Saturday 8 May 2010

Omnia vanitas

Pe la mijlocul veacului XX, un pop artist ca Bob Dylan făcea ocolul Pământului cu al său hit, „Blowin’ in the Wind”. Dintr-odată, lumea folk-ului s-a apropiat de, poate, cea mai gravă problemă a omenirii: vanitas vanitatum et omnia vanitas. Iată-l deci pe menestrelul Dylon cântând pe aceeaşi notă cu cronicarul Miron Costin. Poemul acestuia din secolul al XVII-lea, Viaţa lumii, grăia cu jale despre „cumplita viiaţă”, despre „lumea hicleană, lume înşelătoare”. Dar amândoi, şi Dylon şi Costin, se hrăneau din înţelepciunea Ecclesiastului, care filosofa asupra „vremii potrivite”. Lectura Ecclesiastului e asemenea unei fugi de Bach, asemenea unui concert din „muzica sferelor”. Este cea mai dreaptă oglindă, căci omul – dacă vrea să priceapă – îşi va da seama că soarta sa şi soarta dobitocului este aceeaşi: „precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viaţă, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul: amândoi merg în acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în pulbere se întorc”. Şi „cine ştie dacă duhul omului se urcă în sus şi duhul dobitocului se coboară în jos către pământ?” Căci „totul este deşertăciune”. (Formidabil loc geometric al gândirii religioase, această carte din Biblie.)



Prin urmare, soluţia este tot carpe diem: „Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?” ...Mda, numai că şi bucuria asta pentru lucrurile sale” trebuie întreţinută cumva. Nu trebuie luată de bună şi batjocorită. Iar a o risipi (prin supărări, prin ţinerea de minte a răului, prin felurite lucrări viclene) e semn de maximă neghiobie.

2 comments:

Evanghelicul Forester said...

Ecleziastul nu-si formuleaza concluziile in prima jumatate a cartii. Acolo el doar isi aranjeaza decorul pe scena. Prin urmare, sa nu ne grabim a conchide ca solutia lui este "carpe diem". Afirmatia de la 3:22 este una supusa relativului si entropiei. Unde ne duce "bucuria" asta si traitul in stil "carpe diem" vedem daca ne continuam lectura si ajungem la 11:9.

Solutia ecleziastului vine mai la vale si, ca orice concluzie biblica, tinteste tocmai spre eliberarea din limitele entropiei. Ce zici despre 8:12b, 12:1 si 12:13-14?

saskiul said...

Eh, da, sigur, ce spui este perfect adevărat. Numai că nu mi-am propus să ţin o „predică evanghelică” în care să formulez „concluzii”. După cum nu mi-am dorit nici să propovăduiesc acel „carpe diem” care sperie firile evlavioase şi „cu frică de Dumnezeu”. În fond „carpe diem” nu înseamnă numaidecât fărădelege, nu? Petrecerea clipei, zilei, timpului, poate să însemne şi altceva, nu doar chef, bairam, orgie. Da, ştiu şi de pasajele pe care mi le-ai recomandat spre lectură. N-am sărit peste ele ;), chiar dacă nu le-am pomenit. M-am mulţumit doar să scriu despre întreţinerea (opusul risipirii) bucuriei pentru „lucrurile omului”. Bucuriei nepervertite – la ea mă refeream.
Ooofff, războiul ăsta împotriva „entropiei”, „relativismului” în numele „ordinii de fier” (de oţel!) şi al „absolutismului”…Normal că e plictisitor şi păgubitor să fii într-o stare de „entropie”. Dar nu eşti, oricum, în pădure.(Şi chiar acolo de-ai fi, tot dai peste „semne”…) Iar aici, unde te afli, adică în ditamai cetatea începutului de veac XXI, întâlneşti, vai, 1001 de predicatori şi de „evanghelici” care mai de care mai „bine intenţionaţi”. Sunt total de acord, repet, că sensul vieţii omului (prin care el, omul, se diferenţiază de dobitoace) este căutarea ieşirii din labirintul „entropiei”. Doar că această odisee este, totuşi, personală. Iar „concluziile” sunt pregătite pentru fiecare în parte, pentru că - nu-i aşa – nu există boli, ci numai bolnavi ;) … Fiecare va da socoteală, undeva, cândva…Aceasta e concluzia, dacă vrei. Ce socoteală? Vom vedea. Adică va vedea fiecare, în parte. E o taină, şi atunci hai s-o lăsăm să rămână o taină…