Wednesday 26 August 2009

La-nceput de drum

Final de Meandre: pe malul mării, în zori, arhitectul Petru („bărbatul din umbră”) îi spune fiului femeii pe care-o ştie de-o viaţă (dar care a preferat să trăiască alături de un alt bărbat - mai cu „spate”, mai cu „perspective”): „În noaptea asta te-ai despărţit de adolescenţă fără să-ţi dai seama!” „Şi ce urmează? Mi-e cam frică.” „Să nu-ţi fie. Să ştii că frumuseţea şi binele şi adevărul există, nu sunt nişte scorneli.” „Să-ţi dau nisipul, soarele, marea?” „Sunt ale tale?” „Daaaaa!”

…Cordonul ombilical a fost tăiat. Adolescentul Gelu s-a eliberat. Şi mai ales a aflat că nu trebuie să-i fie frică. Pentru că de el depinde ca frumuseţea, adevărul şi binele să existe, să fie vii. Este „ştafeta” pe care ar trebui să o predea fiecare generaţie celor aflaţi la start. Este infuzia de încredere, de speranţă, de oxigen pe care tânărul adolescent aşteaptă s-o primească în dar, ca „zestre” de la părintele său…

4 comments:

Anonymous said...

Personaje:
Tatal - artist matur, proaspat decis in legatura cu calea pe care si-a ales-o, macinat de iubire, trist, ganditor, un maestru.
Fiul - tanar talentat, agitat, care sare, se joaca, tipa, alearga, un saltimbanc in floarea varstei, un nebun, un ucenic.

Conflict:
Meandre sunt defapt sicanele pe care destinul ni le pune in cale pentru a ne distruge (dupa cum credem gresit la inceput), dar defapt sunt acolo pentru a ne indrepta sufletul. Pentru a ne reda speranta in noi, in cei ce suntem, in cei ce vor veni, in om, in viata, in Dumnezeu. Meandre sunt pasii prin care un om devine... om, si fiul se ridica la acelasi nivel cu tatal.

Decupaj:
Sa pluteasca aparatul de filmat, sa se foloseasca juxtapunerea simbolurilor pentru a reda stari sufletesti, sa se transporte spectatorul in lumea sa interioara.

Sfarsitul:
L-ati amintit dumneavoastra.

saskiul said...

Observatie: agitatia lui Dan Nutu (fiul) este "imprumutata" din nervozitatea lui Zbigniew Cybulsky din CENUSA SI DIAMANT. Iar sensul luminos al meandrelor se regaseste numai si numai la Saucan. Cei care l-au inspirat (prin tema, prin limbaj cinematografic): Godard, Resnais, Fellini, Antonioni naufragiaza (aproape fara exceptie) in akedie, in spleen iremediabil, in absurd.

Anonymous said...

Contraobservatie :)) : Nu am vazut atatea filme ca dumneavoastra si, din acest motiv, nu pot comenta nici macar un cuvant. Vreau sa va ascult, sa invat cat mai mult si sa fur meserie. In orice caz, din vizionarile si lecturile mele de pana acum, si Saucan, pe langa multi altii, mi-a dat acel sentiment simplu care se numeste speranta. Nu stiu daca mai mult sau mai putin decat la alti regizori pe care i-am vazut, ci stiu ca il are si el. Din cei patru amintiti de dumneavoastra, Fellini il are sigur. Despre ceilalti, mai vorbim pe parcurs ce ii termin. Sa speram, totusi, din toata inima ca mai exista portite de evadare din lumea asta.

saskiul said...

Corect, Fellini e cel mai putin virusat de blazare si deznadejde.