An de an

Cad ninsori adevărate

peste-nveşnicite sate

urcând alb, de subsuori

sufletul meu lângă nori

când ne vin colindători.

Cad ninsori, mai cad, vezi bine

peste blândele coline

şi sub streşini de cuvânt

lerui-ler răsună-n gând.

Plita uliţei măsoară

în asfaltul ei de ceară

paşi cu număr mic la ghete

feţi mult prea frumoşi în cete

bătând suple aciuaie

măşti de datină, buhaie

care an de an vestesc

în grai bun şi românesc

că sub neaua din câmpie

grâul nou a prins să-nvie.

Cad ninsori adevărate

peste-nveşnicite sate

şi prin pânzele de zori

ca de-atâtea mii de ori

vin spre noi colindători

şi e semn c-am fost şi-om fi

cât colindul s-o rosti.

(Lucian Avramescu)