Cântec pentru cel ce vede pentru întâia oară soarele

Azi, de ziua păcălelilor (dar – anul acesta, după calendarul pravoslavnic – şi în ziua Cinei celei de Taină), al nost’ prunc a tras semnalul de alarmă şi – printr-un shortcut pe care i l-au orchestrat vameşii în halate albe – a schimbat prima lui colivie unde îi era cald şi bine (pântecul mamei), cu iluzoria aventură pe bătătura planetei albastre. Deocamdată stă lângă mama lui şi se refac împreună în zilele care urmează…În chiar clipa când el a venit pe lume (pe lumea noastră, nu neapărat cea mai bună dintre toate lumile posibile, dar cine ştie?) a început să plouă afară ca-n Tarkovski (sau Kurosawa). Apoi, peste câteva ceasuri, a răsărit soarele şi s-a înseninat.

P.S. Tot azi, de ziua păcălelilor, n-am scăpat de o farsă. Când am ajuns acasă am fost sunat de un număr necunoscut. O voce feminină se recomandă: sunt Ramona şi aş dori să vorbesc cu Ioan care tocmai s-a născut. Aş dori să mă joc cu el…În secunda următoare aveam să aflu cine se ţinea de pozne: Ramona nu era nimeni alta decât ... Adriana, ţiganca de neuitat din montarea lui Hausvater de la Odeon de acum ... câţi ani să fie? Poate vreo 17. Aflase de la Gabriela Iacob, căreia am apucat să-i împărtăşesc vestea cu puţină vreme în urmă. Mergeau amândouă (cu Cristi cu tot), spre o altă cetate, ca să se joace de-a dragostea care durează, fir-ar să fie, numai trei ani…A fost, recunosc, cea mai nostimă farsă de 1 aprilie care mi s-a făcut vreodată.