Thursday 21 August 2008

De la scenă la chilie

Am primit de la monahul Valerian (Dragoş) Pâslaru înregistrările spectacolelor Karamazovii şi Cum vă place, montate la Teatrul Nottara în 1981 şi respectiv 1983, de regizorul Dan Micu. Recent am avut bucuria să ascult şi pasaje sonore din muzica lor (compozitor: Vasile Şirli). Din Karamazovii am rămas cu această scenă (dintre multele memorabile): la o masă stă Karamazov-Tatăl (George Constantin), înconjurat de Alioşa (în dreapta lui) şi de Ivan (în stânga). Bătrânul tată vrea să ştie dacă există cu adevărat viaţă veşnică. Ivan (Alexandru Repan), prieten de idei cu Nietzsche, îi răspunde scurt: „Nu!”. Se întoarce apoi spre Alioşa (Dragoş Pâslaru), care, prieten de trăire şi simţire cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, îi răspunde înflăcărat: „Există, există!”...În numele aceluiaşi crez, actorul Dragoş Păslaru (pe care, deunăzi l-am auzit şi cântând – alături de ceilalţi colegi ai săi de la Nottara - în Cum vă place) avea să părăsească scena şi platorurile de filmare acum aproape 15 ani, pentru a se retrage la mănăstire. Personajul său, Culi Ursake (din Ochi de urs) se curăţa de patimi prin rugăciune şi prin citirea Psalmilor; Veanu (din Umbrele soarelui) a înţeles şi el să-şi asume condiţia de jertfă vie în urma pierderii soţiei şi a pruncului lor nenăscut; Mihai Nica se retrăgea – în ultimul cadru din Fii cu ochii pe fericire – din lumea falsă şi abjectă a celor care ronţăiau „biscuitul norocului” – iată doar câteva din ipostazele scenice ori filmice ale celui care, prin nenumărate roluri, şi-a netezit drumul spre chilie. Adesea, poate, fără să ştie. Astfel, Alioşa, Culi, Veanu şi încă alte personaje cărora le-a dat viaţă pe scenă ori pe ecran aveau să-i fie călăuze sigure pe drumul spre isihie.

4 comments:

Pildit said...

Daca nu ti-e cu suparare, crezi ca as putea obtine inregistrarea Karamazovilor?
Nu am vazut spectacolul insa cartea e una din cele care m-au schimbat.

saskiul said...

Nu mi-e cu suparare, insa cum sa facem? Da-mi o adresa si iti fac o copie dupa dvd. Te previn ca inregistrarea nu este una profesionista. Este mai mult un document al unui spectacol urias.

Pildit said...

Eu stau in Bucuresti, pare-mi-se ca dumneata esti in Timisoara deci e mai complicat..
Nu era asa de important, doar imi doream sa vad acel spectacol. Cine stie, poate ne intilnim noi cumva ;)

saskiul said...

Sigur, ar fi fain.