Tuesday, 11 December 2007

Enjoy the difference

În A Little Romance / Mica romanţă (de George Roy Hill, 1979) doi adolescenţi sclipitori, altfel decât majoritatea celor de vârsta lor (sunt, de exemplu, familiari cu metafizica lui Heidegger, cu poezia lui Hölderlin) - un francez (Daniel) şi o americană (Lauren, interpretată de debutanta – pe atunci – Diane Lane) ce merge la şcoală în Paris - se întâlnesc şi se îndrăgostesc. Se împrietenesc cu Julius (un fost hoţ de buzunare), care le povesteşte o legendă romantică pe care vor apoi să o retrăiască: dacă doi îndrăgostiţi se plimbă cu gondola pe sub Puntea Suspinelor din Veneţia, la apus, când bat clopotele şi se sărută se vor iubi toată viaţa...

Dar ce altceva sunt legendele dacă nu nişte poveşti despre oameni obişnuiţi (ordinary people) care săvârşesc fapte extraordinare (extra-ordinary deeds)? Totuşi, mesajul filmului – sâmburele său – e că putem să transformăm legendele în realitate. Este nevoie doar de curaj şi de imaginaţie – nu le are oricine – pentru a rezista opreliştilor pe care oamenii le aşează dintotdeauna în calea îndrăgostiţilor.

“George Roy Hill, unul dintre regizorii lansaţi în anii 60, când ecranul american se arata foarte ospitalier faţă de violenţă şi duritate, a fost nevoit să-şi travestească tandreţea, dulcea ironie şi respectul faţă de inteligenţă sub paravanul subiectelor tari. Din această paradoxală asociaţie s-au născut – scrie Adina Darian în revista Cinema din octombrie 1980 - Butch Cassidy & Sundance Kid şi The Sting / Cacialmaua, filme fermecătoare dar mult discutate şi disputate, deoarece autorul nu vedea răul din rău, ci binele şi, eventual, hazul din răul nu atât de negru cum părea. Odată prestigiul său comercial asigurat – prestigiu indispensabil impunerii unui punct de vedere propriu – măştile au căzut şi George Roy Hill a început să filmeze ce îi stătea la inimă: poveşti tandre despre copilărie. Mica romanţă aruncă cu aceeaşi încăpăţâtanare încă o sfidare prejudecăţilor răului. Ştim cu toţii că reputaţia multor metropole occidentale este compromisă. Aerul e poluat, filmul porno face modă, lectura – gimnastica minţii – a pierdut îngrijorător la puncte în faţa imaginilor servite en gros de micul ecran, ce mai încoace şi-ncolo, oraşele şi-au pierdut poezia şi locul junglei este astăzi pe asfalt. George Roy Hill nu spune că toate acestea nu sunt adevarate, dar refuză să vadă jumătatea goala a paharului. Jungla există, dar în mijlocul acesteia el rămâne poet. Poetul copilăriei citadine, al săruturilor furate în staţiile de metrou la ore neaglomerate, al imaginaţiei hrănite de filme, chiar de filme cu hors la loi dar din care cei buni iau ce-i bun, cu computere în slujba romanţei, cu hoţi de buzunare la pensie mai degrabă un fel de călugari Lorenzo (un Sir Laurence Olivier mereu întrecut doar de el însuşi) reintrând în activitate de dragul iubirii. Al iubirii la 13 ani căci lumea, ne asigură George Roy Hill, nu va duce nicicând lipsă de Romeo şi Julieta, de candoarea, de puritatea şi de patima lor. Sub incidenţa ironiei autorului cad mai degrabă adulţii – şi americanii, şi francezii, şi italienii, şi englezii - cu metehnele lor naţionale sau personale. Copiii, chiar crescuţi într-o atmosferă viciata de atâtea poluari, rămân „Micii prinţi” înzestraţi cu forţa de a crede în eternitatea binelui, nu din basme - ca oamenii mari - ci din viaţă. Ambianţa din ce în ce mai preţioasă în acest final de secol XX al bătrânei Europe – străzi pariziene, palate veroneze, canale veneţiene, aduce un farmec în plus acestui film cu aer cochet şi amuzant, dar cu un diagnostic intransigent.”

4 comments:

Vicentiu said...

A little romance e unul dintre acele filme care te determina sa afirmi cu tarie ca viata e frumoasa. Coloana sonora minunata, frumusetea celor doi tineri indragostiti, bunatatea batranului escroc si diversitatea peisajului urban te incanta si te conving ca cinematografia poate avea un efect terapeutic. Cata seninatate degaja acest ansamblu armonios alcatuit!

saskiul said...

De acord! Eu unul sunt cucerit de acest film de aproape 30 de ani. Nu este un "film mare", o "capodopera", insa e sigur un film de neuitat, cu o prospetime si un farmec aparte. Si, da, muzica lui Georges Delerue (cu prelucrari dupa Vivaldi), imaginea ce surprinde locuri celebre din Paris, Verona sau Venetia - alaturi de interpreti - sunt ingredientele acestei povesti tonice.
Bine-ai venit pe blog si te mai astept. Am auzit ca te plimbi prin Bucuresti, unde nu ierti nicio proiectie de cinemateca. ;)

Vicentiu said...

Daca tot locuiesc in acest oras prafuit si zgomotos, de ce sa nu profit de ceea ce imi poate oferi ?!
Imi place blog-ul si nu voi rata nicio ocazie de a spune ceea ce cred despre articolele dumneavoastra.

saskiul said...

Oras prafuit, zgomotos, insa - iata - merita sa-i stergi colbul pe ici-pe colo si sa dai de comori nebanuite de Frumos: filme de arhiva, spectacole de teatru, expozitii, parcuri si - de ce nu? - biserici. Ai fost la Stavropoleos? Bucura-te cat poti de ele.
Multumesc de popasul (popasurile) prin articolele de pe blog - ma onoreaza.Keep in touch.