Saturday, 22 August 2009

Miliţian, adjectiv

În volumul al treilea din Arhipelagul Gulag Soljeniţân surprinde aşa-zisul dezgheţ post-stalinist, când Nikita Hruşciov a înlocuit „politicii” (deţinuţii arestaţi, în număr de câteva zeci de milioane, pe motive „politice”) cu „cei de drept comun”. Astfel, arestările nu se mai făceau în numele odiosului articol 58, ci pentru delapidări, violuri, hoţii etc. Schimbări de formă, ca să ia ochii lumii. Altă pălărie, aceeaşi Mărie. Dacă se întreabă cineva cum e posibilă degringolada actuală din blocul ex-comunist, poate găsi multe răspunsuri în cartea lui Soljeniţân. Acolo se află informaţii in extenso despre felul în care, puţin câte puţin „vremurile vechi” au fost înlocuite de barbaria „noii orânduiri”. Prin exterminarea celor mai vrednici, a celor mai puţin slugarnici, prin răsturnarea totală a valorilor.

Îmi amintesc, involuntar, de my father substitute, Nenea Ţiţi. Într-un fel, „facerea lumii” din 1944 (când România a fost ocupată de tancurile sovietice) i-a fost benefică. Cătană proaspăt lăsată la vatră (în, dacă ţin minte bine, 1947), a intrat repede în rândurile „organelor”, lucrând la secţia judiciară. Aveau nevoie de personal cu „origine sănătoasă”. Şi asta avea: fiu de ţărani dintr-un sătuc regheţean, n-a apucat – până la „satisfacerea stagiului militar” - să îndrăgească nici cartea, nici cultura – cadra numai bine. Când s-a pensionat (1979) l-au făcut maior. Niciodată nu l-am întrebat despre activitatea sa din „obsedantul deceniu”, despre bătăile şi, poate, torturile aplicate „politicilor” sau „de drept comun”. Oricum, a fost un privilegiat al timpurilor noi, egalitariste…Ciudat, uneori îi simt încă fantoma, chiar şi după 16 ani de la prăpădirea lui într-un sat bănăţean (comoţie cerebrală). Dar ce e şi mai interesant e că aveam să constat – spre marea mea mirare – că avea slăbiciuni, că începe să-şi facă cruce (şi să bolborosească ceva, ca pentru sine) înaintea mesei, că mă vizitează pe când eram in the army povăţuindu-mă să dau examen la facultatea de litere, că are nevoie de iubire, de iertare, de respect. Ei bine, după 1990 avea să se producă ireversibil o fisură între noi. Motivul: strechea politicii după ureche datorită minciunilor de la TVR „Liberă”, aversiunea faţă de „societatea civilă” care se năştea pe atunci, şi mai ales îmbrăţişarea necondiţionată a politicii FSN-iste (neo-comuniste) a celor care au preluat puterea prin omorul de Crăciun (în 1989). Dacă suspiciunea faţă de „liberalii” post-1989 (mulţi dintre ei oportunişti) o înţeleg (şi ultimii 20 de ani le-au dat la iveală impostura), ceea ce nu am înţeles şi nu înţeleg este îndârjirea naţionalistă cu care îi sprijinea pe „oamenii de bine” şi pe „patrioţii” care, chipurile, ţineau piept „duşmanilor poporului” şi „reacţionarilor” ce „vor să vândă ţara ungurilor, evreilor etc.”. Dar parcă numai el gândea aşa în acele/aceste vremuri „de tranziţie”?...L-am pomenit pe Nenea Ţiţi pentru că – uite cum se aranjează lucrurile în viaţă – ajung să mai merg uneori la bisericuţa (unică în urbe: dichisită cu mult rafinament, împodobită cu un iconostas şi cu icoane ortodoxe canonice) construită chiar lângă sediul Poliţiei. Acolo, în acele birouri şi beciuri de anchetă, îşi va fi făcut el veacul aproape 30 de ani.

4 comments:

Adrian Sârbu said...

mai bine-i zici milietenesc, daca tot e adjectiv

saskiul said...

E chestie mai subtila aici - simbolica, conotativa. "Militienesc, adjectiv" suna direct, denotativ si "mura-n gura". Not my style ;)

Adrian Sârbu said...

N-am vazut filmul, dar m-am framantat despre titlu. Si apoi mi-am dat seama ca politist poate, intr-adevar sa fie si adjectiv. Din acest entuziasm al cunoasterii a izvorat comentariul anterior, nu fara mandria prostului

saskiul said...

Mda...