"Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine!"

Înţelepciunea Pateric-ului evergreen: „Zis-a avva Antonie: părinţii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe sine, şi, făcându-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. Iar noi, ieşind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi singuri, îndată începem a vindeca pe alţii şi, întorcandu-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi şi auzim de la Domnul zicând: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine!” (Pateric)...Unde anume se rupe şi când acel – supposedly – undistructible bond between mother and son? Mă întreb dacă nu cumva un părinte – înainte de copii – nu este cel care aplică prost lecţia „vindecării” şi face ca-n pilda din Pateric? De bună seamă că este menirea părintelui (presupus a fi ajuns la maturitate) să ia aminte la propria vindecare (de patimi, de ură, de superficialitate) înainte de a începe a-şi vindeca (=educa) odrasla. Altminteri, sooner or later, această „defecţiune” se va răsfrânge negativ asupra vieţii / gândirii copilului. Iar dacă, dintr-un motiv sau altul, n-a dobândit dreapta socotinţă şi nu s-a putut descărca resentimentar (se poate înţelege şi asta), atunci poate ar fi bine ca măcar să arate înţelegere şi faţă de copilul care, încărcat permanent negativ, n-a reuşit, asemenea micuţului din Toba de tinichea, să se „dezvolte”.

Cine se cuvine să ierte mai întâi – atunci când au existat greşeli de ambele părţi - copilul, părintele? Aş vrea să am puterea personajului din Oglinda lui Tarkovski din discuţia la telefon cu mama sa – nu vedem decât camera în care se află şi se mişcă Andrei (aşa-l cheamă pe personaj) - iar pe unul din pereţi zărim, preţ de o clipă, afişul francez al filmului Andrei Rubliov - şi auzim doar vocile lor, mamă şi fiu, mimând comunicarea. La finalul discuţiei, fiul spune: „Mamă, pentu ce ne certăm mereu?...Oricum, iart­ă-mă dacă eu am greşit...” Oglinda este împlinirea – parţială - a visului său nicicând trăit pe deplin: acela de a-şi vedea părinţii reuniţi la aceeaşi masă: mama sa posesivă (şi care crede întotdeauna că ştie ea cum şi ce e mai bine pentru fiul ei) se jocă pe sine, iar versurile tatălui sunt recitate de actorul Innokenti Smoktunovski.