Mofturi 2009

O nouă „stagiune” la capela noastră. O slujbă vioaie şi ritmată, cu un cuvânt de învăţătură despre iubirea de vrăjmaşi. Pr. RN a punctat bine: este vorba, de fapt, despre acele rare momente de inspiraţie când – fără să putem spune cine anume trăieşte în noi – putem, chiar putem să uităm răul, să iertăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca-n basmele (sau filmele) cu happy end. În ultimă instanţă, această „temă de casă” a Bisericii (un fel de recurrent theme) nici nu e pentru cei mici – ca Theodor, de exemplu – care nu pot concepe răul ori faptele sau vorbele ce trebuie uitate/iertate. E ca-n istorioara aceea din Pateric pe care-a folosit-o Luis Bunuel în Simon del desierto: un preot milostiv urcă pe stâlpul unde stătea cocoţat Simion zis şi Stâlpnicul, ca să-i dea nişte merinde. „Şi ce mai e prin lume?” – vrea să ştie postitorul. „Iacă, oamenii se ceartă între ei, nu le ajunge cât au şi râvnesc la bunul altuia.” „Dar ce-nseamnă asta?” mai vrea el să ştie. „Uite, de pildă eu vin la tine şi-ţi iau săculeţul cu merinde!” Iar Simion spune atunci (spre enervarea interlocutorului său, care a rămas fără argumente): „Poftim, ia-l frate, dacă ai nevoie de el, e al tău.”…Cei cu suflet de copil nu au nevoie să ierte. Cei care-şi caută prin cotloanele sufletului copilul care trăia cândva în ei au însă mare nevoie de îngăduinţa cerului pentru memoria lor blestemată care înregistrează cu exactitate greşelile altora şi nu se lasă ştearsă cu una cu două, aşa cum i se cere: „din tot sufletul şi din tot cugetul”…

Hotărât lucru: Cristian Mungiu m-a readus – după un an de zile - în sala de cinema. Am revăzut Amintiri din Epoca de Aur – episodul 1, filmul produs de el (împreună cu Hanno Höffer). M-am bucurat de Amintirile… lor tot la mall – un fel de sinecdocă (parte pentru întreg) a societăţii moderne în care am ales să rămânem, cei care n-am luat drumul pustiei. Că târguim la mall sau la alt market ori la buticul din colţ nu mai are nicio importanţă. (Totuşi, luxoasele săli de cinema de la City Mall nu se compară cu sinistrele cinematografe din oraş – două la număr – moştenite din „Epoca ce Aur”). Copleşitoare sunt, recunosc, abundenţa de produse, luxul, diversitatea, snobismul din această „cetate a Babilonului” (pentru care aceeaşi „Epocă de Aur” a pregătit urbea noastră printr-un shopping centre, azi desuet, numit Bega). Pe de altă parte, e adevărat şi faptul că, deşi a devenit „kilometrul zero” al moftangiilor, mall-ul adăposteşte cea mai elegantă librărie (Cărtureşti) şi câteva alte magazine chic pe care aleg să le frecventeze cei care, pentru o cafea şi-un suc, preferă o terasă classy, cu muzică discretă, ambientală, birtului puturos şi soios inundat de omniprezentele văicăreli turcizate…