Asta da uşurare!

De la o vreme, Theodor vrea să ştie şi mă (ne) tot întreabă ce va fi cu noi după ce nu vom mai fi pe acest pământ. În general mă feresc să-i răspund direct, mai ales că nici mie n-am găsit cale să-mi răspund la astfel de întrebări abisale. Unii din preajmă, aflu, i-ar fi spus lui Theodor că sufletul merge în cer, „la Domnu’”, iar noi primim un nou trup. (Theodor e cu adevărat fericit: încă nu conştientizează şi nu este chinuit de tulburătoarea dihotomie - rai sau iad.) Cum, dintr-un soi de pudoare, oamenii (poporul încă din vechime numit zoon politikon) evită să povestească despre anumite acte fiziologice specifice tuturor celor din specia zoon, am să povestesc foarte pe scurt, şi fără să intru în detalii, despre o străfulgerare metafizică de-a lui Theodor în nişte circumstanţe cam … „fără perdea”. Am recurs, totuşi, la această „dezvăluire” în virtutea credinţei în principiul nihil humanum mihi alienum est.

Dacă mă gândesc bine, în filme – în cele cu tentă naturalistă - se mai întâmplă să vezi câte un personaj într-o postură cam … jenantă. Stând „pe tron”, bunăoară, în aşteptarea mult aşteptatei „uşurări de rău”. În literatura pre-modernă însă, această activitate e zugrăvită mai rar. (Abia în secolul XX, unul din cei mai nonconformişti autori, James Joyce, îşi punea personajul principal din Ulysses - Leopold Bloom - să răsfoiască ziare, à la légère, în timp ce … „trona”. Spre scandalizarea multor pudibonzi.) Aşadar, deunăzi, pe când Theodor avea de rezolvat aceeaşi problemă ca Ulisele joycean (desigur, fără să citească ziarul), a ţinut să îi confirm, încă o dată, că va primi un „trup nou” după ce moare. Ca să evit explicaţii şi complicaţii, i-am dat satisfacţie. Ei bine, a fost cu adevărat satisfăcut, căci mi-a spus: „Înseamnă că atunci o să pot să fac din nou caca, nu?” … Ei da, cu o astfel de viziune dincolo de viaţă şi dincolo de moarte nu mă mai întâlnisem…Practic, ideea că – mereu, la nesfârşit - vei avea de făcut „treaba mare”, poate să-ţi astâmpere simţitor frica de moarte (sau de viaţă). Şi, nu-i aşa, cu o astfel de asigurare, chiar că poţi spune despre viaţă: never a dull moment. Sinucigaşii ar trebui să ia aminte şi să se gândească de două ori: mai rămâne întotdeauna ceva de făcut, cât timp trăim (înainte sau după…moarte). Ar fi păcat să ratăm ocazia...