P C lume trăim

Prima zi de şcoală după vacanţă. Elevi puţini – mai ales la primele şi ultimele ore. Sunt cuprins de emoţie în preajma elevilor mei de clasa a XII-a de care mă voi despărţi într-o lună (şi pe care îi ştiu de patru ani). Seara, toţi trei am fost la conferinţa susţinută de Mihai Neamţu la UVT cu ocazia lansării ediţiei a doua a cărţii sale, Bufniţa din dărâmături. Theodor a ascultat atent peste două ceasuri şi a chiţăit doar când a mai auzit pe câte unul în sală tuşind ori sughiţând. La final, invitaţi de Michelle şi Cornel, am fost (împreună cu Mihai, Oana şi Dani) la restaurantul Casa cu flori pentru o agapă.

Prezentarea cărţii de către autor a fost centrată pe următoarea întrebare: Pe ce lume trăim? Îmi amintesc anii adolescenţei când my step-father (a retired police officer, who had worked for the judiciary department) îmi tot spunea - în zadar - că nu ştiu pe ce lume trăiesc. Altfel spus, că nu înţeleg că roata nu se mai întoarce, că socialismul (comunismul) nu are cum să se termine, că trebuie să mă conformez. Mihai a vorbit despre crisparea clerului şi lipsa de implicare a BOR în chestiunile sociale, despre necesitatea deprinderii dialogului dintre BOR şi societatea civilă, în fine, despre rolul activ jucat de formatorii de opinie şi activitatea de „bun catehet” în societate. Întrebările de după conferinţă au vizat diferenţa dintre om (înţeles ca imagine a divinităţii) şi animal planet, schimbările radicale de legislaţie (şi mentalitate) ce urmează o falsă cosmologie, uitând că omul este „regele creaţiei”. Îmi amintesc de pr. Valerian, care-mi spunea, vinerea trecută la Frăsinei, că în filmul lui Mungiu (432) regizorul a ţinut, ironic, să surprindă atitudinea plină de gingăşie a Găbiţei (fata care avortează) faţă de un pisoi. Mihai a vorbit despre alternativa şcolilor catolice din USA (despre asta ne povestea şi Simona Marincu iarna trecută), ce oferă protecţie şi o educaţie mult mai reliable decât cele de stat.

Şi încă ceva. Într-o stare de perfectă bună dispoziţie, Mihai ne-a relatat savuros o întâmplare „apocrifă” cu Nicolae Steinhardt. Aşa cum e un fapt cunoscut, monahul de la Rohia i-a iubit mult pe ateii (whatever that means) Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu - scrisorile către ei au fost ulterior adunate în volumul Dumnezeu în care spui că nu crezi. Un rigorist ortodox l-ar fi întrebat pe Steinhardt: Ce te faci acum, că tu eşti credincios dreptmăritor, iar ei necredincioşi? Răspunsul monahului: Dacă într-adevăr Dumnezeu rânduie să ajung cu cei drepţi, mă trag mai către el şi-i zic vreo două la ureche, aşa ca-ntre evrei, să-i aducă şi pe ei cu mine.