
De Rusalii şi de Praznicul Sf. Treimi am ajuns, împreună cu Tatiana & Claudiu, la mănăstirea Ciucea din jud. Cluj. Impresionantă schimbare la faţă a fostului complex mănăstiresc proiectat de familia poetului Octavian Goga, devenit sub comunişti spaţiu muzeal. Aşa cum arată acum poate sta oricând alături de aşezământul monahal recent construit la Şinca Veche. Cele două Sf. Liturghii din paraclisul mănăstirii (master of ceremonies: Pr. I.G.) intră la categoria unforgettable. La fel şi plimbarea prin Grădina Botanică din Cluj, la fix o zi după proiecţiile cu Pas în doi şi Concurs – în prezenţa regizorului (Dan Piţa) – pe care le-am ratat. Clujul, ca şi satele din împrejurimi, din altă lume. Un fel de „stat în stat”, atmosferă budapestană, confort occidental.
