Undeva, într-un colţ de memorie, port încă vie amintirea relaţiei mamă-fiu din Requiem for a Dream. Copleşitor – dincolo de stilul lui Aronofsky - e sentimentul singurătăţii acelei mame, refugiul ei în emisiuni TV şi reţete de slăbire mincinoase, cu efecte devastatoare. La sfârşitul filmului, după infernul dependenţei progresive de pilule (care-i provoacă mari tulburări în organism) şi de promisiuni deşarte din partea unor escroci din televiziune (care-i dau false hopes că va ajunge să se bucure de cele 15 minutes of fame într-o emisiune TV gen „Surprize, surprize”), mama (jucată magistral de Ellen Burstyn) se autosugestionează cu o fărâmă de rai imaginar: pe patul de spital (unde ajunge în urma unui tratament cu electro-şocuri) îşi închipuie că acolo, pe platoul „Surprizelor”, îşi reîntâlneşte fiul (îmbrăcaţi amândoi la patru ace), spunându-i: „Oh, Harry, Harry, Harry. I love you, Harry.” Replica fiului (tot imaginară, pentru că Harry este şi el – pe cealaltă coastă a Americii - într-un spital, unde unul din braţe tocmai i-a fost amputat, în urma cangrenelor survenite datorită supradozajului de droguri în venă): „I love you too, Ma.”
Anul vechi care a fost pe Marele Ecran
-
*4 DIN 2024*
*"Hai să alegem 4 filme cu care rămânem din 2024" a propus Felix, apoi
evident că ne-am abătut toți de la regulă. Titlurile menționate mai ...
1 week ago
No comments:
Post a Comment