Saturday, 10 October 2009

Pieta

Pe la prânz am fost, cu Raluca, la îngropăciunea lui Cătălin Ciotescu. (n.1969) Raluca a mai apucat să-l vadă (aseară) pe catafalc; eu am rămas cu amintirea lui de acum o săptămână, când ne-am întâlnit ultima oară: era jovial, cald, luminos. Sacerdotul a ţinut un speech foarte mişcător şi „la obiect”. În general, ceremonialul de înmormântare din ritul ortodox este o variaţiune pe tema deşertăciunii celor lumeşti, a morţii care poate veni, iată, ca un fur, when you least expect it. Accentele cuvântului de înţelepţire, de trezire cad pe trecerea în lumea „unde drepţii se odihnesc”, pe despărţirea, cu această ocazie, de trupul neînsufleţit al defunctului, pe nădejdea reîntâlnirii cu el acolo, unde ne vom duce cu toţii într-o zi.

Despărţirea de Cătălin a fost zdrobitoare şi presărată cu multe lacrimi. I-am urmărit sicriul coborât, uşor, în groapă, de echipa de undertakeri, după care aceştia au început să arunce pe el pământ cu lopata. Mi-o amintesc pe Gianina îngenunchiind cu doar câteva clipe înainte în faţa lui (pe când preotul rostea ultimele cuvinte din rugăciunea de dinaintea punerii în mormânt); câteva minute mai târziu, rezemată de crucea de marmură, privea spre sicriul tot mai acoperit de ţărână. Necontenit se auzea lamentaţia mamei lui Cătălin şi cuvintele îndurerate ale tatălui său. Apoi am plecat cu toţii, iar Cătălin a rămas singur între cele patru scânduri, six feet under. Deasupra lui, coroanele din crenguţe de brad şi flori au depăşit 2m. înălţime…Odihneşte-te în pace, suflet drag!

2 comments:

Cristian said...

l-am cunoascut pe Catalin acum 4 ani , am lucrat impreuna pentru scurt timp ...si astazi cand am primit vestea nu mi-a venit sa cred si inca nu cred ca nu mai este printre noi...stupid ...foarte stupid si dureros ....am ramas inmarmurita de durere la auzul vestii si acum imi aduc aminte de chipul lui continuu zambitor si de persoanlitatea lui zdrobitoare.
un om bun, gata sa sara mereu in ajutorul tau , sa-ti intinda o mana .....si acum s-a dus atat de tanar..
nu-l mai vazusem de mult , din 2004 in primavara , dar vestea mortii lui m-a intristat , practic nu mi-a venit sa cred...
odihbeste-te in pace suflet drag si ai grija de acolo de sus de cei dragi...
Cristina Chrica ( Chirculescu ) - Bucuresti

saskiul said...

Nu-mi vine sa cred nici mie. In astfel de situatii nu ne ramane decat sa ne incapatanam sa credem ca 'asa a fost mai bine', ca 'asa trebuia sa se intample'...Astfel de lovituri fulgeratoare te indeamna sa descoperi tot mai mult ca traim intr-o lume in care chiar se poate intampla asa ceva, sooner or later, oricui, indiferent de dorinta noastra de a amana 'marea trecere'...