Sorry

Formidabilă pilda evanghelică a iertării dumnezeieşti a datornicului celui dintâi - iertare cerească totală, la antipodul iertării omeneşti meschine, contabile (care, de fapt, nici nu se poate numi iertare…)! Coborând ierarhic, ajungem la un alt datornic, care cerea celui dintâi iertarea datoriei sale infinit mai mici. I se refuză. Cel căruia îi fusese iertată o datorie uriaşă nu vrea să ierte, la rându-i, o datorie infimă a unui supus. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…” Cam aşa este tălmăcirea în ediţiile vechi ale Bibliei…

…Citeam deunăzi într-o gazetă un articol despre traducerile recente, neoprotestante, ale Scripturii. Limbajul sugestiv, considerat mult prea arhaic, „poetic” şi greu de înţeles de omul modern, a fost substanţial înlocuit de neologisme şi termeni „concreţi”, expliciţi. Sus-pomenita sintagmă evanghelică devine: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre pentru că noi iertăm greşiţilor noştri”. O condiţionare, aşadar. Ceea ce e cu totul altceva. E deja o altă religie. Pe de altă parte însă, este – psihologic vorbind – mult mai confortabil să te autosugestionezi că eşti deja desăvârşit (redeemed), că ai deja viză pe paşaportul către paradis, decât să ceri asemenea Sf. Efrem Sirul: „Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. A-ţi asuma strâmbătatea în care te afli presupune o tărie morală care a fost mereu certată cu corectitudinea politică. A adopta o formulă confesională de tip hocus-pocus (de exemplu Sola Scriptura sau Sola fide), este, ce-i drept, mai la-ndemână omului deprins cu o mentalitate juridică, legalistă.

Şi totuşi, căinţa aceea transformatorie, care pătrunde până în măruntaiele gândurilor şi simţirii, este un proces de o viaţă, încheiat abia dincolo, unde „drepţii se odihnesc”. Nu o poţi negocia nicăieri. Nu există, în acest sens, scurtături, fente şi păcăleli. Ceea ce există (sau poate exista, pentru cei care nu vor să mintă şi să se mintă) e un timp al pocăinţei (nu al remuşcării sterile, tânguitoare şi teatrale) autentice. Care îl aşteaptă pe fiecare atunci când s-a dospit îndeajuns nevoia imperioasă de „schimbare la faţă”, de metanoia.