Un trio formidabil

Ceea ce cred despre profesionalismul tipului de cinema propus de Cristian Mungiu (rafinat şi luminos, tributar şcolii cehe, însă filtrat prin sensibilitatea regizorului şi impregnat de „culoarea locală”) îmi pare că este valabil şi despre acest trio formidabil: Alexandru Tomescu – vioară, Horia Mihail – pian, Răzvan Suma – violoncel. Cu aceeaşi seriozitate, cu acelaşi profesionalism se înfăţişează la întâlnirea cu publicul lor. Iar publicul lor – mult mai numeros şi mai receptiv afară, în lumea largă, decât acasă se simte respectat, încântat, minunat de măiestria lor. Într-un fel, toţi patru se încăpăţânează să arate că se poate face artă şi într-o ţară ca România, unde nababii locali au cu totul şi cu totul alte interese decât să sprijine arta lor (pentru care, aici, nu există – încă – o industrie), iar cei care prin însăşi natura meseriei lor ar trebui să o sprijine şi promoveze încă dormitează. I-am reascultat aseară, într-o sală plină care i-a răsplătit cu aplauze minte-n şir, interpretând Concertul nr. 1 în do major pentru violoncel şi orchestră de Haydn şi Concert pentru pian, vioară şi orchestră de coarde de F. Mendelssohn Bartholdy. În partea a doua, orchestra a cântat poemul simfonic Don Juan, op. 20 de R. Strauss şi Uvertura la opera Tannhäuser de R. Wagner. Viorile din acest opus wagnerian m-au dus cu gândul la soundtrack-ul de la Noi, cei din linia întâi (muzica: Adrian Enescu), unde au fost folosite ca şi „citat muzical”.