De la o vreme ascultăm multă muzică (piesele incluse pe dublul CD memorial şi câteva alte opusuri - încă - needitate: jazz cameral & symphonic, cool jazz, bossa nova, pop, insolite remixuri jazz după compozitori clasici şi preclasici - Vivaldi, Bach etc.) de Richard Oschanitzsky. Uluitoare şi meteorică apariţie în muzica românească (şi nu numai), tragic destin. S-a stins la nici 40 de ani, în 1979. Citeam, prin 1988, un interviu de-al lui Adrian Enescu într-una din publicaţiile vremii. Atunci m-am întâlnit pentru prima oară cu aserţiunea că singura clasificare viabilă şi exactă a muzicii este în bună sau proastă. Peste aproape 20 de ani, când aveam să-l redescopăr pe Richard Oschanitzsky (în adolescenţă şi mult timp după aceea îl ştiam doar din soundtrack-ul – fabulos – din acel gangster movie a la roumaine Cu mâinile curate) am întâlnit aceeaşi idee rostită de Richie (cum îl alintau prietenii) prin anii şaizeci. Astfel, în emisiunea Remix Underground a lui Doru Ionescu, difuzată de TVR prin 2006, am urmărit cu emoţie câteva înregistrări rarissime ale maestrului (inclusiv câteva piese cu Aura Urziceanu şi cu Ileana Popovici) în postură de interpret pianist sau de muzician intervievat. Spune Richard Oschanitzsky: „Nu trebuie să facem nici o diferenţă între muzica clasică, muzica uşoară, muzica populară sau jazz. Orice muzică poate fi bună sau proastă şi atât." Adrian Enescu (care a cultivat şi el, în egală măsură, genuri diverse, aparent antagoniste: simfonic, vocal-simfonic, cameral, genul asa-zis “uşor”, jazz, electronic), mai mult decât oricine altcineva – în această parte a lumii, cel puţin – avea să reînnoiască această idee, să o transpună – cu profesionalism - în practică, în toate proiectele sale muzicale; prin muzica sa, conceptia clară, lipsită de prejudecăţi a lui Richard Oschanitzsky din anii şaizeci îşi păstrează netulburată modernitatea.
Seara am fost la Filarmonică, la un concert simfonic dirijat de Eckart Hübner (solist la fagot: Dávid Mathé. În program, Carl Maria von Weber (Uvertura la opera Freischütz şi Concertul pentru fagot şi orchestră în fa major, op.75) şi Johannes Brahms (Simfonia nr.1 în do minor, op.68) – piese agreabile, dar fără un appeal special pentru noi. Theodor însă a ascultat atent (chiar dacă nu fiecare clipă din concert) şi a vrut să ştie când mai venim. Ne-am întâlnit, în partea a doua a concertului, cu Codruţa şi cu Darian. De departe, Darian este pentru Theodor amicul ideal. De fiecare dată se bucură când se întâlnesc şi interacţionează uimitor de bine.
No comments:
Post a Comment