Zăpada palmei tale

Din nou la Filarmonică. Programul (conductor: Sandro Cuturello; violonist: Sarah Christian) mi-a fost, de data asta, familiar: am ascultat aceste muzici la record player, în adolescenţă. Aşadar: Rossini – Uvertura la Bărbierul din Sevilla; Mozart – Concertul nr. 5 pt. vioară şi orchestră; Sarasate – Fantezia Carmen; Mendelssohn – Simfonia nr.3 op.56, Scoţiana. Ne-am bucurat să ne întălnim cu Oana Bica & cu foştii mei dascăli (Monica, Iudita şi Teodor). Ex-teacher-ul meu de geografie (Teodor) s-a scuzat că n-a ajuns la recitalul de marţi al lui Doru Roman – a zis că l-a captivat cartea despre Erich Berger. Şi – good news – a renunţat să mai urmărească telenovela Inimă de ţigan despre care îmi vorbea entuziast în ultimele săptămâni. Eu n-am văzut decât vreo câteva minute (în care apărea Marin Moraru), şi asta fiindcă aşteptam genericul final cu melodia Loredanei (muzica: Adrian Enescu , versuri: Lucian Avramescu), Zăpada palmei tale (extras de pe albumul Un buchet de trandafiri, 1989). Excelentă strategie de marketing: combinaţia între subiectul acestei soap (viaţa de ţigan, cu toate obiceiurile aferente, inclusiv acela de a citi viitorul în palme) şi nişte versuri ale acestui cântec special (apărut cu puţin înainte de alunecarea ireversibilă a Loredanei într-o zonă soioasă a show businessului) în care se spune, la un moment dat:
lasă-ţi mâna peste ochii mei
fie pleoapa mea zăpada palmei tale
şi sărută-mi ochii cu mâna ta
chipul tău care se vede-n mine
lasă-ţi mâna peste ochii mei
dă-mi zăpada palmei peste ei
ia-mi lumina ca să pot zbura
doar în oarba dragoste a ta
dă-mi mâna ta peste ochii mei
retează-mi cu ea vederea lumii
vreau să citesc în podul palmei tale
vreau să-ti sărut linia vieţii