Birthday

Zăpezile de mai ieri (neobişnuite, în ultimii ani, prin părţile noastre) s-au topit, iar vremea a început să se încălzească. Deşi dimineaţa mercurul se opreşte la zero, la prânz ajunge până la 20ºC. Aseară am simţit „pregustarea” unui foarte aşteptat aer de primăvară.

Theodor e preocupat de ceea ce noi i-am spus că se va întâmpla în această noapte, când va veni la el – Doamne, când a trecut vremea? - al optulea an. Este încă la vârsta când apetitul pentru poveşti e nesecat. Se angajează voios în povestea despre personajul care – în închipuirea lui - îl va trece în cel de-al optulea an de viaţă. Acum seara a vrut să ştie cine-l va duce mâine dimineaţă la şcoală: eu, mama lui sau … al optulea an. Ceea ce pare să fie hrana preferată a lui Theodor este tabietul, ritualul, rânduiala. Îi place la nebunie să se conformeze unui program. Să ştie ce are de făcut la o anumită oră, ce va face după aceea, să ne audă adresându-i formulele de salut sau de rămas bun cu care s-a obişnuit. De câţiva ani îi place să-şi formeze un play list de melodii pe care vrea să le asculte dimineaţa sau seara. Bunăoară, de la o vreme îmi cere seara să-i pun să asculte începutul poemului de muzică electronică a lui Vangelis, Heaven & Hell. Muzica este (şi sperăm să rămână) pentru el refugiul şi oaza de lumină.

Mâine ne-am propus să ajungem la un concert al lui Victor Socaciu. N-am fost niciodată amator de folk (oare ce-o fi însemnând asta, doar muzică interpretată cu vocea şi/sau ghitara?). N-am fost, deci, fan Socaciu (care am înţeles că anul trecut a suferit o operaţie grea, un transplant de rinichi cred, care a reuşit) sau Şeicaru (care este şi el invitat în spectacol). Mă gândesc însă cu drag la câteva piese de-ale lor: Când tu taci, La un ceai, Căruţa cu flori ş.a. (cântate de Socaciu) şi la nişte cântări ale lui Şeicaru (Actorul, La adio, Antiprimăvara, Tango retoric, Citeşte numai la final, Aruncarea în valuri…) – nici nu credeam că pot numi atâtea! După aproape 30 de ani (în cazul unora din cele pomenite mai sus) constat că pe lângă - în general - indiferenţa (şi chiar ostilitatea) mea faţă de aceste cântări s-a mai păstrat ceva neaşteptat de viu, pe care timpul, în goana lui, nu l-a putut şterge: un sentiment adolescentin, o stare de „verde crud”, o respiraţie proaspătă ce-mi dă şi acum fiori… Şi-au mai anunţat prezenţa în spectacol George Nicolescu (formidabilă coincidenţă, ca Theodor să-l audă cântând live tocmai de ziua lui) şi actriţa Maria Ploae (pe care, cred, am văzut-o jucând pe scenă doar în Doi pe un balansoar, alături de Dan Condurache – pe la mijlocul anilor 80), cu un moment poetic.