Dispare dintr-o dată cineva pe care-l cunoşteai, cu care te salutai, vorbeai, cineva cu care reuşiseşi să stabileşti o amiciţie, o comuniune. Brusc, această persoană trece în „lumea umbrelor” şi, treptat apoi, amintirea i se înceţoşează în mintea ta. Se mută în lumea lui Hades şi rămâne acolo o vreme, după care se şterge până şi din memoria cimitirelor.
Şi totuşi, unii dintre noi, ne mai încăpăţânăm să credem că dincolo registrele nu se şterg, că dincolo contabilitatea sufletelor (de tip human resources) este desăvârşită, fiecare suflet de om (exclus alte specii) având „dosarul” său bine ticluit. Probabil că acest gând ne ţine în viaţă, altminteri, dacă am şti că totu-i trecător, că nu există nici un Contabil-Şef, mă rog, nici un serviciu de contabilitate (la care, deocamdată, nu avem acces) ne-am grăbi să ne spargem ţestele unii altora ori să ne dăm cu capul de pereţi noi înşine. Noroc, deci, cu credinţa pe care-o păstrăm în perfecţiunea şi dreptatea trezoreriei lumii „în oglindă”, în ţinerea de minte (dar şi în milostivirea) ireproşabilă a Programatorului…
Sfârşitul, prin urmare, nu-i aici, iar acolo ni se pregăteşte un program o-bli-ga-to-riu de cinematecă (combinaţie de pelicule horror şi cascadorii râsului) în cadrul căruia vom revedea à la légère telenovela vieţii noastre. Şi ni se va cere, democratic, să judecăm după măsura cu care ştim să iubim, urmând a fi iertaţi după măsura cu care am ştiut să iertăm…
No comments:
Post a Comment