Ireversibil

Calea – spunea Confucius – înseamnă atât: Fii credincios ţie însuţi, pe celălalt respectând. Şi, tot din Analectele sale: Când îţi slujeşti părinţii, chiar dacă ai ceva de îndreptat, fă-o cu blândeţe. Dacă vezi că nu eşti ascultat, fără bruscheţe fii şi nu li te împotrivi. Dezamăgit în sinea ta, să nu începi totuşi a huli...I have to admit: I am a long, long way behind this sensible word of advice. De aceea, sintagma folosită de James Joyce în Ulysses - Agenbite of Inwit („remorse of conscience”) – îmi pare mai actuală ca oricând.

Dintre cunoştinţele noastre, un „alt fel de” feedback la prezenţa lui Theodor pe scena TNT ne-a dat dl. Enache (nevăzător pensionar, fost cadru didactic la o şcoală de nevăzători, cu multă experienţă în domeniu). He just spoke his mind and suggested that we should have Theodor seen by a doctor (a neurologist, a psychiatrist) for fear he might have some mental problems or so. Zis şi făcut. A doua zi aveam să trecem pe la doi doctori (unul recomandat de PS). Amândoi ne-au spus cam acelaşi lucru: nu e cazul să ne alarmăm. Dacă e cineva care trebuie supus unei terapii, atunci aceia suntem noi, părinţii lui, care trebuie să înţelegem mult mai bine comportamentul lui Theodor, pentru a-l ajuta să se autodepăşească şi s­ă-şi folosească potenţialul (în muzică, de exemplu) la maxim. Ce s-a întâmplat este oricum ireversibil.

Seara am luat o cină cu amicii noştri Anca şi Lucian, când primim un telefon prin care aflu că unul din colegii mei de la şcoală, profesor de chimie (Adrian Sîrbu) a făcut infarct şi a murit la puţină vreme după serbarea de Crăciun de la noi de la şcoală. Nu ştiu dacă avea 50 de ani...De fiecare dată când moare cineva apropiat îmi amintesc de poezia Printre dinţi a lui Lucian Avramescu:

un prieten de 29 de ani

a aflat cum se numeşte moartea

„la dracu, mi-a spus el, o chestie simplă...

muşchii se desprind de nervi

şi nu mai ascultă comenzile”

el începuse să aibă probleme cu clipitul,

muşchii pleoapelor nu mai reacţionau

iar într-o zi nu va mai putea

să clipească în niciun fel,

apoi respiraţia tot mai grea,

mersul, vorbitul, urinatul şi altele

„scârboasă treabă să mori bătrân la

29 de ani” spunea el

resemnat oarecum şi asta de ce

fiindcă nu mai poţi să clipeşti,

fiindcă muşchii toracici uită,

căscăunzii, să respire...

i-am dat câteva fise

să-şi sune nevasta de la poarta spitalului

şi mi-a făcut semn că

nu va mai avea timp să mi le înapoieze...

viaţă de om, spui,

şi scuipi printre dinţi resturile de tutun

ca pe o drojdie a destinului