Ignorance rules

Undeva în Piaţa Libertăţii din centrul Timişoarei, Primăria oraşului a plasat recent, pe o linie moartă de tramvai, un vagon de muzeu – primul vagon de tramvai tras de cai, se spune. M-am uitat mai bine pe plăcuţa aurită ce conţine un scurt istoric, prezentat în trei limbi (română, germană şi engleză). Am citit, curios, versiunea în engleză. De la primele cuvinte m-au intrigat câteva inatvertenţe gramaticale. Se mai întâmplă – mi-am zis - şi mi-am continuat lectura. Apoi, pe măsură ce-am înaintat în miezul textului, aveam să descopăr progresiv tot mai multe calchieri din română, o topică străină de specificul limbii engleze şi forme gramaticale ce păreau a fi redactate în grabă de un elev mediocru şi neatent, care niciodată n-a pus preţ pe corectitudinea exprimării. Dar textul nu l-a conceput un elev semidoct, ci o persoană matură, calificată şi plătită pentru acest job.
Constat cu sporită amărăciune că până şi subtitrările autorizate, profesioniste (zice-se) de la filme (la cinema sau la TV) suferă de aceleaşi neglijenţe majore. Limba în care se traduce, e drept, seamănă mai mult sau mai puţin cu româna. Şi poate că ar fi chiar limba română – cea vie, nu cea stâlcită – dacă traducătorii ar ţine seama de false friends, de acorduri şi nuanţe. Who cares about them anyway? Uite că merge şi-aşa. Invazia barbarilor agramaţi (cu diplome de bacalaureat şi chiar de facultăţi de filologie!) s-a generalizat, iar competenţa lingvistică îşi trăieşte agonia. Eminescu e, încă o dată, viu printre noi: Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, / Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, / Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii ăstei naţii! La aşa stăpâni, aşa flecăreală şi aşa exprimare.