Monday, 21 September 2009

Elena: in memoriam

Ioan, amicul meu cinefil - acum capitalist (că stă în capitală) - mă sună ca să-mi ceară informaţii despre un film românesc programat zilele astea la cinemateca bucureşteană în vecinătatea căreia – sentimental şi geografic – locuieşte: Între oglinzi paralele. Şi adaugă: e programat la aniversarea a 60 de ani de la naşterea distinsei actriţe Elenei Albu (†2003), care, sărmana, a murit în timp ce era singură în casă; vecinii au descoperit-o abia după câteva zile de la deces. (Într-un fel, ca în cazul celebrei Jean Seberg). Este, poate, cel mai împlinit rol al ei în cinema.

I-am răspuns prietenului meu că, deşi îl socotesc un film neîmplinit, i-l recomand. Îmi amintesc bine că l-am văzut în chiar anul premierei (ţin minte până şi cinematograful: Victoria se numea, o sală cochetă, elegantă), 1979. Îl asigur că l-am revăzut, de atunci, în câteva rânduri. Şi i-am mai spus că, în ciuda debilităţii „viziunii regizorale” (şi a lozincilor), are câteva atu-uri: imaginea lui Călin Ghibu, scenografia Svetlanei Mihailescu, actorii: Ion Caramitru, Ovidiu-Iuliu Moldovan, Elena Albu, Rodica Tapalagă, Dorel Vişan (la numai trei ani de la descoperirea sa de Dan Piţa în Tănase Scatiu), George Constantin, Forry Etterle şi…Adrian Pintea (în rolul prietenului revoluţionar). În coloana sonoră a acestui film aveam să descopăr cunoscuta arie de Offenbach din Povestirile lui Hoffman. I-am mai spus amicului meu că mai degrabă aş revedea un astfel de film mediocru decât să revăd o „capodoperă minimalistă” post 2000. Am glumit apoi (dar oare să fie doar o glumă?) zicând că, dacă fătul din pântecele maicii sale, la numai trei luni, îşi îmbogăţeşte – zilnic – zestrea de neuroni cu circa 250.000 de bucăţi, în cazul meu se simte dispariţia lor progresivă. Aşa că-i înţeleg foamea de „noutăţi” (a lui şi a altor tineri cinefili), de „minimalisme”, de „experimente” etc. Eu însă nu prea mai am nervi de pierdut, deci încerc să mă păzesc cum pot. De regizori, de critici de film, de filme sau spectacole de teatru ce vor numaidecât să şocheze, să ia totul în răspăr, să dărâme…



No comments: