Povestea omului este supusă, desigur, şi prin filme. Şaherezada secolului XX este, nu se poate altfel, şi – more or less - cinefilă. De unde şi titlul acestui volum antologic devenit repede best seller în întreaga lume: 1001 de filme de văzut într-o viaţă. Selecţia este, în general, eterogenă, dacă nu cumva chiar pestriţă. Astfel, pe lângă filme de referinţă sau „de autor”, capodopere unice şi irepetabile (cam 20% din totalul titlurilor), lista coordonată de Steven Jay Schneider cuprinde o serie mult prea lungă de filme western şi comedii de situaţii, drame psihologice şi melodrame, musical-uri şi filme poliţiste, producţii thriller sau chiar horror ce aparţin nu atât artei, cât mass mediei. De altfel, acest cocktail filmografic nu-şi propune decât tangenţial explorarea operelor bazate pe „distrugerea genului” cinematografic, pe convingerea potrivit căreia filmul poate fi şi el (asemenea celorlalte arte) un fel de microscop care-l conduce pe artist la tainele propriului său suflet şi le arată oamenilor aceste taine comune tuturor.
Se vede cale de-o poştă că volumul cultivă filmul-blockbuster, produs comercial tipic hollywoodian, încărcat de clişee, pe gustul milioanelor de plătitori de bilet. Cine este atunci autorul unor astfel de filme musai „de văzut într-o viaţă”? Nimeni altcineva decât milioanele de spectatori, dornici nu atât să întâlnească filmul ca film, cât să evadeze, preţ de două ore, din cenuşiul cotidian. Fie şi pentru o (multiplă) călătorie în infern. Care (vezi ediţia din 2005a cărţii) începe chiar cu „obrazul” Şaherezadei: coperta întâi, care e menită să ne introducă în poveste, ne-o prezintă pe Janet Leigh în de mult celebra scenă a duşului din Psycho, unde urmează să fie ucisă de Anthony Perkins. De pe cotorul cărţii (iar în unele ediţii chiar de pe coperta întâi), nici Jack Nicholoson n–o iartă: cu privirea sa de posedat din Shining pare a-i spune: you ain’t seen nothing yet. Şi ca meniul thriller-horror să fie complet, coperta a patra decupează un cadru din Pulp Fiction, în care John Travolta şi Samuel L. Jackson privesc aiuriţi spre nicăieri, cu hainele mânjite de sânge.
Din fericire nu este chiar totul bloody, bizzare, junk şi trash în volumul 1001 de filme de văzut într-o viaţă. Sunt pomenite şi prezentate, mai mult sau mai puţin parcimonios, chiar şi filme „de suflet” şi „pentru suflet”, în care preocuparea cineaştilor pentru mesaj este dublată de dorinţa de a găsi – pe măsura conţinutului - un limbaj cât mai personal, mai specific cinematografic. Există deci loc şi pentru filme precum Le voyage dans la lune, The Great Train Robbery, The Birth of a Nation, Intolerance, Das Kabinett Des Doctor Caligari, Broken Blossoms, Körkarlen, Nannok of the North, Nosferatu, Stachka, Greed, Der Letzte Mann, Bronenosets Potyomkin, The Gold Rush, The Big Parade, Metropolis, Sunrise, The General, Oktyabr, Napoléon, The Crowd, Un chien andalou, La passion de Jeanne D’Arc, Chelovek s kinoapparatom, Zemlya, All Quiet on the Western Front, Tabu, City Lights, M, Vampyr, Las Hurdes, L’Atalante, Une partie de campagne, Modern Times – din primii 40 de ani de cinema.
Primele izbânzi ale cinematografului de la sfârşitul perioadei interbelice până la începutului Războiului Rece sunt punctate – între altele, fireşte – de La grande illusion, Jezebel, Stagecoach, Le règle du jeu, The Grapes of Wrath, Citizen Kane, The Magnificent Ambersons, Ossessione, Ivan Groznîi, Les enfants du paradis, Roma, città aperta.
Cinematograful mondial postbelic de până la căderea Cortinei de Fier din 1989 este bogat ilustrat printr-o serie substanţială de titluri de referinţă din world cinema (care însă îşi fac loc cu greu printre mult mai numeroasele producţii gen brainwash): Brief Encounter, Monsieur Verdoux, Ladri di biciclette, The Third Man, Rashomon, Los Olvidados, Journal d’un couré de campagne, Jeux interdits, Ikiru, Umberto D, Tokyo Monogatary, Roman Holiday, Les vacances de M. Hulot, Ugetsu Monogatari, La Strada, Shichinin no samurai, Pather Panchali, Ordet, Un condamné à mort s’est échappé, Det sjunde inseglet, Smultronstället, Le Notti de Cabiria, Paths of Glory, Popiól i diament, Les quatre cents coups, Some Like It Hot, A bout de souffle, Rocco e i suoi fratelli, La Dolce Vita, L’Avventura, L’anné dernière à Marienbad, La Notte, Viridiana, Såsom i en spiegel, L’Eclisse, 8 ½, Nattvardsgästerna, Il gattopardo, Les parapluies de Cherbourg, Suna no onna, Il Deserto Rosso, Teni zabîtîh predkov, Gertrud, Il Vangelo secondo Matteo, La Battaglia di Algeri, Giulietta degli spiriti, Blowup, Persona, Csillagosok, katonák, The Jungle Book, Horí, má panenko, Ostre sledované vlaky, Memorias del subdesarrollo, Ma nuit chez Maud, Satyricon, Andrei Rubliov, Sayat Nova, Ucho, A Clockwork Orange, Aguirre, Der Zorn Gottes, Cabaret, Solyaris, Viskingar och rop, Amarcord, The Conversation, Zerkalo. Network, Close Encounters of the Third Kind, Annie Hall, Czlowiek z marmuru, L’arbero degli zoccoli, Stalker, All That Jazz, Die Blechtrommel, Apocalypse Now, Manhattan, The Elephant Man, Czlowioek z zelaza, Tootsie, Fitzcarraldo, La Notte di San Lorenzo, Fanny och Alexander, Idi i smotri, The Purple Rose of Cairo, Hannah and her Sisters, Der Himmel Über Berlin, Spoorloos, Nuovo Cinema Paradiso, Jacob’s Ladder.
În fine, din perioada de după terminarea Războiului Rece sunt alese producţii ce par să ilustreze din ce în ce mai fidel (şi mai sofisticat) „morala” unui film … amoral care - cronologic (şi nu numai) - poate fi plasat în fruntea plutonului din această secţiune, The Player. Astfel, satira lui Robert Altman din 1992 pare a spune că, dacă artistul e chinuit de îndoieli, de întrebări (majoritatea fără vreun răspuns), publicul de cinema, ajuns suveran, ştie ce vrea: vedete, suspans, umor, violenţă, emoţie, speranţă, nuditate, scene de sex, finaluri fericite. Mai ales finaluri fericite. Că există şi excepţii o dovedesc şi prezenţele „de onoare” ale acestei ultime perioade (post-1990), consemnate ca atare în volumul coordonat de Schneider. Printre ele: Trois Couleurs: Bleu, Schindler’s List, Forrest Gump, Natural Born Killers, Toy Story, Breaking the Waves, Deconstructing Harry, Mat i syn, Saving Private Ryan, Titanic, Lola rennt, Pi, Happines, The Thin Red Line, Magnolia, Requiem for a Dream, Dancer in the Dark, Hable con ella, Les Invasions Barbares, Good bye, Lenin!.
Aşadar, 1001 filme…oferă, într-adevăr, informaţii (în cuvinte şi imagini) atât despre cinematograful clasic, cât şi – mai ales – despre fenomene cinematografice experimentale din zona underground, cu „merite estetice oarecum incerte”sau cu o „valoare etică sau ideologică îndoielnică”. Este un demers critic de tip melting pot sau tutti frutti în care – mai mult sau mai puţin - se regăseşte fiecare cinefil.
7 comments:
Dar nici nu poti sa nu gasesti filme efemere intr-un album de peste 1001 de exemplare. Pana la urma, meritul unui astfel de titlu este ca atrage oameni care poate ca nu cunosc capodoperele cinematografiei. Este sansa acestora de a le intalni... in sfarsit.
Halal sansa! ... Raportul e, totusi, cam exagerat in favoarea...'efemeridelor': cam 5:1 :)
Daca aveti chef de ceva haios, educativ, inedit, va recomand cu caldura site-ul meu:
moviespot.ro
Profit (!) de ocazie, pentru a te îndemna, pe saitul tău, să faci o propunere asemănătoare în conţinut (nu al listei, desigur), pentru care, iată, deja îţi mulţumesc!
Nu inteleg prea bine. Rephrase, please.Ce propunere sa fac?
"1001 filme de vizionat într-o viaţă"
Da, acum inteleg, e mai 'catafatic'. Toate filmele pe care le-am citat (mai putin cele trei din care au fost decupate imagini pentru coperta cartii din editia 2005) le-as pune pe o astfel de lista.
Chiar am facut candva un Power Point cu postere si imagini din cele 500+ filme pe care eu le-as considera meritorii.
Dar sa recomanzi altuia (oricui) sa vada un numar de 1001 filme mi se pare riscant. Chiar si un singur film e riscant. Exista, e drept, asa-numitele "kindred spirits" care au acelasi ideal, acelasi set de valori, ma rog, aproape acelasi (astfel ca diferentele sa nu conteze, dimpotriva). Atunci da, merge recomandarea. Pentru ca presupune RESPECT si INCREDERE in cel care face recomandarea. Sa recomanzi insa asa, la modul general, e mai greu, mai riscant.
...Si la fel de complicat e sa-ti definesti (ori justifici) criteriile...
Post a Comment