Glissando

„Eu ştiu că sfîrşitul este întotdeauna foarte aproape. De unde ştii că poate sfîrşitul nu este azi? Poate că peste o oră este cutremur sau peste două te loveşte o maşină. Amintiţi-vă de cutremurul din China sau de tzunami." – zice Claudiu Bleonţ în Jurnalul naţional cu ocazia aniversării zilei sale de naştere. Până aici totul e OK. Dictonul Carpe diem e mereu valabil, însă necontextualizat nu spune nimic, nu e self-evident.
Ieri, pe 27 august, Claudiu Bleonţ a împlinit 49 de ani. Cum trece vremea...Ca ieri acest actor s-a lansat cu forţă în film. După o apariţie episodică în rolul fragilului soldat tanchist din Fata morgana (un block buster autohton, în 1981), a interpretat rolul Puştiului din Concurs („un film, scria monahul Nicolae Steinhardt, despre viaţa pe Pământ şi patimile Mântuitorului nostru, Iisus Hristos”), ce îi „orienta” (şi responsabiliza) pe rătăciţii din pădurea-viaţă. A jucat apoi în Dreptate în lanţuri (haiducul pe care-l înşeală femeia iubită şi care – pe un ton straniu, misterios – îi spune celuilalt haiduc, interpretat de Petre Nicolae: „Să nu vinzi!”), în Să mori rănit din dragoste de viaţă şi în Pas în doi, în Flăcări pe comori şi în Rochia albă de dantelă. Toate roluri memorabile, partituri solide, personaje luminoase, „pozitive” şi ... „călăuzitoare”. După 1990 apariţiile sale sunt tot mai palide, sub semnul unui glissando prelungit. Îmi amintesc cu plăcere doar de rolurile sale din Polul Sud şi O vară de neuitat. Din apariţiile sale de pe scenă reţin rolurile din Anonimul veneţian şi Într-un parc, pe o bancă (alături de Patricia Grigoriu), din Un bărbat şi mai multe femei (cu Magda Catone) şi din Ioneştii (alături de Gheorghe Dinică şi Silvia Popovici) – toate spectacole ante-1989, montate la Teatrul „Valea Jiului” din Petroşani şi la TNB.
Găsesc sub rândurile semnate de Bleonţ în ziarul care-i puncta, ieri, aniversarea, următorul comentariu trimis de Crediss: „...Claudiu este un bărbat foarte interesant şi un om foarte-foarte deştept, cu o cultură de excepţie. D-asta îmi pare rău că se risipeşte în apariţii superficiale!” Desfăşurarea sa artistică (dar numai a lui?), mai ales după 1990, eşuează în zona superficialului, a risipirii. De vină sunt şi vremurile - „tranziţia” şi ispita derizoriului (telenovele, emisiuni de cheap entertainment etc.). Omul zilei este acum acel Pointed Man („Omul Indicator”) din The Point / Oblio, ce indică, simultan, spre mai multe direcţii. Busolele şi-au dat acele peste cap, „orientarea cea întru fiinţă” (a Puştiului din Concurs) a căzut în desuetudine. Singura orientare este cea întru risipire şi derizoriu, întru carpe diem aducător de rating şi profit imediat, chiar cu preţul prostituării.