Monday 28 June 2010

Cântec şoptit

Azi, liturghia a fost slujită împreună cu un visiting priest care – atunci când a venit vremea - sau a uitat să spună, cu glas tare, rugăciunea pentru „conducătorii ţării noastre”, sau a spus-o în şoaptă. Cert e că, imediat după ce a început Imnul heruvic, aud pe cineva chiţăind în spatele meu. Era Theodor, cu lacrimi de crocodil pe obraji, cu faţa mototolită de plâns. Zice el, printre sughiţuri: „Plâng pentru că n-am auzit rugăciunea pentru sănătatea conducătorilor ţării noastre…”. A spus asta – în auzul tuturor - pe când se auzea numai glasul măicuţelor care – blajin, în surdină, aproape - cântau Imnul heruvic. I-am spus să termine şi, în câteva minute s-a potolit. Dar după aceea aud altceva, tot din spate: „Am muc!” Pentru că nu înţelesesem bine, l-am pus să repete. Şi a mai zis o dată: „Am muc!” Iarăşi a trebuie să-l mustru un pic. Până la urmă s-a liniştit. „Tata, m-am potolit!” – avea să încheie el şirul intervenţiilor off topic din timpul liturghiei. Iar eu mi-am zis că nu ştie el, Marinarul şi gaşca lui de piraţi de intervenţia lui Theodor pentru ei, azi, la rugăciune. (În realitate, Theodor a fost contrariat ca s-a pierdut o iotă din rutina pe care a deprins-o şi care, pentru el, e un reper şi un mod de viaţă. Altfel, încă nu are conştiinţa că e nevoie – potrivit îndemnului paulin - de rugăciunea pentru „conducătorii ţării noastre”, cine-or fi ei…)



P.S. În drum spre casă un episod nefericit petrecut pe când eram în maşină, m-a făcut să mă gândesc intens la poemul Cântec şoptit de Zaharia Stancu. Toată după-amiaza mai apoi am revăzut aievea acel episod-fulger, ca o trezire dintr-o prelungă somnolenţă, ca o epifanie. Morala e un dejà vu: am mai simţit aşa ceva acum vreo 15 ani, când m-am decis să renunţ să mai mănânc carne de orice fel, inclusiv pasăre şi peşte. (Şi m-am ţinut atunci de făgăduinţă vreo doi ani jumătate, până în ziua eclipsei din 1999.)



4 comments:

Clifford said...

Foarte interesant blogul, aceasta mixtura intre credinta si arte. Doamne ajuta!

saskiul said...

Multumesc. Este, de fapt si credinta mea: aceea de a nu desparti "credinta" de "arte".:)
Asa e, avem nevoie - ca sa ramanem oameni, ca sa (re)devenim oameni - de ajutorul tainic cel mereu prezent, desi nevazut...

zorro said...

Si eu am descoperit acum blogul. Îmi place foarte mult. Am să mai trec pe aici.

"Am muc..." Genial! Doar un spirit artistic ar fi tinut minte asta. Si plânsul micutului... Impresionant! Cum poti să povestesti magistral si să dai sens unor întâmplări pe care, în mod normal, le uiti după cinci minute!

Mi-a plăcut tot ce ai scris în acest articol: credinta, inocenta copilăriei, umorul, ironia politică, talentul... Felicitări!

saskiul said...

We're here to serve, as bloggers, aren/t we? ;)
Thanks for the feedback. You're always welcome.