Supercop

Am revăzut, cu vreo câteva luni în urmă, unul din filmele copilăriei mele: Supersnooper (1980). Conceput ca o replică palidă la celebrul Superman (1977), acest blockbuster de tip second hand îi avea în distribuţie pe Terence Hill (cunoscut din filmele cu Bud Spencer-Piedone) şi Ernest Borgnine (deţinător al unui Oscar pentru Marty – 1955). Şi mai ales avea un soundtrack electrizant (La Bionda). Ce naive şi nevinovate par astăzi acele comedii poliţiste de altădată!...

Ei bine, convenţia poveştii stabileşte că „superpoliţistul” Dave Speed avea – în urma unei explozii neobişnuite – puteri supranaturale: mergea pe apă (întocmai ca…), fugea pe autostradă în rând cu maşinile, transforma baloanele de chewing-gum în veritabile baloane cu heliu, cu ochii vedea prin obiecte opace etc. Simpaticul poliţist avea însă un călcâi al lui Ahile: toate puterile îl părăseau atunci când se-ntâmpla să vadă roşu – la propriu - în faţa ochilor. … Oare ce-o avea de spus Mr. Supercop dacă ar da faţă cu vastele orizonturi roşii (care, după 6 decembrie, ameninţă să fie şi mai roşii) din ţărişoara noastră, acum că – vorba aia – pleacă-ai noştri, vin ai noştri? S-ar declara învins, ar flutura steguleţu’ alb şi-ar pleca înapoi în America lui…