineva sa explice asta. Nu exista nici macar o Biblie canonica 100%. Uita-te la micile diferente (care exista, poti verifica) intre Bibliile ortodoxe (in rusa, greaca, romana etc.), pentru a nu mai vorbi despre diversele traduceri ale acestor Biblii in cadrul aceleiasi limbi. (Despre celelalte Biblii de dupa Schisma si respectiva dupa Reforma nu mai vorbesc si nici nu e cazul aici.)
Pentru mine OSTROVUL nu e nici impresionant, nici o capodopera. Impresionanta (dar in sens negativ, intristator) mi se pare doar isteria si lesinurile de admiratie cu care este inconjurat. Probabil ca daca nu ar fi avut priza la public pe care o au un Becali sau un Dan Puric, as fi remarcat si eu ca e un film OK, oricum e altceva decat ceea ce propunea Lunghin in 1990, cand a regizat TAXI-BLUES. Ca sa spui ca OSTROV este o capodopera a filmului eu zic ca ar trebui sa cunosti cate ceva despre cinema. Nu se poate sa arunci vorbe asa, ca-n politica si football. Pe mine cinematograful ma preocupa de mult (sa tot fie vreo 35 de ani), timp in care am vazut si bune si rele. Timp in care, zic eu, mi-am dezvoltat ... cat de cat facultatea de discernamant. Iti pot da eu exemple de capodopere ale filmului, daca vrei. Cu duiumul. Si nu e vorba despre filme in care primeaza forma in detrimentul substantei, sensului. Au contraire!
Despre Tarkovski nu stiu ce sa spun, desi e pasiunea mea de o viata aproape. Se prea poate ca cenzura sa fi jucat un rol important (si a jucat), dar cati Tarkovski au existat? Aceeasi cenzura nu i-a impiedicat pe altii (pe majoritatea) sa filmeze melodrame, comedii, filme istorice etc.
Exemplele pe care le dai cu lecturile "necanonice" recomandate de Vasile, Serafim et. co mi se par de bun simt. Adica o necesitate. Ca sa afirmi ca valorile culturii universale sunt o hrana "de lapte" pentru prunci presupune ca tu, ca om, ai ajuns deja la felul "superior" numit "carne".Chiar asa?
De buna seama ca trebuie discernamant. Care-i problema? Sa citeasca fiecare pana incepe sa-si formeze discernamantul. De ce vasazica ar avea mai mult discernamant unul care-si impune sa citeasca aceeasi si aceeasi poveste?

Si inca ceva: chiar nu cred ca dusmanul nr.1 in Biserica il reprezinta cei care, neghiobi, isi ingaduie - dupa masura fiecaruia - sa se cultive si sa se bucure de literatura universala, de filosofie, de artele plastice, de muzica lumii, de cinema etc. Cred ca o astfel de persoana (care, repet, nu uita ca important este discernamantul personal) este intr-o colosala minoritate.

pescarus said...

Cred ca stiti prea bine ca Sfanta Scriptura nu a existat de la inceputul crestinismului. Felul in care Hristos a propovaduit a fost exclusiv viul grai. Sf Apostoli, in cea mai mare parte a activitatii lor au procedat la fel. Asta pentru ca prin ei marturisea Duhul Sfant. Canonicitatea este data de nimeni altcineva decat de Dumnezeu. Discernamantul este un dar de la Dumnezeu, care nu se lucreaza doar prin multe lecturi. Este concomitent cu curatirea inimii. Dumnezeu le da acest dar acelora care il cer. Indiferent de cuvinte, de imagini, de sunete, duhul se simte de la prima litera (de la primul cadru, de la prima nota).
In precuvantarea de la Noul Testament (versiunea ortodoxa) se spune asa:
Ce cuvânt ar fi mai potrivit pentru a deschide Sfintele Scripturi, decât cel al Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: "Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului Sfânt să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt" (Comentariu la Evanghelia după Matei 1,1). Dar, intrând păcatul în lume prin neascultarea părinţilor neamului omenesc, Adam şi Eva, au intrat o dată cu el şi uitarea şi nepăsarea faţă de Dumnezeu şi de poruncile Sale de viaţă păstrătoare, devenind astfel necesară punerea în scris, spre luare aminte, a tuturor faptelor şi cuvintelor Celui Care a creat întreg universul şi pe om.
Aşadar, vă întreb: dacă Sf Ioan Gură de Aur vorbeşte aşa despre Sfintele Scripturi, cum oare poate vorbi despre scrierile din culturile pagane ori eterodoxe universale? Prin această întrebare pe care v-o pun aş vrea să răspund la întrebarea dvs. despre "lapte" şi "carne". Cât despre mine, actualmente citesc cu dragă inimă Dostoievski, Voiculescu, Soljeniţin... iar lista nu merge foarte departe (aproape ca nici geografic).

N-am nimic impotriva filmelor lui Tarkovski. Elena Dulgheru a scris o carte despre dansul cu un titlu interesant. Nu-mi pot exprima, insa, o parere personala din cauza ca nu i-am vazut prea multe filme. Am vazut vreo două, dar cred ca nu atinsesem minimum de cerinte pentru a vedea un film de arta la momentul respectiv. O sa incerc in viitorul apropiat sa le vad.

Cred că cenzura a jucat un dublu rol în filme: mai întâi, pentru că i-a obligat pe realizatorii lor să facă filme bune, subtile, în care să strecoare "şopârlele" anticomuniste, unele dintre ele fiind şi împotriva ateismului şi a celorlalte rele propovaduite de sistem. Al doilea rol l-a avut in perceptia pe care a avut-o publicul acelor filme: cunosc oameni carora "Reconstituirea" lui Pintilie li s-a parut un film extraordinar cand a rulat pentru prima data, dar cand l-au revazut acum, după atâţia ani, n-au mai avut aceeaşi percepţie. A contat deci foarte mult contextul politic de atunci. Însă cred ca un film bun, şi in general arta veritabila, trece dincolo de aspectele secundare ale vietii, cele legate mai mult sau mai putin de viata de aici.
Ostrovul este un film duhovniesc si n-as putea spune ca am mai vazut multe filme de acest fel (dar, dupa cum spuneam, nu prea am vazut multe). Majoritatea filmelor insa, nu trec de nivelul psihologic, de nivelul sufletului. Ca sa nu mai vorbim de unele care sunt adresate doar trupului. Cred ca este o mare diferenta intre un film doar spiritual (sufletesc) si unul duhovnicesc. Si ma gandesc la un lucru ce mi-a venit acum: la ce se referă cuvântul acela "Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică" (Ioan 12,25) ?

Este de ajuns pentru un duşman al Bisericii sa piardă un suflet (poate al lui) ca să fie o catastrofă.

Am impresia ca am inceput sa ne certam. Iertati-ma. Hristos a inviat!

saskiul said...

Da, domnu' Adrian, stim prea bine amandoi ca Biblia nu a existat "de la inceputurile crestinismului". Pana aici, cred, niciun motiv de incordare. Stim si despre sinoadele care au indepartat scrierile "apocrife",pastrand pe cele "canonice" (care, cum am vazut, nu sunt 100% aceleasi in Bibliile ortodoxe, in celelalte cu atat mai putin; unde este atunci autorul canonului? care canon, de vreme ce sunt mai multe variante de "Biblii canonice"? etc.)
Iti dai seama ca nu poate fi vorba despre nicio cearta intre noi. Nici n-are cum, atata vreme cat tu iti marturisesti dezinteresul total fata de FILME, CARTI etc. si recunosti ca ai vazut doar cateva filme (de referinta, spui, fiind OSTROV), ca lista lecturilor "nu merge foarte departe (nici geografic)" etc. Ori pe textele biblice nu intentionez eu sa incep polemici cu nimeni.
Tocmai de aceea poate ar fi mai nimerit sa discutam despre toate acestea cu o alta ocazie, candva mai departe in timp, dupa ani si ani... Daca va exista un timp pentru asa ceva, desigur.
In privinta mesajului biblic, te asigur ca ma preocupa si pe mine sa-l aflu, sa-l traiesc, sa-l asum. In Biserica, of course. Avem, cum s-ar spune, un alt traseu. Cat despre unde vom ajunge fiecare eu unul nu pot spune nimic nici despre mine si nici despre altii. Socoteala oamenilor este una, cealalta o putem doar ghici, ori folosi ca arma impotriva celorlalti, ori o putem manevra dupa bunul nostru plac etc. In ultima instanta time will tell. Nu am manii, dupa cum vezi. Atata doar ca nu prea inteleg scopul vizitelor tale pe blogul acesta, preocupat fiind, cum dai de inteles, cu 'rugaciunea inimii' si cu cele neaparat 'duhovnicesti' si aculturale sau mai degraba cultice (de cult). Ma rog, oricare ar fi (ar fi fost) acest scop, esti in continuare, ca oricare altcineva, binevenit. Iar daca gasesti / ai gasit macar ceva interesant in el, cu atat mai bine.Daca nu, nicio paguba.:)

pescarus said...

Hotararile sinodale incepeau cu sintagma asta: "Parutu-S-a Duhului Sfant si noua" - autorul canonului. Dar eu vroiam sa zic ca Duhul Sfant ajuta pe fiecare credincios in parte. Duhul unei lucrari se simte de la inceput in inima, si nu este o judecata intelectuala. Fireste, functioneaza si aceasta uneori. Spre exemplu, eu n-am citit niciodata Nietzsche, dar la ce am auzit despre el, nici nu vreau sa citesc vreodata. Sunt convins ca m-as intina. Am citit si cativa autori vestici sau chiar "de-ai nostri" dar de alta factura decat Dostoievski... Acum nu i-as mai putea citi. De asta am zis ca citesc cu draga inima Voiculescu...etc.
Din cauza asta nu inteleg de ce ati fost atat de categoric in privinta mea cand ati spus ca sunt interesat doar de cele aculturale. Sunt sigur ca nu credeti ca Dostoievski este acultural.
Nici nu-mi amintesc sa-mi fi marturisit dezinteresul total fata de carti si filme. Doar de cele mai multe dintre ele... chiar daca multe au luat premiul nobel sau palm d'or.
Ati ascultat comentariul parintelui Rafail Noica la Ostrovul? A fost inregistrat chiar la Manastirea Lupsa, acum ceva timp...

pescarus said...

Ceea ce vroiam sa spun este: dimpotriva, ma intereseaza literatura si filmele, insa cultura reprezinta ocupa in viata mea un plan secundar. Ma intereseaza acea cultura care ma ajuta sa fiu mai aproape de Dumnezeu, care naste pocainta. Si stim ca rugaciunea este fiica si mama lacrimilor. Iar rugaciunea, dupa cum l-am citat mai sus pe parintele Sofronie, este arta artelor.
M-am folosit de blogul dumneavoastra precum si de recomandarile pe care le aveti in descrierea profilului, dar nu cred ca toate conduc spre mantuire. Si nu vreau sa ma "smeresc" zicand ca doar pe mine nu ma conduc la mantuire. Cred ca unele recomandari sunt daunatoare si ma bazez pe ceea ce spun parintii nostri, de la Sf Vasile, la Seraphim Rose, pana la Savatie B.
Un parinte zicea: "Multe ne invata Sfintii Parinti, dar si mai multe saraca noastra experienta".

Ati spus ca probabil v-ar fi placut Ostrovul daca nu ar fi fost inconjurat de atatea istericale. Considerati ca doar filmele care nu au priza la publicul larg sunt bune?

saskiul said...

Stimabile, tot nu mi-ai raspuns: de ce sunt texte diferite in Bibliile ortodoxe? Te-ai documentat sa vezi pricina?
E bine ca ai auzit despre Nietzsche, poate era mai bine sa emiti o parere si sa-l judeci despre el DUPA ce te-ai informat prin lectura ta, nu a altora. Si el, ca atatia altii se pot recepta cu discernamant...
Dostoievski e foarte interesant, culmea, si pentru neortodocsi si chiar necrestini. (La fel ca si Nietzsche). De altfel Monahul Nicolae Steinhardt nu cred ca se simtea intinat ca l-a citit pe Nietzsche si pe atatia altii.Chiar asa: ce e aia cultura pentru ortodocsi? Eu nu cred in sintagma asta...
Ce inseamna "cele mai multe dintre filme"? Dintre filmele de azi? Din cele americane? Din filme in general? Se produc filme din 1895. Tu cate ai vazut din cele ante-1990? (In afara de BEN HUR, desigur; recomandat probabil de ascor)
Nu am ascultat comentariul Pr. Noica la OSTROV. Nu doresc sa il ascult, sorry.
Ca sa descoperi acea cultura care te apropie, zici, de Dumnezeu, cred ca ar trebui sa iei cunostinta personal de ea. Cultura care naste pocainta exista de mii de ani, chiar BC (before Christ), chiar in spatii neiudaice.
Eu, ca oricare om, cred ca am dreptul sa recomand ceea ce cred ca merita sa fie cunoscut de un alt om viu, inteligent, dornic sa se cultive.
Despre OSTROV spun acelasi lucru. Este un film modest, "peste linie", insa e exagerat de mult apreciat de o anumita parte a publicului (in detrimentul multor altora).
Si inca ceva: De buna seama cred si eu ca orice om cu mintea intreaga ca nu absolut orice film care nu e in main stream e numaidecat bun.

pescarus said...

Nu l-am judecat pe Nietzsche, doar am spus ca nu vreau sa-l citesc. Asa cum nici dumneavoastra nu vreti sa-l ascultati pe pr Rafail. Pe Nietzsche l-au judecat altii, oameni foarte culti si duhovnicesti. L-as pomeni pe Seraphim Rose, care a si scris o carte despre nihilism. Acest parinte avea, printre altele, si un doctorat in limba chineza veche, din cate-mi amintesc. Poate ca ati avea mai multa incredere in spusele dansului.
Nu trebuie sa luati parerea mea personala ca si cum ar fi parerea Bisericii. Se poate sa gresesc. De aceea n-ar trebui sa ma intrebati pe mine ce e aia cultura pentru ortodocsi. Sau daca vreti totusi sa va spun parerea mea, cultura e nimic pentru ortodocsi din cauza ca nu reprezinta un scop in sine. Este un lucru secundar. Cultura nu a fost si nici nu este un scop pentru Ortodoxie. Scopul Ortodoxiei este sfintenia.

Nu stiu daca aprecierea unui film poate fi in detrimentul altuia. In detrimentul filmelor poate functiona doar maiestria cu care s-a facut un altul. De fapt chiar m-as bucura sa apara niste filme atat de bune, in toate sensurile cuvantului, incat sa le mai scoata din "figuri" unor regizori.
Am vazut Nikita Mihalkov, Fellini, Antonioni, Chaplin, Dan Pita, Blaier, Daneliuc, Serban Marinescu, Mircea Muresan, Pintilie, Paradjanov...mai multi. Dar cel mai mult mi-a placut Ostrovul, desi au fost si altele care mi-au placut. V-ati gandit vreodata ca poate unii dintre cei ce apreciaza Ostrovul sunt oameni culti sau chiar au citit mai multe carti decat dumneavoastra si au vazut mai multe filme? Nu vorbesc de mine. Va intreb asta gandindu-ma ca acesta ar fi un criteriu dupa care cineva ar avea "discernamant". Mi se pare ca faceti presupunerea ca toti cei care apreciaza Ostrovul sunt numaidecat semidocti si-i introduceti intr-o gloata pe care eu personal n-o cunosc dar cu care, se pare, dumneavoastra ati fi avut contact.

PS: Ben-Hur nu mi l-a remandat Ascor. N-as vrea sa merg pe linia asta in care ne folosim unul de informatiile despre celalalt, fara sa-l cunoastem de fapt. Nici fata in fata, poate ca nu ne-am putea cunoaste pe deplin. De aceea, cred ca este oprita judecata.

saskiul said...

Apropo de Nietzsche. Şi de Ingmar Bergman. Cred că şi în cazul lor este valabil ceea ce ai scris despre Augustin, anume „că dumnezeul pe care l-a hulit atâta timp nu era adevăratul Dumnezeu”. E binecunoscut regimul aproape dictatorial din familiile lor reformate (protestante). În acest sens „antihristul” celui care a scris despre Zarathustra nu este nicidecum îndreptat împotriva Dumnezeului Treimii din Ortodoxie.
Apropo de Seraphim Rose: Chiar azi am zărit sa despre nihilism la pangarul mănăstirii unde am fost pentru Sf.Liturghie. O s-o iau data viitoare...
Frumos spus. Apreciez că întrevezi şi posibilitatea ca să greşeşti. Eu n-aş numi-o neapărat greşeală, Adrian. Oricum, nu o greşeală în sens juridic, legalist. Aş spune mai degrabă că e păcat (în sensul de missing the mark, nu de sin, fireşte) să-ţi limitezi bucuria de a descoperi că şi alţi oameni de pe pământul ăsta gândesc şi simt (în mare parte) ca şi tine.
Despre OSTROV doream să spun că este – în cel mai bun caz - un film meritoriu cu virtuţi catehetic-ortodoxe, o ilustrare a unor situaţii din Pateric, însă nu reprezintă o viziune de autor în limbaj filmic. Desigur, faţă de producţia exclusiv americană recentă (a anului în curs, de fiecare dată) pe care o oferă cinematografele de mall, filmul lui Lunghin este reconfortant. Problema e alta. Spre deosebire de opera lui Tarkovski (infinit mai nuanţată, mai bogată în semnificaţii), filmul lui Pavel Lunghin nu mi-a dat senzaţia că nu mai vreau cinema. Că mai mult, mai departe nu se poate. Că am ajuns deja în pragul bisericii. Ei, chiar daca îndrăgesc filmele lui Tarkovski pe care le revăd în repetate rânduri, mereu cu bucurie, mereu descoperind câte ceva, chiar dacă ele îmi dau senzaţia de superlativ, tot mai doresc să revăd filme şi, uneori, să văd filme noi, recente (dar asta se întâmplă foarte rar). În acest sens trebuie să mărturisesc că, după vreo 35 de ani de cinefilie, mi-am pierdut interesul pentru cinema.
Unele din filmele regizorilor pe care i-ai pomenit, ale căror opere le cunosc destul de bine (Nikita Mihalkov, Fellini, Antonioni, Chaplin, Dan Pita, Blaier, Daneliuc, Serban Marinescu, Mircea Muresan, Pintilie, Paradjanov) sunt chiar interesante, creează o lume la care merită să revii mereu.

saskiul said...

Dacă m-am gandit vreodată că poate unii dintre cei ce apreciază Ostrovul sunt oameni culţi sau chiar au citit mai multe cărţi decât mine şi au vazut mai multe filme? Desigur, însă – ştim amândoi – nu în numărul cărţilor citite şi al filmelor văzute stă cultura. Practic, cultura e ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat totul...Judecata s-o păstrăm pentru la urmă...Nu e vorba, cum am arătat mai sus, despre aprecierea acestui film. Şi eu îl apreciez. Dar nu cred că este un capăt de lume, un capăt de cinema. Capăt de cinema (până acum) este, dacă e să stabilesc un capăt, un „zeu”, o „călăuză”, opera Tarkovski. Care e o lume destul de bogată pentru toţi. Un adevărat univers. E acolo întreaga cultură a omenirii, în esenţe. Numeroase trimiteri, referinţe culturale pe care, aşa e, nu mulţi le desluşesc, le gustă. Pentru că te solicită. Nu sunt o predică, o „cateheză” minimalistă, simplistă.
Dacă fac presupunerea ca toti cei care apreciaza Ostrovul sunt numaidecat semidocti si-i introduc intr-o gloata pe care, zici tu, personal n-o cunosti dar cu care, se pare, eu as fi avut contact? Aici ai dreptate. Am întâlnit câteva exemplare din acea „gloată de semidocţi” care au dat pe spate la OSTROV şi nu aveau niciun fel de iubire pentru artă, pentru cinema. Arta cinematografică înţeleasă „ca rugăciune” (cum spune Elena Dulgheru despre opera lui Tarkovski) nu începe şi nici nu se sfârşeşte cu filmul lui Lunghin. Nu se sfârşeşte, bineînţeles, nici cu filmele lui Tarkovski (deşi de la ultimul său film n-am mai văzut nimic la fel de – din punct de vedere duhovnicesc – puternic, de împlinit)...Probabil (s-ar putea să mă înşel) că mulţi din cei care iubesc OSTROVUL atât de tare sunt tineri ce se simt atraşi de monahism şi judecata lor e automat subiectivă. Se văd pe ei înşişi (peste ani) în rolul călugărului Anatolie. Alţi fani de OSTROV nu au pur şi simplu cultură şi nici cultură cinematografică şi nici nu doresc să şi-o formeze pentru că spun (sau li se spune şi ei cred asta) că „nu e necesară pentru mântuire”. Tot felul de spectatori.
Ştii, Adrian, cam acum un an am mai discutat în acest fel (nerodnic, zic eu) cu un amic de-al meu despre cultură versus duhovnicie. Pentru mine această opoziţie este dubioasă, de neînţeles. În numele, atenţie, Ortodoxiei cred aşa. Pentru că Ortodoxia (care, Serghei Bulgakov a afirmat asta şi l-au citat mulţi de atunci) seduce, nu convinge cu argumente. Iar mărturii ortodoxe (largo sensu) există destule în artă şi nu numai. Contează, iată, cât de dispus eşti spre deschidere. Ce fel de duhovnic(i) ai, unde anume te situezi în Ortodoxie. Iar duhovnicia ortodoxă – mereu generoasă, mereu liberală, mereu plină de bucurie – face loc în ea şi pentru discursul lui Dan Puric, şi pentru (culmea!) Becali, şi pentru Tarkovski, şi pentru Pavel Lunghin, şi pentru Dostoievski şi Rubliov şi pentru mulţi alţii. Mult mai mulţi decât ne putem noi imagina. Asta e frumuseţea ei. Ortodoxia e o lume, pentru noi, ortodocşii, este însăşi Lumea. Şi, să nu uităm: it takes ALL sorts to make a world. Aşa că suntem sub aceeaşi umbrelă, frate Adrian. Eu zic că totuşi respirăm acelaşi Duh, să nu ne învrăjbim, ci să ne îngăduim unii pe alţii.................

pescarus said...

Imi e cunoscuta vorba lui Bulgakov si ma incanta. De fapt eu sunt una din "victimele" Ortodoxiei. Cred ca aprecierea dumneavoastra vizavi de filmul lui Tarkovski, anume ca nu e nici alfa si nici omega filmelor "ca rugaciune" este justa. Si sunt de acord ca filmele lui sunt din punct de vedere cinematografic mai bune decat Ostrovul. Dar, eu unul, nici nu le-as compara; Tarkvoski foloseste la maximum mijloacele limbajului cinematografic, si din acest motiv, nu este pentru oricine. In schimb, Pavel Lunghin isi propune o predica simpla (n-as spune simplista), dar cred ca alege o solutie fericita si ataca mai direct problemele vietii. Nu cred ca mai este astazi timp de prea multa poezie... oamenii sunt nefericiti, depresivi, innebuniti.

Ostrovul, pe de o parte, prezinta viata din manastire. Manastirea este prea putin cunoscuta si adesea confundata o gradina zoologica. Ne prezinta un personaj viu al unei Ortodoxii vii, in contrast cu alte personaje, in diferite grade lumesti, chiar si dintre monahi. Asta cred ca ajuta foarte mult in spargerea "mastii mortuare" de pe chipul lui Hristos. La fel, oamenii nu cunosc Biserica, ci doar lucrurile exterioare ale ei, cautand cu predilectie scandalurile si lucrurile rusinoase pe care le comit credinciosii, clerul etc. Ioan Ianolide spunea ca institutia bisericii si-a pierdut dimensiunea apostolica odata cu institutionalizarea: ne retragem in biserici si ne rugam, pe cand in realitate adesea exista situatii cand ar trebui sa iesim in fata.
Despre parintele Anatolie, el este icoana sfantului. Un sfant adevarat, nu o inchipuire rezultata in urma vizionarii unui perete. Parintele Anatolie arata lumii cum arata un sfant, faptul ca e din carne si oase, e om, a facut si el pacate... si totusi Dumnezeu l-a sfintit. Cred ca umorul si "nebunia" lui Anatolie are o mare putere de seductie.
Intalnirile cu celelalte personaje le vad asemenea intalnirii unui cititor cu Noul Testament. Imi amintesc si cuvantul Sf Ioan Gura de Aur pe care l-am citat mai sus, care vorbea despre evhivalentul dintre inima curata si invataturile Sfintelor Scripturi. In momentul in care cineva citeste Noul Testament, trebuie sa se lase judecat si nu sa judece el Scriptura. Aceasta greseala este caracteristica tuturor sectelor si ereziilor. La fel cum noi ne lasam judecati de Sfintele Scripturi, verificandu-ne vietile cu "grila" poruncilor lui Dumnezeu, la fel cred ca se verifica personajele din film in intalnirea cu parintele Anatolie. Adica, in intalnirea pacatosilor cu omul lui Dumnezeu, sfantul.
Minimum de mijloace filmografice permite o intelegere mai buna a acestei predici. Uneori simplitatea poate fi numita sfanta simplitate. Ar fi desigur mai multe de spus.
E admirabil daca il priviti in felul acesta pe Nietzsche. Dar se poate ca el sa nu-si fi dat seama la timp despre rautatile pe care le-a scris. Din nefericire, multi suferit mari depresii de pe urma lui si cativa chiar s-au sinucis. Nietzsche a fost un prigonitor al lui Hristos, dar nu in felul in care a fost Saul, cel ce a devenit Pavel. La fel cred ca Sf Augustin se apropie mai degraba de Apostolul neamurilor decat de filozoful de serviciu al secolului XX.
E adevarat ca multi sunt aceia carora le place Ostrovul si din motivul ca sunt atrasi de monahism. Dar si mai multi sunt aceia care ii indragesc pe monahi, ca pe unii ce au parasit lumea pentru a se darui numai lui Dumnezeu. Eu personal am cunoscut cativa... chiar si doi pustnici de la Sf Munte. Unul dintre ei mi-a povestit despre un frate de la ei din manastire, descriindu-l asa: "Uite, fratele asta are trairea parintelui Anatolie din Ostrovul. Fuge foarte mult de slava de la oameni. Nu se spala, ca sa puta, sa fuga oamenii de el. Putini ii cunosc lucrarea."
Daca ar fi sa incerc sa rezum ceea ce am vrut sa spun eu in toate comentariile, ar trebui sa ma intorc mai spre inceput. "Carnea" si "laptele"... deocamdata citesc mult. Ma uit la filme. Dar cred ca va veni o zi in care sa-mi doresc sa ma rog macar cu atata ravna cu cat citeam odinioara.

pescarus said...

PS: Vad ca semanati cu Bergman intr-o privinta - amandoi va ocupati cu cinema-ul de la 5 ani.

saskiul said...

Filmele lui Tarkovski ar trebui, sorry, întâi VĂZUTE, apoi REVĂZUTE şi bine digerate/asimilate/procesate – ceea ce ia mult timp şi multă lectură etc. Abia apoi, DUPĂ CE ai văzut multe alte filme care înseamnă ceva pentru istoria cinematografului, filme care sunt mărturii despre condiţia omului ca fiinţă ... teologică, putem vedea cum e treaba cu alfa & omega. Filmelor „ca rugăciune”. N-am dreptate? Altfel, iartă-mă, dar vorbim ca să ne aflăm în treabă.
Tarkovski, care – cum bine ai scris – „foloseste la maximum mijloacele limbajului cinematografic, nu este pentru oricine”. ESTE pentru oricine se străduie să-l desluşească. NU ORICINE este pregătit să se apropie de el. Nu oricine este pregătit să înţeleagă FAST Ortodoxia, Adrian. Mult mai repede se apropie omul de ceva mai „simplu” (sau „simplist”-„minimalist”). De o comunitate mai ordonată supusă unui singur om, de o idee (sola Scriptura) etc. Ortodoxia însă (ca filmele lui Tarkovski, păstrând proporţiile) e o „aventura” a spiritului, ce ţine o viaţă. Zici că Pavel Lunghin „isi propune o predica simpla”, că „alege o solutie fericita si ataca mai direct problemele vietii”. Corect. Asta îi şi reproşez: explicitarea predicii. Simplificarea mesajului, ilustrarea lui. Ţuţea despre care am vorbit spunea că „Protestantismul e o morală pentru grădiniţa de copii”. Nu mai este astazi timp de prea multa poezie, oamenii sunt nefericiti, depresivi, innebuniti? Păi tocmai pentru că li s-a atrofiat organul cu care receptează, procesează, gustă Poezia. Poezie este şi va fi mereu. Când va fi înlocuită de predica sterilă e sfârşitul. Slavă cerului,Poezie este destulă în Scripturi. În sensul nobil, duhovnicesc al termenului,desigur.
Ostrovul prezinta viata din manastire, dar TRUNCHIAT. Viaţa de mănăstire e şi în filmele lui Tarkovski. Există sfinţi şi monahi chiar şi în lume. Când / dacă vei vedea acele filme, vei înţelege. „Manastirea este prea putin cunoscuta si adesea confundata o gradina zoologica.” Păi nu este de vină doar „lumea” pentru această imagine. Cine o produce? Însă ai dreptate când spui că foarte puţini sunt apropiaţi de Biserică (şi implicit de viaţa de mănăstire), e foarte multă ignoranţă, nepăsare, indiferenţă. Personajul viu din OSTROV se datorează în foarte mare măsură actorului. (Apropo: nebunia lui întru Hristos era ASUMATĂ deplin, ceea ce nu e cazul cu majoritatea fanilor săi). Pentru mine şi nu numai, la „spargerea mastii mortuare de pe chipul lui Hristos” au contribuit alţii, cu mult înainte: Dostoievski, Tarkovski, iconografia bizantină (câte icoane autentice se mai găsesc prin biserici/mănăstiri?), teologii ortodocşi, Biblia, Filocalia, Patericul şi mulţi alţii nenumiţi aici. Nu filmul lui Pavel Lunghin. Dă-mi şi mie dreptul să îl situez foarte jos în această privinţă. Însă are, cum am văzut, publicul său. Asta e epoca, aşa cum ai spus: se poartă poveştile simpliste, secate de Poezie, de conotaţii, de subtilitate. Se poartă, iar, Predica explicită. Ortodoxia e infinit mai mult însă.
În privinţa depresiilor, lucrurile sunt mai nuanţate, e deja de alt domeniu. Putem să credem că există antidot la depresii etc. pentru oricine şi oricând până când noi suntem victimele. Atunci abia ni se arată noi înţelesuri.

pescarus said...

Am spus ca lumea n-are timp de poezie in sensul tarkovskian al cuvantului. Cred ca Ostrovul e plin de poezie. Si ce daca personajul viu se datoreaza actorului? Slava lui Dumnezeu.
Cred ca exagerati cand comparati predica simpla a Ostrovului cu morala de gradinita a protestantismului. Daca asta ati vazut in film... imi pare rau de parerea dumneavoastra.
Nu stiu cum ar putea cineva prezenta viata de manastire in totalitatea ei intr-un film de o ora jumate. Sau poate va referiti cumva ca trunchierea aceasta e ceva daunator... ceea ce nu mi se pare.
Nici nu trebuie ca un fan Ostrovul sa inceapa a fi numaidecat nebun pentru Hristos. Nu cred ca a fost in intentia nimanui asta.
De ce nu acceptati faptul ca SI filmul lui Pavel Lunghin ajuta alaturi de mai sus pomenitii Dostoiesvski, Tarkovski... iconografia bizantina etc. Eu am vazut Ostrovul de vreo 15 ori si de fiecare data am descoperit ceva nou. Nu pot fi de acord ca predica acestui film este explicita decat daca as spune ca si o icoana este explicita. Ce anume face o icoana ne-explicita, si de ce este acest film explicit?
Nu mai am nimic de zis in apararea mea. Doar atat: departe de a-l fetisiza pe parintele Rafail, daca ati asculta predica dansului, v-ati da seama cat de tare il contraziceti. Iar daca cuvantul meu nu are o atat de mare greutate, cred ca al parintelui are destula... pentru ca e un om al rugaciunii, nu al literelor si al filmelor. Si cred ca un om al rugaciunii stie sa recunoasca un film-rugaciune cand il vede.


Pun pariu ca lui Pavel Lunghin cel mai mult ii place Tarkovski.

PS: V-as invita sa cititi o poezie, dar mi-e frica. Motivele le deduceti singur din titlu: http://usa-milostivirii.blogspot.com/2008/09/ostrovul-dup-ce-se-aprinde-lumina.html
Puteti desigur sa nu o cititi.

saskiul said...

>>Am spus ca lumea n-are timp de poezie in sensul tarkovskian al cuvantului.

N-ai spus asta. Sau nu am înţeles eu aşa.

>>Cred ca Ostrovul e plin de poezie.

Pentru mine OSTROVUL e filmat printr-un şi cu un ochi de tip National Geographic povestit într-o manieră de tip Reader’s Digest. Mie unul nu mi-a spus nou nimic. Este o ILUSTRARE (si e vremea ilustrarilor simpliste, minimaliste) a unui mod de vieţuire monahală într-o comunitate foarte mică de călugări. Situaţii tipice, previzibile, „educative”, „moralizatoare”, binecunoscute din Pateric şi Vieţile unor nebuni întru Hristos.

Când am spus că e trunchiat am vrut să spun că drumul spre desăvârşire presupune multe altele care nu sunt în film nicidecum sugerate ci doar expuse explicit, ostentativ.
Mă rog, fiecare cu aşteptările sale. Personal, spun încă o dată, acest film mă deranjează pentru că nu îl socotesc deloc excepţional şi extraordinar astfel încât sa eclipseze interesul pentru marile (cu adevărat marile) filme. În plus, prefer de o mie de ori să citesc din pateric sau din Vieţile Sfinţilor decât să văd Ostrovul.

>>Eu am vazut Ostrovul de vreo 15 ori si de fiecare data am descoperit ceva nou.

Bravo! Eu nu doresc a-l revedea. Oricum nu foarte curând.

>>Nu pot fi de acord ca predica acestui film este explicita decat daca as spune ca si o icoana este explicita. Ce anume face o icoana ne-explicita, si de ce este acest film explicit?

Filmul Ostrov tocmai că NU se aseamănă icoanelor ortodoxe, ci picturilor religioase (care împânzesc, din nefericire, bisericile ortodoxe). O icoană NU este o fotografie a realităţii, ci realitatea transfigurată. Nu ilustrată, ci transfigurată. Există o adevărată simbolostică a icoanei. Uspenski, Quenot şi alţii au câteva lucruri de spus în acest sens. Unde e simbolistica şi puterea de sugestie (nu de explicitare) a OSTROVULUI? Icoana „predică” şi ea, propovăduieşte, însă cât de sugestiv, de poetic, de rafinat, de apofatic...

Iartă-mă, dar chiar nu vreau să ascult pe Pr. Rafail vorbind despre OSTROV. Ştiu despre carte, despre predica sa, însă nu mă interesează. Pe de altă parte mă gândesc cu drag la prima sa carte (Celălalt Noica) şi – mai puţin – la a doua (Cultura Duhului) pe care le-am citit mai demult.

PS Multor regizori le place(a), cel mai mult, Tarkovski. Din snobism sau nu. Pana si lui Bergman. Dar ce diferenta intre filmele lor si cele ale lui Tarkovski...(Totusi, Bergman, Kurosawa, Bresson, Dreyer, Mizoguchi mi se par muuuuult mai aproape de Tarkovski)

saskiul said...

http://saskiul.blogspot.com/2009/05/disturbing.html

Rubliov si Ostrov...O posibila comparatie. Ostrov este, asa cum a spus Monahul Valerian, un film pentru calugari (sau pentru cei ce cocheteaza cu calugaria). Rubliov NU este un film pentru calugari. Oricum, nu pentru calugarii ce nu vor sa vada, sa auda, sa simta nimic din ceea ce e "lumesc". Tarkovski si filmele lui te trimit spre Biserica, e drept, spre universul ICOANEI bizantine, insa te trimit deopotriva spre lumea literaturii universale, a muzicii universale, a pcturii, a GANDIRII universale. Ceea ce e cu totul altceva. OSTROVUL te tine stricto sensu in spatiul chiliei unde nu fantazezi (invisible movies), ci te rogi neincetat, facand giumbuslucuri tipice pentru un "nebun intru Hristos".

pescarus said...

Observ ca din dorinta de a minimaliza cat mai mult Ostrovul, v-a scapat si sintagma "comunitate foarte mica de calugari". Fie cum doriti. Eu cred in continuare ca Ostrovul se aseamana icoanei bizantine mai mult sau la fel de mult ca Rubliov. Despre celelalte filme, pe care totusi le recomandati n-au nici in clin, nici in maneca. Daca Bergman este un maestru al cinematografiei, prefer sa ma lipsesc de cateva filme de ale lui... descuranjandu-ma sa nu le mai urmaresc nici pe celelalte. Acelasi lucru il pot spune si despre alti cineasti pe care nu-i mai insir aici.
Dar, in sfarsit, asemanarea unui film cu icoana depinde si de ce intelege evaluatorul din scrierile lui Uspensky, dar mai ales in mod direct fata de icoana. Icoana tot spre pocainta cheama si cred icoanele ar trebui privite la fel precum ar trebui citite Scripturile. Sa le lasam sa ne judece, sa ne confruntam vietile cu masura sfintetiei la care suntem chemati. Si cu asta te confrunti in Ostrovul, dupa cum am mai spus.
Sper ca ati observat ca eu nu apar Ostrovul si denigrez Andrei Rubliov, dupa cum nu-l resping nici pe Dostoievski (tot ati pomenit de literatura universala).

Va intreb: cati oameni cunosc povestile din Pateric? Cred ca marea majoritate nu. Or, filmul Ostrovul se adreseaza tocmai acelei majoritati, in speranta ca va seduce pe cineva, ca va pescui pe cineva si-l va aduce in Biserica. Nici nu este nevoie de mai mult. De acolo se descurca el.

Pildele pe care le spune Mantuitorul erau la fel de simple ca cele din Ostrovul. Sa ne amintim doar cateva parabole: samariteanul milostiv, pilda talantilor, pilda celor 10 fecioare... Le-ati cataloga si pe acestea ca fiind simpliste si minimaliste?

O posibila explicatie despre simbolistica si puterea de sugestie o gasiti in poezia pe care v-am indicat-o mai sus.
Dumnezeu cu mila

saskiul said...

Unde dai si unde crapa...Suntem demult off topic si on OSTROV. Corect, foarte putini stiu despre Pateric. Din acest punct de vedere, OSTROV este (a cata oare sa mai spun) o ilustrare a unor povestiri de acolo. Cu mijloace cinematografice modeste, minimaliste. Mie nu-mi plac ilustrarile. Tie ti se pare mult, mie putin. Poate pentru ca eu nu am vocatie de predicator, de "evanghelist", de monah asemenea lui Anatolie.
Despre Ingmar Bergman nici eu nu am foarte multe cuvinte de lauda, insa cateva titluri tot cred ca merita atentia. Stiu ca are o opera inegala.Stiu si simt o povara urmarindu-i filmele. Stiu ca, departe fiind de Taina Bisericii (si razvratit pe biserica pe care a cunoscut-o via Luther et comp.) contactul cu divinitatea e foarte dureros si aproape autodistructiv (exceptie, poate, FRAGII SALBATICI, A SAPTEA PECETE, LUMINA DE IARNA si inca vreo cateva).
Despre pildele din Biblie nu comentez. Daca tot ai pomenit despre pilda talantilor, un cineast ca Tarkovski dovedeste ca a inteles-o.
O sa ajung si la poezia indicata. Da-mi timp.
Ti-am mai spus: e vorba de sensibilitate, de varsta, de experientele cinematografice sau nu. De ce te legi tu atata de OSTROV? Sunt atatea lucruri frumoase despre care se poate discuta........Give me a break, please! :)
Uneori am impresia ca ne intelegem ca-n teatrul absurdului.Orice as scrie revii mereu la OSTROV. Nu e my cup of tea, atata tot. Lumea filmului e foarte bogata si indestulatoare, pentru mine, si fara acest film. Pe care nu doresc oricum sa-l minimalizez. Decat in raport cu alte sute de filme ce-si merita numele de capodopere.
Pentru mine. Fiecare cu preferintele lui.

PS Stiu ca icoala este o "Scriptura in culori", am tradus o carte pe tema asta.

pescarus said...

Si eu am obosit. Nu stiu de ce revin mereu si mereu la Ostrov. Nu era in intentia mea. Dar atunci cand dumneavoastra il atacati, eu credeam ca trebuie sa-l apar. Sa fie asta o explicatie...

Cred ca si arta e o varsta. Exista ceva mai profund decat arta. Uneori arta atinge aceasta profunzime, dar eu n-as mai numi-o arta. Exista unele povesti despre care nu-ti vine sa crezi ca sunt inventate. Pentru ca viata oricand bate filmul. Iar lumea reala este mai frumoasa decat oricare univers pe care-l concepe un artist. In aceste universuri, fie ca vrem sa recunoastem sau nu, ne ducem atunci cand vietile noastre devin prea grele, cred. Arta este deci o usurare, o mangaiere, un fel de medicament. Si ca orice medicament, poate deveni un drog... atunci cand insisti sa-l iei dupa ce te-ai vindecat deja si Dumnezeu a hotarat ca poti merge mai departe.

saskiul said...

>>Arta este deci o usurare, o mangaiere, un fel de medicament. Si ca orice medicament, poate deveni un drog... atunci cand insisti sa-l iei dupa ce te-ai vindecat deja si Dumnezeu a hotarat ca poti merge mai departe.

Frumos citat. De unde e?
I-auzi aici Eminescu: "Traieste, patimeste, si-ai s-auzi cum iarba creste..."
By the way: cine este acel om vindecat pe care l-ai cunoscut?
Adrian, ai fi mai simpatic daca ai scrie mai putin crispat despre lucruri care oricum te depasesc, deocamdata.Filmele lui Tarkovski etc. Cat despre vindecare, ea este o Taina pe care o dobandim, eventual, progresiv, treptat.
Nu mai vorbi ca si cum tu ai fi fost vindecat. Nimeni nu e vindecat. Arta poate fi si ea parte din vindecarea noastra daca stim cum sa ne folosim de ea.
Hai sa nu ne mai amagim. Discursul tau poate sa aibe o valoare atunci e semnat de un calugar. Dar un calugar, dupa cate stiu, nu vede "lucrurile lumii", ci cauta numai la ale Domnului, n-are vreme de maruntisuri. Pe cine pacalesti tu? :)

pescarus said...

Dupa cum spunea, arta are si ea varsta ei. N-am depasit-o, insa anumite parti ale ei, da. Citatul l-am intocmit chiar eu dupa ce mi-am adus aminte de o batranica de 85 de ani care-mi spunea ca citeste "ca un baiat de liceu. Ca doar tre sa te mai mangai cu cititul, cu munca..."

saskiul said...

Adrian, fiecare din noi am depasit ANUMITE faze ale artei. Nimeni nu ramane la exact TOATE pasiunile artistice din copilarie, adolescenta etc. Avem, fiecare, propriul nostru ritm si propria noastra crestere interioara, asa-zisa masura a duhovniciei care ne indreapta sau nu inspre anumite texte,muzici,imagini etc.
Batranica ta simpatica are o parere interesanta despre elevii de liceu. In Romania, dupa cate se pare, un numar infim de elevi mai citesc. Majoritatea citesc tabloide si, eventual, subtitrarile filmelor americane (sau portugheze/spaniole, daca sunt telenovele), asculta muzica house, hip-hop si,cum sa nu amintim, manele non-stop. Cam asta e profilul elevului de liceu de azi din Romania.
Pe vremuri, cand batranica din poveste era eleva de liceu, lucrurile stateau cam altfel. Numai o mica parte din elevi ajungeau la liceu. Din acestia nu toti luau bacalaureatul, ca acum, cu note de peste 9 si 10. Se dadeau probe oral-scris la mai multe materii, era cu public (asista cine voia). Altfel spus, cine era cu liceul era respectat. De facultate nu mai vorbim...
Apropo de citit, iti recomand scurt-metrajul ZAPPING (la fel si oricui va citi aceste randuri si are nostalgia cititului intr-o era a devorarii de imagini TV) regizat de Cristi Mungiu:
http://www.youtube.com/watch?v=9xcB-BK8_hY

pescarus said...

Stiu zapping...
Batranica mea era atat de inocenta si cred ca adreseaza prin vorba ei cea mai blanda mustrare pentru lipsa lecturii in randul tinerilor. E atat de subtila, incat i-ar putea face pe unii sa roseasca in gand.
Multi iubitori de lectura au sfarsit-o rau. Batranica dadea si indicatii: "- Ce carti va plac? - Citesc carti si sfinte si de astealalte, frumoase... carti!"
Zapping este un filmulet moralist, de nivel psihologic, cu un umor de calitate indoielnica. Din acest film eu pot lua mesajul corespunzator, insa un altul, care nu L-a gasit inca pe Hristos, se poate apuca de citit Freud sau Nietzsche. Sau Joyce.
Vedeti, moralitatea fara Hristos este fariseism, fie el rafinat ca in zapping sau brut, ca in mustrarile pe care le primeam eu in scoala. Moralitatea cu Hristos este sfintenia.
Sfantul Vasile ii indeamna pe tineri sa citeasca. Ei bine, Zapping scoate acest indemn sfant (pentru ca vine de la un sfant) si il introduce intr-un context... mlastinos. Cred ca nu mai este nevoie sa spun de ce este asa. Si stim ce se intampla atunci cand se scoate din context ceva.
Personal, nu ma uit la televizor si-i multumesc lui Dumnezeu. Daca cineva se mai poate ruga dupa ce se uita jumatate de ora la oricare dintre cele 99% de emisiuni de la TV, atunci inseamna ca e un om cu rugaciune puternica... Desi cine are lucrare launtrica n-ar avea de ce sa se piarda in fata ecranului. Eu n-am lucrare launtrica, dar nu prea imi face bine tv-ul.

saskiul said...

1.Zapping NU este un film moralist. Ma tem ca dumneata esti si tii cu tot dinadinsul sa fii. Zapping este un film rafinat, e drept, pentru oameni rafinati, cu simtul umorului, dispusi sa faca anumite conexiuni.In plus este un film bine facut si cu un mesaj foarte puternic. Nu este moralizator si nu este triumfalist.
2.Cu Nietzsche am lamurit-o. Spui ca nu ai citit nimic de el, insa il desfiintezi.Cam asa procedau nazistii sau comunistii cand ardeau cartile care nu le conveneau.Cu Freud si cu James Joyce e la fel? Ce ai citit matale de Joyce, de exemplu ca sa afirmi asta? Tare curios sunt. Mai ales ca pentru mine el inseamna foarte mult si am cam citit scrierile sale. As avea totusi o intrebare. O repet, ca nu obisnuiesti sa raspunzi concret la ce te intreb, ci vii mereu cu lozinci si cu citate decupate cum te taie capul. Domnu' Adrian, sfetnicii matale care detesta tot ce nu e stampilat de ortodoxism (care e altceva decat Ortodoxie), de triumfalism, de moralism, de didacticism etc. nu te sfatuiesc sa dai invatatura asta eventual celor care intra la matale pe blog si iti pomenesc de autorii pe care ii desfiintezi fara ca sa-i fi citit?
3.Nici eu nu mai am televizor de 2 ani si nu regret. Am luat hotararea eu insumi pentru ca filmele pe care doresc sa le revad le am deja in foarte mare parte, stirile daca ma intereseaza le gasesc pe net iar divertismentul e foarte indoielnic. So what?
4. Zici ca n-ai lucrare launtrica. Pai se cam vede, ca mi-e greu sa cred in acea lucrare launtrica povatuitoare de ineptii, de afirmatii dupa ureche. Ce-ar fi sa vobesti despre ceea ce stii. Si vine apoi si lucrarea launtrica. Nu crezi?
5. Omule, un dialog pe blog ar trebui sa fie, asa vad eu lucrurile, o bucurie. Ca orice intalnire intre doi oameni. Atunci cand exista contradictii permanente e deja o problmema. Iar problema, in cazul acesta cam asta ar fi: raspund in continuare (nu stiu pentru cata vreme) unui blogger nevazut,necunoscut, care face afirmatii dupa ureche. La varsta ta s-ar cuveni sau sa citesti si apoi sa vorbesti sau, daca nu vrei sa citesti "lucrurile alea" (ca-s virusate de "duh lumesc" etc.) e corect si asa, dar nu vorbi despre ele, ci retrage-te in chilia ta si vezi-ti de treaba. E mai cinstit asa. No offence, man.